“Autorităţile de la Budapesta vor să facă o prioritate din atribuirea dublei naţionalităţi maghiarilor care locuiesc în ţările limitrofe, cu riscul de a relansa tensiunile cu Slovacia”, a anunţat ministrul desemnat al afacerilor externe, Janos Martonyi, potrivit AFP.

Slovacia şi-a rechemat ambasadorul din Ungaria pentru consultări, după ce Budapesta a anunţat că vrea să relaxeze regimul acordării cetăţeniei pentru etnicii maghiari care trăiesc în afara ţării, a anunţat  joi ministrul ungar de Externe, Peter Balazs, citat de Politics.hu. “Legea privind acordarea dublei naţionalităţi etnicilor maghiari care trăiesc în ţările vecine va fi una dintre primele legi adoptate de noul Parlament”, a declarat viitorul şef al diplomaţiei ungare, într-un interviu pentru cotidianul slovac Hospodarske Noviny.

Legea referitoare la dubla cetăţenie se pare că nu are alternativă. Ungaria îşi scoate cetăţenii la urne pentru un referendum legat de acordarea dublei cetăţenii pentru etnicii maghiari din afara graniţelor. Proiectul urmează să fie înaintat de FIDESZ în cadrul primului pachet legislativ care va fi dezbătut de parlament. FIDESZ este formaţiunea conservatoare pe care o conduce Viktor Orban, care a obţinut la alegerile legislative din 2010 peste 2/3 din mandate, după opt ani de guvernare de stânga. La începutul lunii mai, Viktor Orban a afirmat că va fi premierul întregii populaţii maghiare din lume, estimată la 15 milioane de oameni.
“Este de aşteptat ca noua reglementare să fie decisă înainte de începerea verii” declară   parlamentarul Németh Zsolt, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Relaţii Externe, într-o emisiune de la postul de televiziune Duna TV.

Cetăţenia maghiară se restabileşte printr-o cerere individuală

Németh Zsolt a confirmat faptul că proiectul de lege ce va fi înaintat spre aprobare va fi în esenţă acelaşi cu cel înaintat mai demult parlamentului sub semnătura deputaţilor Németh Zsolt, Simicsko István şi Semjen Zsolt. Procedura cererii individuale este  calea cea mai uşoară pentru obţinerea cît mai rapidă a cetăţeniei. Prioritatea Ungariei în perioada imediat următoare  este crearea unui echilibru între politica  naţională şi  politica de vecinătate. “Urmează ca acum să se ducă o politică naţională hotărîtă şi o politică teritorială pragmatică şi de cooperare” a conchis politicianul maghiar.
Hotărârile referitoare la dubla cetăţenie vor afecta întreg sistemul de vot. Conform lui Navracsics Tibor, viitorul ministru al administraţiei publice şi justiţiei în cabinetul Viktor Orbán, legile trebuie modificate în aşa fel încît acele persoane cu cetăţenie dublă, care au domiciliul sau reşedinţa în Ungaria, să poată avea drept de vot. Kovács Miklos, preşedintele Uniunii Cuturale Maghiare din Subcarpaţi, este de părere că a fost necesară majoritatea parlamentară Fidesz-KDNP pentru o cotitură serioasă în politica naţională a Ungariei.
 
Dublă cetăţenie pentru maghiari înaintea verii şi în România

 Ambasadorul Peter Weiss a fost rechemat urgent în ţară pentru consultări. Guvernul care va prelua puterea în Ungaria nu doreşte să se consulte cu Slovacia asupra legii privind dubla cetăţenie. Slovacia, unde 10% dintre cei 5,4 milioane de cetăţeni sunt de origine maghiară, nu agrează acest proiect: “Angajamentul noului guvern de la Budapesta privind dubla naţionalitate nu poate reprezenta o contribuţie pozitivă la îmbunătăţirea relaţiilor noastre”, consieră vice-premierul slovac, Dusan Caplovic, preciza Evenimentul Zilei. Tensiunile între Slovacia şi Ungaria, ambele state membre UE din 2004, au apărut odată cu venirea la putere la Bratislava a Partidului radical naţionalist SNS al lui Jan Slota. Măsura vizează aproximativ 3,5 milioane de maghiari, dintre care cei mai mulţi locuiesc în România şi în Slovacia. Etnici maghiari, cu posibilă dublă naţionalitate, sunt şi în Serbia, Ucraina, Croaţia şi Austria.

Pál Csáky, preşedintele Partidului Coaliţiei Maghiare din Slovacia, consideră că versiunea modificărilor legislative, care fac posibilă dubla cetăţenie, este conformă cu reglementările UE. El propunea totodată consultări preliminare cu Bruxellesul şi abia apoi cu ţările vecine. De reţinut este faptul că, pentru etnicii maghiari din Slovacia, Csaky Pál militează ca decizia să nu se ia înainte de 12 iunie, data alegerilor pentru parlamentul slovac. În caz contrar, ar putea fi slabită poziţia partidului minorităţii maghiare din Slovacia.

Dacă se decide acordarea dublei cetăţenii, de aceasta ar beneficia şi comunitatea maghiara din Romania. Acordarea dublei cetăţenii maghiarilor din Romania nu ar afecta cu nimic datina românească în această privinţă. Preşedintele UDMR, Marko Béla, a sprijinit şi a făcut inclusiv campanie în 2004 privind dubla cetăţenie pentru etnicii maghiari din România. Marko Béla este optimist în prezent şi crede că hotărârile parlamentului ungar nu vor crea anul acesta violenţe în ţară. Este de aşteptat ca naţionaliştii să atace dubla cetăţenie. Cu toate acestea România a acceptat acordarea cetăţenie duble românilor din Republica Moldova, şi comunităţii croate din Banat printr-o procedură mai uşoară. Dubla cetăţenie i-ar favoriza pe maghiari din Romania, care ar beneficia astfel de protecţie social.
“Aşadar, nu va exista baza morală pentru a pune sub semnul întrebării o metodă similară din partea Ungariei”, arată Marko Béla.

 
Sorana IONĂŞANU

1 COMENTARIU

  1. da, aceasta dubla cetatenie este o afacere pentru un partid si membrii sai..stabilesc preturi, acte..lucreaza cu oamenii lor…interesant este ca din cauza PSD ului nu am putut trai si am avut probleme ani buni, acum imi creaza probleme cei care se ofera cica sa ne asigure drepturi..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.