După o cercetare îndelungată a procurorilor anticorupţie, fostul şef de la Autoritatea Rutieră Română Bihor, alături de şase inspectori din subordinea sa, au fost trimişi în judecată sub zeci de capete de acuzare, majoritatea făcând referire la luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia iniţială a Tribunalul a fost în favoarea magistraţilor, dar un complet de la Curtea de Apel Oradea a decis că doar 11 din cele 35 de fapte pot fi dovedite sau chiar că nu există prevederi legale pentru acuzaţiile DNA…

 

Pe 23 martie 2011, procurorii DNA Oradea anunţau trimiterea în judecată a fostului şef de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Bihor, a şase din cei zece inspectori de trafic şi a unei orădence, proprietara unui birou de copiat acte, acuzaţi că luau mită de la patronii unor firme de transport, prinşi cu nereguli în trafic.

În total, procurorii au cerut acestora să dea socoteală pentru 35 de capete de acuzare reţinute într-un rechizitoriu vast, întins pe 200 de pagini, în care anchetatorii au încercat să dovedească faptul că aceştia au provocat un prejudiciu de 488.000 lei, reprezentând cuantumul amenzilor iertate transportatorilor în schimbul taxelor de protecţie primite.

 

Actorii principali

Fostul şef al Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bihor, Viorel Iepure, inspectorii Sorin Derban, Ciprian Telibaşa, Sebastian Sabău, Cristian Butiri, Adrian Ianc, referentul Marius Lupu şi orădeanca Margareta Ţecu, patroană de birou de copiat acte, au fost trimişi în judecată după o anchetă întinsă pe 3 ani, în care au fost suspectaţi că favorizau anumite firme în schimbul unor taxe de protecţie.

Acuzaţiile DNA spun că inspectorii nu luau mită doar sub formă de bani, ci ar fi primit şi saci cu ciment ori nisip, benzină sau motorină, lăzi cu bere, pălincă şi vinuri. Prin sutele de pagini de interceptări telefonice şi ambientale procurorii au încercat să demonstreze că inspectorii opreau maşinile în trafic, constatau nereguli – cum ar fi lipsa copiei licenţei, a certificatului de competenţă profesională şi a diagramelor tahografice – însă nu aplicau amenzile, cuprinse în general între 1.000 şi 20.000 lei.

În cadrul administrării probelor de la Tribunalul Bihor, interceptările ar fi fost susţinute ca probe de către declaraţiile celor care au dat banii, sau cele ale colegilor care nu ar fi operat alături de acuzaţi.  Inspectorii, însă, nu au recunoscut niciodată faptele, iar la o analiză secundară Curtea de Apel a arătat că acuzaţiile la adresa lor nu pot fi în deplinătate demonstrate.

 

Modus operandi

Cele 8 persoane au fost trimise în judecată pentru nu mai puţin de 35 de capete de acuzare, astfel: Sorin Derban – 4 fapte de luare de mită şi 5 de abuz în serviciu contra intereselor publice, Viorel Iepure – 4 infracţiuni de abuz în serviciu, o luare de mită şi un fals intelectual, Ciprian Telibaşa – o faptă de luare de mită şi 5 de abuz, Sebastian Sabău – 3 fapte de trafic de influenţă, o luare de mită şi un abuz în serviciu, Adrian Ianc – 4 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, Ciprian Butiri – o faptă de abuz, referentul Marius Lupu – complicitate la 2 fapte de luare de mită, Margareta Ţecu – complicitate la o faptă de luare de mită.

Potrivit calculelor făcute de anchetatori, prin faptul că nu au emis sancţiuni transportatorilor găsiţi în neregulă, inspectorii ar fi prejudiciat statul cu 488.000 lei, cuantumul amenzilor neaplicate doar în situaţiile ce au putut fi probate din perioada 2008-2011.

