PSD

O societate sănătoasă și prosperă are la bază educația! Tocmai de aceea nu putem priva de la acest drept, indiferent de considerente, niciun copil!

În cazul grădiniței nou construite în orașul Huedin, proprietate a Bisericii Reformate, cerințele de funcționare, invocate în acest proiect, încalcă atât cadrul legal cât și pe cel etic.

Proiectul prevăzut solicită finanțarea de către statul român al unei unități de învățământ cu predare strict în limba maghiară. În ceea ce privește învățământul de stat, în condițiile legii, învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română, sau, într-o limbă de circulație internațională. În cazul elevilor ce aparțin unor minorități, aceștia au dreptul de a învăța limba maternă și de a fi instruiți în această limbă.

Aceste drepturi au fost și sunt în continuare respectate în unitățile de învățământ de stat, din România. Avem nevoie de incluziune, de diversitate, pentru ca elevii noștrii să se dezvolte cât mai armonios și să devină cetățeni responsabili.

Decenii la rândul am militat pentru dreptul la educație, pentru viitorul copiilor noștri și pentru egalitatea acestora, iar acest proiect contravine tuturor demersurilor. Indiferent de motivația acestor condiții, situația creată ar putea destabiliza comunitatea locală. 

În calitate de consilier județean și președinte al organizației Județene PSD Cluj doresc să felicit și să vin în sprijinul deciziei și poziției adoptate de consilierii PSD Huedin, de a respinge acest proiect. Acordul de finanțarea de la bugetul local al acestei grădinițe să fie condiționat de existența claselor cu predare și în limba română, oferind astfel acces egal la educație tuturor copiilor din orașul Huedin.

Făcând apel la principiile social-democratiei, vom continua să ne opunem inegalităților sociale și vom milita pentru egalitatea de tratament, oportunități egale pentru toți și echitatea socială reprezintă valori esențiale care întăresc democrația.

Datoria noastră este să le oferim cel mai bun mediu de dezvoltare al abilităților. 

În calitate de reprezentanți ai statului, consider că datoria noastră este a interveni în acest caz pentru a asigura mecanismele ce pot permite fiecărui cetățean să își atingă potențialul. 

Astfel, împreună cu colegii mei social-democrați, consilierii județeni și locali din orașul Huedin ne vom opune acestui proiect, atâta vreme cât acesta va fi bazat pe principii discriminatorii.

Alexandru Cordoș

Președintele PSD Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.