Acționarii minoritari din cadrul SIF Muntenia cer verificarea unor plasamente de peste 300 milioane lei, după ce clujeanul Nicolae Căpușan a cumpărat hotelul Rusca din Hunedoara cu un preț subevaluat.

”În data de 25 august 2021, mai mulți acționari SIF Muntenia (SIF4) au înaintat KPMG Audit SRL o solicitare de audit asupra detaliilor și utilității unor plasamente ale SIF4, în valoare de peste 305 milioane lei. Este vorba de plasamentele în titlurile OPCVM/AOPC și de cele în obligațiunile OPUS-Chartered Issuances. 
Solicitarea a fost făcută în temeiul art. 94 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, conform căruia acționarii reprezentând cel puțin 5% din totalul drepturilor de vot ale unei societăți listate, pot să ceară auditorului financiar al societății rapoarte suplimentare referitoare la operațiunile invocate de aceștia.
Cei care au înaintat cererea de audit, totodată membri ai Asociației Investitorilor la SIF-uri (AISIF), susțin că scopul real al SAI Muntenia (administratorul SIF4) de pe urma acestor plasamente, ar fi obținerea unor foloase necuvenite. În acest sens AISIF a susținut, prin luările de poziție ale membrilor săi, cum mai multe societăți de administrare de investiții (SAI-uri) care gestionează aceste plasamente, se prezintă la adunările generale și votează în favoarea conducerii SIF4. Dar votul se face cu acțiuni SIF4 cumpărate parțial (uneori în proporție de peste 90%) din aceste plasamente. Pentru acest serviciu ar fi oferite anual milioane de lei la câteva SAI-uri sub formă de comision.
În cererea lor, semnatarii mai scot în evidență multiplele încălcări ale legislatiei naționale și europene prin care interesele acționarilor SIF4 sunt prejudiciate.
AISIF (Asociația Investitorilor la SIF-uri) este încrezătoare că acest raport de audit solicitat KPMG va scoate în evidență neregulile de la SIF4, făcute în detrimentul milioanelor de acționari ai societății”, arată Marius Pop, directorul executiv al asociației Investitorilor la SIF-uri.

KPMG Audit SRL a publicat în martie raportul privitor la SIF Muntenia care poate fi consultat AICI

Nemulțumirile acționarilor minoritari au escaladat după ce clujeanul Nicolae Căpușan a cumpărat un hotel subevaluat care se afla în patrimoniul SIF Muntenia. Gazeta de Cluj a prezentat mai multe detalii despre acest subiect AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.