Lucrările vizează un tronson în lungime de 16,05 kilometri, de la kilometrul 14+900 până la kilometrul 30+950 şi vor consta într-o serie de operațiuni complexe, în profunzimea drumului, care se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi.

Lucrările de modernizare vor presupune construirea a două poduri noi și reabilitarea unuia deja aflat în exploatare precum și realizarea de șanțuri și acostamente.

În acest sens, în zilele care urmează se vor executa lucrări pregătitoare în vederea asigurării frontului de lucru, așternere de material pietros și plombări.

„Mă bucură faptul că am ajuns în această etapă, a execuției propriu-zise și că locuitorii din zonă și nu numai vor putea beneficia cât de curând de un drum de cea mai bună calitate, cu atât mai mult cu cât acesta asigură o legătură rapidă și facilă pe două direcții importante, cu drumul județean DJ 107R pe direcția Ciurila – Sălicea – Cluj – Napoca și cu drumul județean 107M pe direcția Luna de Sus (DN 1) – Săvădisla – Băișoara. Totodată, îi asigur pe clujeni că în cel mai scurt timp asemenea drumuri degradate vor rămâne de domeniul trecutului”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările vor fi executate de Samus Tec SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.