Procesul în care magnatul clujean Gicu Agenor Gânscă este judecat pentru infracţiuni la Legea privind piaţa de capital a fost amânat pentru a doua oară, pe motiv că avocatul unuia dintre inculpaţi nu a avut timp să studieze dosarul. După ce a aşteptat pe holurile Curţii de Apel Cluj toată dimineaţa, Gânscă i-a spus judecătorului că s-ar putea ca la următorul termen să nu poată veni pentru că şi-a cumpărat bilete de avion spre Bangkok.

La începutul săptămânii trecute a avut loc cel de al doilea termen în care unul dintre patronii firmei de construcţii ACI Cluj, Gicu Agenor Gânscă, a fost trimis în judecată, alături de Rareş Nilaş, pentru manipularea pieţei de capital. După ce ambii inculpaţi au aşteptat în faţa completului de judecată toată dimineaţa, judecătorul de caz, Monica Rodina, a fost nevoit să amâne cauza pe 25 februarie pentru că avocatul lui Ionuţ Baboş, inculpat alături de cei doi în acest caz, nu a avut timp să studieze dosarul. În aceeaşi sedinţă, chiar dacă cei acuzaţi nu au putut fi audiaţi, Gânscă a spus că nu va putea veni la următorul termen pentru că şi-a luat cu anticipaţie bilete de avion spre capitala Thailandei, de unde se va întoarce abia în martie.  

Rechizitoriu contestat

„Gazeta de Cluj” a prezentat că procurorii clujeni care au lucrat la rechizitoriul prin care Gicu Agenor Gânscă şi Rareş Nilaş, director în cadrul BT Securites, sunt acuzaţi de manipularea piţei de capital sunt Mircea Hrudei, şeful DIICOT Cluj, şi Daciana Deritei, procuror în cadrul aceleiaşi direcţii clujene. Cazul instrumentat de cei doi procurori este extrem de controversat pentru că unul dintre acuzaţi îi acuză pe Hrudei şi Deritei de abuzuri. Victor Rusa, acuzat în acelasi dosar de mărturie mincinoasă, spune că nu i-a cunoscut pe ceilalţi acuzaţi şi că nu are nici o competenţă pe piaţa de capital. Rusa îi acuză pe procurorii DIICOT Cluj că l-au băgat în mod artificial printre cei acuzaţi, doar pentru ca procesul să se judece, în prima instanţă, la Curtea de Apel Cluj.
“M-au luat ca să aibă competenţă pentru Curtea de Apel. Eu am fost avocatul unei persoane care i-a accesat contul de mail al lui Nilaş. Eram avocatul respectivului şi, brusc, mi s-a spus că am cunostinţe  despre ce anchetau ei şi m-au chemat ca martor. Numai că eu nu puteam fi martor pentru că ar fi însemnat să declar împotriva clientului meu, astfel că m-am trezit că sunt acuzat. Eu nici măcar nu îi cunosc pe cei acuzaţi din acest dosar, nu am cunostinţe despre piaţa de capital şi nu mă pricep deloc la asta. Am fost acuzat de mărturie mincinoasă doar pentru ca dosarul să aibă competenţă de Curte de Apel.  Cu mine au doar o interceptare telefonică în care clientul meu mă suna să mă cheme pentru a-l asista la DIICOT”, spune avocatul Rusa.
De asemenea, Cristian Duţescu, avocatul care îl apară pe Gânscă, spune că procurorii se înşeală pentru că în acest caz acuzaţiile de manipulare a bursei sunt ca şi inexistente. De asemenea, şi oficialii BT spun, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu poate fi vorba de manipularea pieţei de capital.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.