Procesul a început la Tribunalul Bihor, unde, după 3 ani de dezbateri şi audieri, magistraţii au dispus condamnări de câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru Iepure, Derban, Sabău, Telibaşa şi Ianc, respectiv câte 2 ani pentru Lupu, Ţecu şi Butiri.

Acuzaţii au fost obligaţi să returneze şpăgile, să plătească amenzile neîncasate dar şi cheltuielile judiciare ale procurorilor pentru dovedirea lor. Potrivit hotărârii, Sorin Derban ar fi avut de plătit 130.600 lei, Gheorghe Lupu şi Sebastian Ianc câte 40.600 lei, Margareta Ţecu 20.600 lei, Sebastian Sabău 90.600 lei, Ciprian Vasile Telibaşa şi Viorel Iepure câte 70.600 lei, în vreme ce Cristian Butiri ar fi trebuit să achite 16.000 lei.

 

viorel iepure

DNA a cheltuit 132.000 de euro pe o anchetă

Toţi cei opt inculpaţi au contestat hotărârea, iar procesul s-a reluat la Curtea de Apel, până în acest an, pe 31 martie, când dezbaterile au fost declarate închise. Doar că verdictul a fost întârziat de faptul că judecătoarele Laura Soane şi Adela Condrovici n-au putut să se pună de acord, iar dosarul s-a repus pe rol în complet de divergenţă. Celor două judecătoare li s-a alăturat un coleg, Antik Levente, astfel încât să se poată lua o hotărâre cu majoritate de voturi.

Pronunţarea a fost din nou amânată timp de 3 luni, iar pe 19 iunie completul a pronunţat verdictul. Din cele 35 de capete de acuzare, judecătorii au stabilit că sunt dovedite doar 11. Celelalte au fost respinse pe motiv că ”nu există probe că persoanele au săvârşit infracţiunea” (este cazul celor trei infracţiuni de luare de mită imputate lui Sorin Derban), sau că ”fapta nu este prevăzută de legea penală”, în această categorie fiind incluse cele 20 de situaţii în care toţi cei şapte inspectori au fost inculpaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Magistraţii au arătat că prin faptul că nu s-au aplicat sancţiuni, nu s-a produs nicio pagubă, iar nefiind pagubă, nu există abuz. Cum faţă de Adrian Ianc şi Cristian Butiri nu existau alte acuzaţii, cei doi au fost achitaţi.

Toate pretenţiile ridicate de primăriile Oradea, Derna şi Girişu de Criş, respectiv de Statul Român, prin ANAF, în sumă totală de 488.000 lei, au fost respinse. Pentru ceilalţi inculpaţi, instanţa a menţinut condamnările la pedepsele cu suspendare dispuse de Tribunal, mai puţin în cazul Margaretei Ţecu, pentru care pedeapsa a fost micşorată de la 2 ani la 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare.

Curtea a redus până şi cuantumul cheltuielilor judiciare, de la cei 584.700 lei ceruţi de DNA reprezentând costul celor 3 ani de investigaţii, la doar 48.000 lei.

 

Soluţia, pe scurt 

În cazul lui Derban Ionel Sorin, instanţa de apel l-a achitat şi de două din acuzaţiile de luare de mită, păstrând, din rechizitoriu, o infracţiune de luare de mită pentru care Derban e condamnat acum la trei ani de închisoare cu suspendare.

În cazul lui Lupu Gheorghe Mircea Marius s-a schimbat încadrarea la două fapte, acesta rămânând însă cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.

Şi Sabău Sebastian Marian, Telibaşa Ciprian Vasile şi Iepure Vasile au scăpat de acuzaţiile de abuz în serviciu dar au rămas totuşi cu pedepse de câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Butiri Cristian Adrian şi Ianc Adrian Sebastian au fost achitaţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Curtea de Apel Oradea a mai decis să reducă termenele de încercare stabilite în sarcina inculpaţilor Derban Ionel Sorin, Sabău Sebastian Marian, Telibaşa Ciprian Vasile şi Iepure Viorel de la câte 6 ani până la câte 5 ani pentru fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.