Dumnezeu a scumpit centura!

Mariana Pop, sotia unuia dintre patronii DP Consult, firma care a proiectat centura “problema” Valcele Apahida lucreaza la Directia Regionala Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, adica institutia beneficiara a acestui proiect. Si nu in orice functie, ci in cea de sef al Laboratorului de calitate a DRDP Cluj. Pe de alta parte, sotia lui Mircea Pop, unul dintre sefii DP Consult, spune ca Laboratorul de calitate al DRDP Cluj nu are nici o legatura cu avizarea proiectelor. Intr-un interviu televizat, Pop a declarat ca i se pare absolut normal ca o centura care s-a surpat pe o portiune sa coste peste 150 de milioane de euro.

Construirea centurii Valcele Apahida este esecul unui “concurs de imprejurari” in care au fost implicati toti care au avut vreo legatura cu acest proiect. Incepand de la beneficiar, pana la proiect sau alegerea constructorului, toti au “favorizat” surparea unei centuri ocolitoare pentru care s-au defrisat hectare de padure si care a fost construita pe un teren impropriu, iar pretul final, in loc de circa 40 de milioane de euro a ajuns sa coste peste 150 de milioane de euro. Interesant este ca in timp ce proiectantul acestui proiect, SC DP Consult, primeste lucrari pe banda rulanta de la Compania de drumuri si autostrazi (CNADNR) sau de la institutiile subordonate acestei institutii, sotia unuia dintre patronii acestei firme este sefa Laboratorului de calitate din cadrul DRDP Cluj. Intrebata de reporterii Gazeta de Cluj daca se considera ca ar fi intr-o stare de incompatibilitate, Pop a spus ca nu poate fi vorba de asa ceva.
“Nu avem nici o legatura cu aceste lucrari. Am auzit despre povestea asta cu zane si balauri. Orice constructor este obligat sa aiba un sistem de verificare a calitatii, asa ca noi nu avem nici o legatura cu centura Valcele Apahida”, spune Mariana Pop, sotia lui Mircea Pop, unul dintre patronii DP Consult. Mircea Pop face parte dintr-o familie extrem de elitista din Cluj Napoca, printre membrii familiei numarandu-se procurori sau avocati.
In urma cu cativa ani, Mircea Pop a ocupat functii de conducere in cadrul institutiilor de stat care se ocupa de reabilitarea si construirea drumurilor. Spre exemplu, in 1998, Mircea Pop ocupa functia de director al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj. In acea perioada, la adresa conducerii acestei directii, Curtea de Conturi a lansat o serie de acuzatii de deturnare de fonduri, dar nu a fost facuta nici o plangere sau acuzatie penala. Dupa ce a plecat din acest post, in 2003 el a fost numit consilier pe probleme tehnice de infrastructura in perioada in care prim ministru era Adrian Nastase. Apoi, in 2004, Mircea Pop a devenit director adjunct in cadrul CNADNR, post pe care l-a ocupat pana in 2006, an care coincide cu inceperea lucrarilor la centura de ocolire Valcele Apahida.

Intemperiile au scumpit centura

Mircea Pop a declarat in cadrul unui interviu acordat pentru RealitateaTV ca i se pare normal ca pretul centurii sa “explodeze” in situatia in care chiar daca nu a fost complet terminata, o portiune s-a surpat.
”Nu vorbesc in numele DP Consult, ci ca om care traiesc in aceasta tara si sunt si din domeniu. Este un concurs de imprejurari nefericit pentru aceasta lucrare si ca orice constructie care se prelungeste foarte mult pretul se dubleaza, se tripleaza si numai din coeficientii de escaladare. Nu a fost cazul aici, pentru ca aici a fost un pret ferm si numai prin aprobare de lucrari suplimentare si alte lucrari decat cele prevazute in proiectul initial”, a declarat Pop in legatura cu faptul ca pretul a ajuns de la circa 40 de milioane de euro la peste 150 de milioane de euro.
Intrebat despre cum comenteaza faptul ca centura deja s-a surpat pe o portiune, Pop a replicat ca “realitatea este ca atunci cand faci lucrari si deranjezi anumite structuri din astea de pamant cum sunt aici se intampla lucruri si neprevazute. Poti sa faci si totul perfect ca tot…Dar datorita faptului ca lucrarile s-au prelungit, au venit si intemperii si asa mai departe… Deci este un concurs de imprejurari nefericite pentru ca nimeni nu se astepta ca aceasta lucrare sa dureze atata! Sa nu uitam ca lucrarea e inceputa in 2006 si suntem in 2012 si lucrarea inca nu-i gata. Putea sa fie gata si deja sa intre in reparatii capitale”. Toate aceasta situatie, in opinia lui Mircea Pop, nu are nici o legatura cu faptul ca proiectantul a trasat acest drum printr-un teren instabil. “Deci, din punctul nostru de vedere, proiectul este facut bine”, a incheiat Mircea Pop, unul dintre patronii societatii de proiectare DP Consult.

