Una dintre românce își denunțase soțul de care s-a despărțit pentru abuz și violență sexuală și timp de un an și jumătate nu l-a lăsat să-și vadă fetița pe care o au împreună.

Femeia le povestise carabinierilor despre bătăile pe care le-a primit, despre insultele și amenințările pe care le suferise. Ea a descris starea de anxietate și stres pe care i-a provocat-o situația cu fostul soț. Și mai povestise și un episod anume în care fostul soț o târăște din pat și o duce pe o canapea din sufragerie, unde o blocase ținându-o de mână și o forțase să întrețină relații sexuale împotriva voinței ei.

Sora geamănă, martoră în proces, a raportat că a văzut încheieturile înroșite ale victimei.

Procurorul Barbara Badellino a adus cazul în instanță și a cerut ca bărbatul să fie condamnat la trei ani de închisoare. Judecătorul, în schimb, l-a achitat astăzi.

Acuzația împotriva fostului soț a fost „construită cu artă”

Avocații acuzatului, Alessandro Lamacchia și Antonino Fava, au reușit să demonstreze cu investigații defensive amănunțite că acuzația împotriva fostului soț a fost una mincinoasă, „construită cu artă”.

Dovadă în acest sens a fost un alt proces verbal, practic identic, pentru rele tratamente și violențe sexuale, pe care sora geamănă a presupusei victime o prezentase cu câțiva ani mai devreme împotriva soțului ei, în care se relatau fapte extrem de asemănătoare cu cele care fac obiectul procesului. Chiar și „dinamica violului a fost ca o fotocopie: și ea avea să fie târâtă din pat, dusă pe o canapea din sufragerie și ținută de încheieturi”. Și chiar și în acel caz, cu părți inversate, sora geamănă declarase că a văzut încheieturile înroșite ale celeilalte.

În acel prim dosar, procurorul nici măcar nu a mers în judecată. Procurorul Laura Ruffino, având în vedere lipsa probelor, a cerut, și a obținut, ca plângerea să fie clasată și femeia a fost denunțată pentru calomnie.

Deși acea primă experiență nu s-a încheiat într-un mod fructuos, cealaltă soră a depus o plângere identitcă împotriva fostului ei soț.

Și el, inculpat, a fost cel care a ridicat îndoiala: „Același lucru i s-a întâmplat și cumnatului meu…”.


sursa: stiridiaspora.ro

Citește și: În urma investigației realizate de Gazeta de Cluj, BIOMAX și-a retras contestația

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here