Firma IRES din Cluj Napoca se ocupă cu realizarea sondajelor publice şi îi aparţine lui Vasile Dâncu, unul dintre membrii de vază ai PSD-ului. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este condus de PSD-istul Liviu Dragnea. Luna trecută, ministerul lui Dragnea a cadorisit firma lui Dâncu cu un contract de circa 100.000 de euro pentru nişte sondaje care să arate cum văd românii implementarea programelor operaţionale, pe fonduri europene. Înainte de a primit aceşti bani, în luna martie, IRES-ul a publicat un sondaj în care se arată că PSD ia spuma şi caimacul la toate alegerile din anul acesta!

 

Contractele politice, “sifonările” de bani publici nu mai sunt de mult o noutate, însă de fiecare dată ele trebuiesc aduse la cunoştinţa celor merg la vot pentru ca oamenii să ştie pe ce frunte lipesc ştampila. De curând, MDRT, ministerul condus de PSD-istul Liviu Dragnea, a vrut să afle ce cred românii despre implementarea programelor operaţionale. Pe lângă faptul că banii europeni sunt absorbiţi greoi de instituţiile statului din cauza angrenajelor birocraţiei cu care funcţionează, cu siguranţă că banii necesari pentru aceste sondaje ar fi putut fi folosiţi pentru a îi ajuta pe funcţionarii respectivi să implementeze proiectele. Însă, Liviu Dragnea a crezut de cuviinţă că banii europeni ar ajuta mai mult o afacere privată, mai ales dacă ea este condusă de un coleg de partid. Astfel, Ministerul a acordat o licitaţie firmei clujene IRES, condusă de Vasile Dâncu, unul dintre cei mai vocali sociali-democraţi din Cluj. Suma pentru care IRES-ul ar trebui să descopere optica românilor asupra acestor programe europene este de circa 100.000 de euro.

 

PSD ia spuma şi caimacul

Însă, la sfârşitul lunii martie, Institutul condus de Vasile Dâncu a dat publicităţii rezultatele unui sondaj conform căruia premierul Victor Ponta ar obține cele mai multe voturi (31%) dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, iar alianța PSD+PC+UNPR ar obține 42% din voturile electoratului exprimate într-un scrutin organizat în aceeași zi pentru alegerile europarlamentare.

În cazul unor alegeri europarlamentare organizate duminică, alianța PSD+PC+UNPR ar obține cele mai multe voturi — 42%, PNL ar obține 14% din voturi, PDL — 11%, PMP — 10%, UDMR și PRM ar obține câte 5% din voturi, PP-DD — 4%, iar Forța Civică — 3%. Potrivit sondajului, aproape 20% dintre participanții la studiu sunt indeciși (19,8%) cu privire la partidul sau alianța politică pe care să o voteze la alegerile europarlamentare, iar 9,3% spun că nu votează.

Referindu-se la alegerile europarlamentare din 25 mai, aproape jumătate dintre participanții la studiu susțin că vor merge sigur la vot. Pe o scală de la 1 la 10 (10 înseamnă foarte sigur merg la vot), 47% au ales 10 în privința dorinței de a vota pe 25 mai, iar 16% au ales 1 — foarte sigur nu merg la vot. Pe de altă parte, potrivit sondajului, 72% dintre respondenți cred că în România „lucrurile merg într-o direcție greșită”, iar 21% cred că „lucrurile merg într-o direcție bună”. La întrebarea „În general, sunteți pesimist, optimist sau rezervat când vă gândiți la viitor”, respondenții s-au declarat optimiști (42%), pesimiști (19%), rezervați (37%), iar 3% nu au știut sau nu au răspuns. Sondajul a fost realizat pe 26 martie pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.446 indivizi cu vârsta de peste 18 ani, cu o eroare maximă tolerată de ą 2,7%.

 

Dâncu la braţ cu Dragnea prin Poiană

Luna trecută, Vasile Dâncu s-a afişat împreună cu Liviu Dragnea, la o întâlnire a şefilor filialelor judeţene a PSD care a avut loc la Poiana Braşov. În cadrul acelei întâlniri, Dâncu a declarat că anchetele DNA din ultimele săptămâni împotriva unora dintre baronii PSD ar avea un efect contrar asupra electoratului, ale cărui intenţii de vot în favoarea candidaţilor social-democraţi depăşesc în prezent 40%.

„Deocamdată asistăm la un paradox, ceea ce se întâmplă la ora actuală în urma acestei aşa-zise campanii a DNA este că PSD-ul a ajuns la un scor la care n-a fost niciodată înainte de alegeri, cel puţin de când măsor eu, de vreo 15 ani, este la peste 40% la intenţia de vot, consolidat la 42% de ceva vreme. Iar asta ar putea însemna că asemenea anchete mai degrabă aţâţă electoratul PSD, stabilizează oarecum o atitudine de frondă, o atitudine de mobilizare internă datorită acestei agresiuni, cum o resimt membrii PSD-ului, împotriva aşa-numiţilor baroni. Nu sunt sigur însă că acesta fi efectul electoral al campaniilor anticorupţie în general, nu ne putem da seama în acest moment. Mulţi analişti presupun că asta ar demobiliza electoratul, dar nu avem siguranţa acestui lucru. declarat Vasile Dâncu pentru gândul.ro. De asemenea, în opinia lui, “PSD-ul are o miză esenţială, s-a rupt USL-ul şi PSD-ul are de demonstrat ceva. PNL-ul care a plecat din USL trebuie să ajungă la 20% cel puţin,  asta e miza internă pentru Crin Antonescu pentru a fi  un candidat viabil care eventual să intre într-o coaliţie pentru prezidenţiale. Pe dreapta, toate partidele au motive să-şi mobilizeze la maximum electoratul, vorbim de PDL care vrea să arate că poate şi fără Traian Băsescu, partidele cele mai mici, Mişcarea Populară şi Forţa Civică şi celelalte vor să intre şi ele în clasament . Deci, vor fi alegeri cum n-au mai fost, niciodată n-au fost nişte alegeri europarlamentare care să aibă o asemenea miză, este o miză de reconfigurare a scenei politice din România”.

 

Conform sondajului politic realizat de IRES în luna martie, PSD este asociat, în cea mai mare măsură, cu Victor Ponta. 57% dintre participații la studiu îl indică pe Victor Ponta ca fiind primul nume care le vine în minte când aud de PSD (22% îl indică drept a doua mențiune, iar 16% drept a treia mențiune). Printre politicienii menționați de respondenți ca top of mind atunci când aud de PSD îi regăsim pe: Ion Iliescu, Mircea Geoană sau Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.