Dumitru Protase, membru de onoare al Academiei Romane si unul dintre pionerii argumentarii teoriei continuitatii poporului roman a acordat un interviu „Gazetei de Cluj” in care a vorbit despre intreaga sa cariera. Academicianul s-a nascut la 1 februarie 1926 si este absolvent al Facultatii de Litere si Filozofie a Universitatii din Cluj.
Reporter: Povestiti-ne despre aventurile pe care le-ati avut in calatoriile dumneavostra.
Dumitru Protase: Am fost prin toata Europa cu masina. Si la Troia am fost cu masina. Avand masina mea, avand posibilitati asa cum se putea atunci, cu mare greu, cu cortul, cu mancarea in portbagaj, cu camparea in campusuri, am umblat toata Europa pentru ca pe mine ma interesa sa vad locurile, monumentele, bibliotecile, tot ce tine de cadrul geografic al epocii si al locurilor din Europa. Am fost in Egipt pana la Suan, dar nu cu masina. A durat de-a lungul a 20 de ani, mergeam odata la doi ani, cum se putea atunci. Descoperiri nu am facut, ci numai vizite. Eu nu am participat la lucrari pe care specialistii din diferite tari le faceau. Am vizitat toata Grecia, in Italia am stat mai mult cu o bursa pentru ca am umblat toata tara cu o bursa. Iar in Spania am fost pana la Madrid cu masina la un congres.
Rep.: In calitate de fost corespondent UNESCO credeti ca Romania ar putea avea mai multe monumente care sa fie clasificate?
D.P.: Am fost corespondent pentru Romania intre 1980 si 1991. Sigur ca ar mai putea fi monumente care ar putea fi clasificate UNESCO. Eu am facut o lucrare pentru UNESCO cu 2.000 si ceva de fise cu localitati, cu descoperiri din Romania redactate in limbi straine care trebuiau sa se publice in reviza UNESCO de la Roma. Nu mai stiu daca s-au publicat. Ei erau in urma cu vreo 10 ani cu publicarea descoperirilor.
Rep.: Care ar fi cele mai importante din zona Clujului?
D.P.: Multe. Pentru UNESCO erau interesante descoperirile care dateaza din secolele V-IV inaintea erei crestine pana in secolele V-VI ale erei crestine, deci un mileniu. Am facut fise pentru fiecare localitate in parte din revistele noastre.
Rep.: Centrul Clujului ar putea intra intr-o zona protejata UNESCO avand in vedere numeroasele orase europene care sunt in aceasta "liga"?
D. P.: Sigur ca depinde de ce criterii exista acum pentru introducerea in aceasta categorie, inclusiv Napoca romana, daca la asta va referiti, si nu la epoci ulterioare. Numai ca, vedeti, centrul Clujului nu prea este cercetat. Este centrul unui oras foarte important roman cu nume dacic.
Rep.: Ati beneficiat de pregatire si in filologie…
D.P.: Am facut in facultate filologie clasica. Filologie clasica nu am predat insa. La inceput, cand eram conferentiar, mai tineam cate un seminar dar, in general, eu am predat istoria veche a romanilor. Si istoria unviersala a Romei, Greciei si a Orientului.
Rep.: Ati publicat peste 270 de carti, volume si lucrari. Care este cartea care credeti ca a avut cel mai mare impact?
D.P.: Carti nu am publicat decat vreo 15. Restul sunt studii, articole, dari de seama. Vreo 280-290. Am publicat mai multe pe aceeasi tema: continuitatea romanilor in Dacia. Tot ceea ce tine de continuitatea noastra, a dacilor sub romani si apoi a daco-romanilor in timpul migratiilor pana la slavi. Eu am mers pe linia marilor nostri istorici incepand cu Xenopol, Onciu, Iorga, Parvan, Daicoviciu si alti istorici de la Bucuresti, cum ar fi Gheorghe Bratianu, care au sustinut continuitatea noastra la nordul Dunarii si in Carpati. Pana prin anii 1930-1950 lucrurile acestea se sustineau mai mult teoretic si cu foarte putine argumente de natura arheologica, lingvistica, onomastica. Eu am facut cercetari concrete, ajutat de Daicoviciu, si nimeni, pana cand am inceput eu acum 50 de ani, nu a facut cercetari arheologice masive pe aceasta tema. Am gasit satele dacilor sub romani, cimitirele lor, sate si cimitire dupa parasirea Daciei de oficialitatea romana. Astea sunt cele mai convingatoare si confirma teza justa a istoriografiei romane. Nu e vorba aici de discontinuitati, de teoria sustinuta de Roesler si toate aberatiile astea.
Rep.: Cum erau riturile funerare la daci si la romani?
D.P.: Am scris pentru ca eu am plecat de la teza ca riturile funerare, credinta religioasa este foarte persistenta si, daca sub daci s-au inmormantat intr-un fel oamenii din spatiul dacic, tot asa trebuie sa se fi inmormantat si in spatiul romanilor. Lucrul acesta s-a dovedit. Am scris o carte "Riturile funerare la daci si daco-romani" care a fost si premiata de Academia Romana prin 1974. Dacii, in primul rand, se incinerau. Asta era ritul lor de baza (cu anumite influente), dar a ramas ritul de baza pana in secolul IV al erei crestine cand a fost inlaturat de crestinism, care nu admitea incineratia, ci numai inhumatia. S-au gasit si corpuri ale dacilor. Copiii pana la 7 ani, in general, nu erau incinerati, erau inhumati. Cei maturi toti erau incinerati. Am facut aceasta descoperire pentru ca nu aveau dinti, decat dinti de lapte. Cei incinerati erau arsi la un loc in afara cimitirului si de acolo, dupa ce era procedura terminata, se aduna ce credeau ei ca a mai ramas reprezentativ: oase, obiecte ale omului incinerat si se punea intr-o urna, intr-o oala care se punea in cimitir. Uneori nici nu se folosea urna, ci faceau numai o gropita si aduceau de la rugul de ardere ceva ramasite si puneau un mic inventar care cuprindea obiecte sau un vas.
Rep.: Ati descoperit monumentul Lupa Capitolina de la Brancovenesti, judetul Mures. Care este explicatia existentei multor astfel de monumente pe teritoriul actual al Romaniei?
D.P.: Am gasit Lupa Capitolina la castrul roman si am zis ca o pun si pe coperta volumului doi din Istoria Romanilor, ceea ce am si facut. In Transilvania sunt 6-7 descoperite. In Oltenia nu s-au gasit, fosta Dacie Romana, nici in Banat nu s-au gasit. Tin de o anumita conceptie mai ales in asezarile cu caracter militar de pe langa taberele romane.
Rep.: Cum a fost organizata armata romana din Dacia?
D.P.: M-am ocupat foarte indeaproape de acest domeniu si pot sa va spun ca in Dacia, in perioada cu cea mai mare frecventa a prezentei trupelor, se poate admite ca erau in jur de 45.000 de militari plus apartinatori, familiile acestora. In Oltenia, in Banat si Transilvania, ca aici era Dacia Romana, erau peste 90 de castre romane, fie de legiuni la Alba Iulia, Apulum sau o alta legiune care a stat numai vreo 18 ani in Dacia, la Berzovia, in Banat. Alte legiuni au fost la Turda, Legiunea a V-a Macedonica. Restul erau trupe auxiliare de infanterie si cavalerie care erau dispuse in spatiul Dacic in doua feluri: unele erau in interior, dar cele mai multe erau pe frontiere. Erau tabere facute din pamant, din piatra. Motivul pentru care erau dispuse pe frontiere era pentru aparare.
Tiberiu Hrihorciuc