Dupa un proiect de nota 5, un constructor falimentar

Pe langa toate aceste hibe, centura Valcele Apahida a avut parte si de un constructor care a taraganat lucrarile pentru ca, in final, sa falimenteze
In 2006 s-a facut o licitatie care a fost castigata de societatea Vegyepszer din Ungaria. Contractul licitat a fost de peste 31 de milioane de euro, bani platiti pentru lucrarile la un segment de drum. dupa castigarea contractului, firma ungara a angajat subcontractori carora le-a platit o mica parte din contractele de angajament, pentru ca, in 2009 Vegyepszer sa ceara deschiderea procedurilor de insolventa. Insa, acestia nu au fost toti banii luati de aceasta societate de la statul roman. Printr-o filiala din Oradea, care nu declarase insolventa, cei de la Vegyepszer au mai castigat un contract de 28 de milioane de lei. ca scuza, seful DRDP Cluj, Ioan Pantelimon, a declarat ca, in pofida faptului ca sucursala din Oradea avea acelasi nume (Vegyepszer) filiala respectiva avea alt Cod Unic de Identificare (CUI) inregistrat la Registrul comertului. In cadrul contractului incheiat pentru centura, firma ungureasca a fost creditata de o alta societate, SC Bohn.
“Ce pot sa spun este ca noi am avut grija si am cerut in garantie o firma care sa vina sa preia obligatiile Vegyepszer, in cazul in care aceasta nu isi va putea duce obligatiile contractuale la bun sfarsit. Astfel, Vegyepszer a venit in asociere cu firma Bohn. In acest demers am cerut consultanta si de la ANRMAP. Costurile pentru sustinerea acestui versant sunt de 40.388.000 de lei, din care noi nu am cheltuit decat 21.000.000 de lei. Desi Vegyepszer a lucrat mai mult, nu le-am platit pentru ca avem pretentia sa termine tot. In doua-trei saptamani decidem daca mai continuam cu ei sau mergem mai departe cu un nou constructor”, a declarat Pantelimon.
De asemenea, DRDP Cluj a reziliat contractul cu cei de la Vegyepszer, astfel ca refacerea centurii este extrem de problematica.

Cine s-a jucat cu traseul prin nisip?

In mare parte, Emil Boc a trasat aceasta centura pe un studiu de fezabilitate comandat de Miron Mitrea pe vremea cand acesta era ministrul Transporturilor si PSD-istii, care conduceau Clujul, ii cereau lui Mitrea sa dea bani pentru acest proiect. Traseul Valcele-Apahida are o lungime de 23,612 km, studiul de fezabilitate a fost facut in 2004, adica in faza incipienta a proiectarii drumului, iar in 2006 studiul de fezabilitate a fost actualizat si avizat de CNADNR. Ce a presupus traseul acestei centuri rutiere propuse de SC DP Consult? In pofida faptului ca drumul trece prin padure, Agentia pentru Protectia Mediului Cluj a considerat ca nu este necesara o evaluare a impactului pe care il va avea defrisarea unei suprafete de peste 38,5 de hectare de padure. Pe de alta parte, o serie de specialisti in Stiinta Mediului care, in mod ciudat au dorit sa isi pastreze anonimatul, sustin ca au atentionat ca se vor produce alunecari de teren pentru ca solul de pe o portiune din centura este alcatuit din nisipuri, gresii si conglomerate, straturi care sunt supuse pericolului erozional.
Pe langa proiectantii de la DP Consult, la aceasta centura au  mai lucrat, in calitate de consultanti,  si firmele  Search Corporation si Primacons Group. In total, valoarea acestor doua servicii a costat statul 60 de milioane de lei.

Centura controlata de la minister

La inceputul lunii martie, ministrul Transporturilor,  Alexandru Nazare, a declarat ca va trimite un corp de control ministerial pentru a verifica neregulile acestui proiect. “Voi trimite corpul de control sa verifice respectiva situatie. Oricum, am luat deja legatura cu DRDP, iar faptul ca am discutat situatia firmei, cum o sa discut situatiile tuturor firmelor care vor avea probleme, a pornit de la faptul ca exista niste datorii la multe firme romanesti, pe care Vegyepszer va trebui sa le achite, pentru ca nu putem sa toleram astfel de situatii”, a spus ministrul in timp ce se afla intr-o vizita, la Sibiu. De asemenea, conform unor informatii, Daniela Draghia, directorul general al CNADNR va fi demisa, eliberarea ei din functie facandu-se conform cerintelor noului Guvern. De asemenea, conform acelorasi informatii, in curand si seful DRDP Cluj ar urma sa fie demis. Ion Pantelimon nu a putut fi contactat pentru a exprima pozitie oficiala

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.