Urmărirea penală a  vicepreşedintelui al PSD, Marian Oprişan, a început în noiembrie 2005, iar pe 5 iunie 2006 acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost  acordate, fals şi uz de fals, infracţiuni comise în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.

După ce a fost plimbată de la Ana la Caifa timp de opt ani – cât să prindă un nou Cod penal, mai blând cu faptele de corupţie, cauza, însumând nu mai puţin de 72 de termene până în acest moment, se află din nou pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. Judecătorul de fond, Lucian Bota, pare să-şi dorească să îi dea de capăt, stabilind o frecvenţă de cel puţin un termen pe lună, pentru a epuiza cât mai curând audierea martorilor.

 

Factura a apărut la jumătatea de an după livrarea mărfii

La termenul de pe 30 martie 2014 a avut loc audierea martorului, Ioan Gheorghe, în 2004 maistru mecanic şi gestionar al societăţii Utilaj Construct, una dintre firmele pe care angajaţi ai Consiliului Judeţean Vrancea, acum inculpaţi în dosar, au selectat-o pentru realizarea proiectului de pietruire a drumurilor din judeţ, deşi aceasta nu era eligibilă, dar avea calitatea de a aparţine lui Mihaiuc Vasile, un apropiat al vicepreşedintelui PSD. 

Ioan Gheorghe arată în faţa instanţei că, în 2004, firma Utilaj Construct era angajată în pietruirea unor drumuri de pe raza judeţului Vrancea, lucrările fiind efectuate undeva în primăvara lui 2004. Abia în decembrie, acelaşi an, el a primit o factură pentru cantitatea de 60.000 de metri cubi de balast, factură ce atesta cumpărarea balastului de la AISPA TRANS ‘95, altă societate din gaşca lui Oprişan. Fostul gestionar mai spune că el nu a recepţionat niciodată acea cantitate de balast şi nici nu a mers pe teren să facă vreo constatare exactă a întregii cantităţi de pe scripte, deşi, în drumurile lui pe şantier a văzut grămezi de balast cu care angajaţii lucrau. El spune că repartizarea cantităţilor  de balast se făcea de către biroul tehnic, iar bonurile de consum care i-au parvenit de la angajaţii acestui birou, însumate, dădeau cantitatea pe care el o avea recepţionată în acte.

 

Marian Oprişan, troienit în Vrancea

La termenul de pe 30 ianuarie, Marin Oprişan a depus la dosarul cauzei, în timpul şedinţei de judecată, o adresă prin care îşi motiva absenţa având în vedere că în judeţul Vrancea a fost instituită stare de alarmă datorită ninsorilor abundente din ultima vreme. De asemenea, la dosar s-a depus o copie după certificatul de deces al unuia dintre martori, Miron Stoica.

 

O licitaţie între ”pretenari”

Consiliul Judetean Vrancea a primit, în 2004, 1,9 milioane de dolari de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea drumurilor comunale din judeţ. Ca urmare, Comisia de licitaţie, numită de Marian Oprişan, a selecţionat şi a atribuit lucrări de construcţie unor firme neeligibile, conduse de apropiaţi preşedintelui Marian Oprişan, şi anume: SC Aispa Stars 95 SA – al cărei patron este omul de afaceri  Prunache Corneliu, SC Top Media SRL – al cărei patron este Graur Vasile, fratele inculpatei Teodorescu Valeria şi SC Utilaj Construct SA – al cărei patron este Mihaiuc Vasile.

„De altfel, s-a dovedit că cele trei firme nu dispuneau de utilajele necesare efectuării acestor lucrări, iar firma SC Top Media SRL este o firmă fără sediu şi fără angajaţi. Firmele respective au contractat lucrări de asfaltare pentru un număr de 41 de drumuri comunale, dintre care o parte erau asfaltate anterior, iar pe altele nu s-a executat nici un fel de lucrare, însă banii au fost încasaţi. Pe cele câteva drumuri pe care au fost executate, lucrările s-au dovedit a fi de proastă calitate şi efectuate fără proiecte tehnice. În cazul a numeroase lucrari nu au existat inspectori (diriginţi de şantier) autorizaţi de Inspectoratul de Stat iî Constructii, cum impunea legea.”, se arată în rechizitoriu.

”18 drumuri comunale nu au fost supravegheate şi verificate de nicio persoană autorizată. În plus, plăţile s-au facut integral în contul firmelor selecţionate, la doua – trei zile după semnarea contractelor”, dezvăluie procurorii anticorupţie.

 

Feuda unui baron local

O altă faptă imputată de procurorii DNA este că, în 2004-2005, Marian Oprişan „a negociat şi achiziţionat, fără hotărârea necesară a Consiliului Judeţean şi fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic „Căprioara”, în jurul căruia deţinea, împreună cu membrii familiei, 8 hectare de teren”. Pentru aceasta achiziţie, Oprişan ar fi alocat ilegal 1,7 milioane RON din fondurile publice al CJ Vrancea. În plus, acesta ar fi întocmit şi o adresă prin care a solicitat suma de 300.000 RON din fondul de rezervă al Guvernului. Pretextele invocate în adresa sunt nereale, iar banii primiţi au fost utilizaţi tot pentru achiziţia complexului.

Rechizitioriul mai arată că, în perioada 2003-2005, Oprişan ar fi folosit hotelurile „Rucăr” din Soveja şi „Hanul dintre Vii” din Câmpineanca, aflate în patrimoniul CJ Vrancea, pentru organizarea unor acţiuni de protocol în valoare de 520.000 RON.

Căprioara” lui Oprişan, la un pas de a ieşi din bătaia puştii.

Conform calculelor anchetatorilor, prejudiciul creat Ministerului Transporturilor este de circa 1,5 milioane de euro, cel creat bugetului CJ Vrancea se ridică la aproximativ 600.000 de euro, iar cel creat în dauna Guvernului ajunge la circa 75.000 de euro. După intrarea în vigoare a noului cod penal, este posibil ca faptele care au fost obiectul urmăririi penale în acest dosar să se prescrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.