Este drama lui Dumitru Hadade, un veteran din Zalău, probabil singurul prizonier de război din ţară căreia statul român nu-i recunoaşte acest statut. Cu o luciditate şi o memorie ieşite din comun la cei 93 de ani ai săi, povesteşte cum „aventura” lui a început în 1942, când a fost înrolat în armată, la Regimentul I Transmisiuni de Uscat. Locuia la acea vreme în Bucureşti, unde se refugiase împreună cu familia în 1940, după cedarea Ardealului. A fost imediat repartizat la Compania a II-a Telegrafie fără fir, iar în scurt timp a ajuns pe frontul rusesc, pe linia Novocherkassk – Krasnodar – Dnepropetrovsk – Marea Azov, Rostov pe Don, unde a fost telegrafist. Veteranul îşi aminteşte că trupele sovietice erau îmbrăcate foarte bine, cu haine şi cizme îmblănite, în timp de românii şi nemţii îngheţau de frig în tranşee. „În 1942 a fost în Rusia cea mai grea iarnă. Pe mulţi dintre soldaţii noştri i-am scos din tranşee îngheţaţi. Şi mie mi-au îngheţat urechile”, rememorează el.
Citeste mai mult: adev.ro/mtl551
