Două fiole de vaccin anti-Covid Johnson&Johnson, adică 12 doze, au dispărut dintr-un centru de vaccinare din Botoșani, iar unele cadre medicale cred că incidentul ar avea legătură cu vaccinările fictive din cursul anului trecut. „E posibil ca persoane vaccinate fictiv să dorească acum să se imunizeze, dar pentru că figurează deja în sistem, să nu o mai poată face”, spune un cadru medical.

Jurnaliștii de la monitorulbt.ro scriu că, la mijlocul lunii decembrie, procurorii botoşăneni au fost sesizaţi de către personalul medical din centrul de vaccinare de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Botoșani că două fiole de vaccin Johnson&Johnson au dispărut peste noapte.

Procurorii au deschis un dosar in rem în cazul dozelor de vaccin furate la Botoșani

Deşi în mod oficial anchetatorii nu au dorit să ofere prea multe informaţii, procurorii au transmis că a fost deschis un dosar in rem în acest caz. „În acest moment există o sesizare cu privire la dispariţia, dintr-un centru de vaccinare de pe raza municipiului Botoşani, a unui anumit număr de doze de vaccin. Cu privire la această sesizare se efectuează cercetări in rem”, a precizat Valeriu Chihaia, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Cercetările vor fi dificile pentru că sistemul de gestionare a campaniei de vaccinare este unul rudimentar, iar asta ar fi înlesnit sustragerea vaccinului şi modificarea unor foi de evidenţă.

Cadrele medicale suspectează legături cu vaccinările fictive din județ

Cadrele medicale de la centrul de vaccinare spun că e posibil ca dozele să fi fost luate de cineva care s-a vaccinat fictiv și nu mai poate acum să se imunizeze: „Au luat Johnson, pentru că, în primul rând, la Pfizer sau Moderna trebuia să fure de două ori, că sunt două doze. Este posibil ca persoane care s-au vaccinat fictiv să dorească acum să se imunizeze, dar pentru că figurează deja în sistem, să nu o mai poată face. Astfel se recurge la astfel de lucruri”, a spus un cadru medical.

Cazul a ajuns şi în atenţia DSP, care însă aşteaptă ancheta procurorilor, informarea venind pe căi oficiale de la Parchet.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Băiat de 16 ani, ucis de un alt adolescent, de aceeași vârstă! Mama: „Vreau să fug din această țară”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.