Suntem pe Someş. În urbea de pe Someş. Pe aici nu trece Bahlui, nici Bega, darămite mizerabila Dâmboviţă. Nu suntem aici să navigăm pe Someş, să ne dăm mari cu yachturile noastre sau să pescuim. Suntem aici ca să trăim. Şi care sunt lucrurile pe care le avem nevoie ca să trăim mai bine?
M-am săturat de proiecte şi de oameni care trăiesc cu mentalitatea „măcar a încercat să facă ceva.” Există doar două tipuri de oameni: cei care au făcut şi cei care se luptă. Voi pe care îi preferaţi? Dacă aţi opta pentru cea de-a doua doua variantă v-aş propune luna de pe cer şi m-aş chinui să v-o construiesc la Cluj-Napoca. Şi nu oricum, ci pe un zgârie-nor imens vis-a-vis de Catedrala Sfântului Mihail. Ar fi frumos, ar fi ideal şi totodată imposibil. Şansa mea este aceeaşi cu a celor din opoziţie. Observ mentalitatea celor din opoziţie, care consideră că dictează agenda zilei. Ei cred că cei mai importanţi sunt ei pentru că se leagă de micile detalii care nu interesează pe nimeni. Teoria opoziţiei la Cluj este una total greşită. După ce PSD s-a dat cu totul la o parte, susţinându-i pe liberali doar din umbră şi nu cu oameni, de parcă ar fi fost vreodată în centrul atenţiei, liberalii nu oferă alternative viabile.
Îmi place concurenţa. Una acerbă în care să fii în dubii cu două ore înainte să mergi la cabina de vot. Să nu ştii pe cine să pui ştampilă nu din cauza lipselor de alternative sau să votezi negativ, ci din cauză candidaţilor.
Din păcate, alegerile din Cluj nu le văd aşa. Şi din păcate a rămas prea puţin timp până la alegeri ca să îngraşi porcul în ajun. Desigur, unii consideră că un an este o perioadă suficientă pentru creşterea oamenilor politici în faţa cetăţenilor. Ei cred că oamenii care trăiesc în urbea de pe Someş sunt nişte vaci pe care le duci pe câmp şi dau instant lapte. Ei, uite…se înşeală.
Clujenii nu cred orice. Nu cred uşor. Nu cred politicieni. Cred în oameni. Cred în ceea ce văd. Cred în realitate. Nu în promisiuni.
Din păcate pentru echilibrul societăţii, dreapta politicii clujene a luat un avans considerabil care nu ar putea să dispară doar de apare un sex-gate, o poveste cu o cameristă sau un afacerist suspect. Altfel, situaţia nu s-ar putea inversa într-un an. Stânga este pe o pantă complet ascendentă, iar cei care promit ascendenţa uluitoare conferenţiază săptămânal şi atât. Fără a prezenta o valoare, un discurs coerent şi soluţii rapide nu poate să facă nimic. Chiar îmi este milă de ei. Singura lor scăpare vreodată este să pregătească alegerile locale din 2016. Ar trebui să se organizeze pentru alegeri şi să nu se facă de ruşine pentru a candida la acele alegeri. Eu de-aş fi în locul lor nici nu aş mai candida la următoarele alegeri. Desigur, acest lucru este spre binele lor, dar nu ştiu sigur dacă şi-l doresc. Ar fi o soluţie prea curajoasă pentru orice politician. Dar, curajul nu este tipic pentru politicieni, indiferent de partid.
Cei de la putere, în schimb, fac Cluj Arena, fac o filarmonică, repară linia de tramvai, un nou sediu pentru Consiliul Judeţean, drumuri şi tot felul de evenimente. Ridică urbea de pe Someş. Nu au stat la pescuit. Pe de o parte, cred că mulţi ziarişti sunt dezamăgiţi de PDL. Pentru că au făcut multe lucruri.
Dacă am trage o linie, opoziţia a fost prea înceată pentru Ardeal. Într-adevăr, modul molcom este tipic. Însă investiţiile nu le poţi face pe viteză foarte încet. Pentru că investiţiile trebuie să genereze alte investiţii.
Clujenii mai au un an în care îşi pot găsi anumite alternative. În care să le fie propuse alternative şi în care viitorul să fie unul plin de alternative. Însă, după cum miros eu viitorul, dreapta o va lua înainte şi stânga înapoi.
