Conform unor statistici oficiale, la ora actuală în Italia se află circa 650.000 de cetăţeni români, iar 60.000 dintre aceştia sunt de etnie rromă. Ţiganii de naţionalitate română, aşa cum ar trebui să se numească, sunt cunoscuţi ca rromi în Italia.

Cuvântul similar din limba italiană, zingari, seamănă mai mult a ţigan decât a rrom. Din cauza comportamentului acestora, a faptelor criminale pe care le comit – violuri, tâlhării şi furturi – în aceste ultime zile atmosfera a devenit aproape explozivă şi pentru românii care muncesc cinstit şi corect în Italia. Sunt situaţii în care cetăţeni români, sătui de presiunile la care sunt supuşi de ţigani, îşi iau soarta în mâini şi-şi fac singuri dreptate. Întâmplarea de faţă este un exemplu în acest sens. Un tânăr din Bistriţa, dovedind un curaj ieşit din comun, reuşeşte să pună pe fugă o bandă de ţigani din zona Clujului şi să recupereze o sumă de bani pe care aceştia au luat-o prin ameninţări şi şantaj de la un grup de români, zilieri pe o plantaţie de măslini din Bari.

Declaraţii naziste

650.000 de români, aflaţi legal în Italia, produc 11,3 miliarde de euro pe an pentru PIB-ul acestei ţări. 15.000 dintre ei au firme. Românii muncesc mai mult ca italienii şi sunt mai şcoliţi decât ei. Se pare că Berlusconi încearcă să pună în aplicare ceea ce declara în zilele premergătoare ajungerii sale la putere: "toleranţă zero faţă de rromi clandestini şi criminali". Ultimele declaraţii ale unor oficiali din guvernul lui Berlusconi sunt concludente în acest sens. Preşedintele Partidului Alianţa Naţională, Gianni Alemanno, declara că rromii din Italia ar trebui monitorizaţi prin satelit. Sigur, acest lucru ar fi posibil prin implantarea unor cipuri sau prinderea de mâna fiecărui rrom a unei brăţări speciale. Prin declaraţia sa, un alt ministru, Roberto Calderoli, care deţine portofoliul armonizării legislative, aminteşte de regimul nazist, susţinând că singura soluţie pentru cei care violează este castrarea chimică. "Consider că aceasta este singura metodă de apărare a unei societăţi ce se confruntă cu cei care nu-şi pot controla instinctele".

Infractorii italieni, mai numeroşi

Statisticile reale, oficiale, spun că peste 89% din cetăţenii acuzaţi de crimă sunt italieni. La capitolul criminalitate, ponderea străinilor cercetaţi pentru uciderea unui cetăţean italian este de 10,6%, ceea ce înseamnă că diferenţa este completată de italieni. În Italia se înregistrează zilnic circa 203 violuri sau tentative de viol. Mai mult de 60% dintre acestea au autori italieni. Românii, sau mai precis ţiganii de la noi comit 9% din totalul cifrelor prezentate. Comparativ cu anii ’90 a scăzut numărul unor tipologii de infracţiuni, dar este în creştere numărul crimelor petrecute în familie. O latură mai puţin investigată şi ajunsă în presa din peninsulă şi în cea de la noi şi mai puţin, se referă la presiunile de tot felul la care sunt supuşi unii cetăţeni români de adevărate bande de ţigani proveniţi din România. Aceştia, constituiţi în grupări organizate după principii mafiote, acţionează cu o violenţă extremă, prin impunerea unei aşa-zise "taxe de protecţie". Deşi autorităţile italiene ar trebui să acţioneze şi să impună respectarea legii, lucrurile sunt scăpate de sub orice control, iar în anumite situaţii românii încearcă să se apere şi să-şi facă singuri dreptate. Practic, pentru tot ceea ce se întâmplă în aceste zile în Italia, responsabilitatea o poartă numai autorităţile italiene. Autorităţile române, oricâtă bunăvoinţă ar avea, nu pot face mare lucru pentru instaurarea unui climat de ordine şi siguranţă într-o ţară parteneră.

Autorităţile române cooperează cu cele italiene

După cum vedem în aceste zile, situaţia în Italia pare că a scăpat de sub orice control. Numărul atacurilor verbale şi fizice la adresa cetăţenilor români s-a înmulţit. Xenofobia împotriva românilor a ajuns din stradă şi pe internet. Sunt formate zeci de grupuri antiromâneşti ce discută despre „răzbunare” şi „linşaj” sau „holocaust” împotriva românilor, pentru a-i face să plătească violurile comise de ţigani. Statul român, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), împreună cu autorităţile italiene competente vor demara în perioada următoare de timp o vastă operaţiune de identificare şi repatriere a cetăţenilor români de pe teritoriul Italiei. ITARO 3, numele de cod al operaţiunii, vine pe fondul unor ameninţări lansate de o grupare intitulată "grupul arian de purificare etnică" (GAPE). Acest grup a revendicat incendierea taberei de rromi, din data de 11 august 2008, în urma căruia au murit patru copii. Mai mult, grupul a adresat un ultimatum rromilor să părăsească Italia, iar în caz contrar vor comite un atentat pe lună împotriva taberelor de rromi. „Incendiul a trebuit să aibă efecte mai devastatoare. Scopul nostru este să suprimăm rromii care circulă pe teritoriul italian. Ei reprezintă drojdia umanităţii”, este de părere GAPE, într-o scrisoare adresată cotidianului „Il Tirreno”. În prezent, pentru identificarea rromilor certaţi cu legea, în Italia au fost detaşaţi mai mulţi poliţişti români la Interpol Roma, Questura din Roma-Squadra Mobile, Questura din Bologna şi Torino, precum şi La Squadra Mobile (Crima Organizată) din cele două localităţi, fiind repartizaţi să lucreze în zonele cu un risc potenţial ridicat. Ofiţerii de poliţie români desfăşoară activităţi de traducere a interceptărilor telefonice, identificări şi audieri, filaj, arestări şi percheziţii. ITARO 3 este parte a unui şir mai lung de activităţi specifice iniţiate de statul român în cooperare cu cel italian, în vederea stopării valului de criminalitate crescută comise de rromi în Italia. În 2008, au fost reţinuţi 1.500 de rromi, care au fost duşi la Biroul pentru Emigrări din Italia, iar 800 au fost arestaţi. În Italia trăiesc circa 160.000 de rromi, proveniţi din Europa de Est, din care 60.000 sunt din România.

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.