O anchetă a poliției, care momentan vizează câteva spitale din țară, investighează modalitatea în care sute de litri de substanțe reactive neconforme au ajuns în laboratoarele spitalelor. În general, substanțele respective sunt folosite în cadrul efectuării analizelor medicale.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în urma percheziţiilor a fost identificată şi sigilată o cantitate de aproximativ 80 de litri de reactivi medicali. De asemenea, a fost ridicată cantitatea de 250 de litri de reactivi chimici care nu se mai aflau în termenul de valabilitate.

„Pentru toţi reactivii medicali identificaţi s-au prelevat probe ce urmează a fi expertizate în vederea stabilirii calităţii şi conformităţii”, au transmis poliţiştii.

Aceştia au făcut joi 19 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Braşov şi Dâmboviţa într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice.
Din probatoriul administrat rezultă presupunerea rezonabilă că, din anul 2017 şi până în prezent, reprezentanţii unei firme ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate (reactivi chimici şi aparate medicale), precum şi faptul că ar deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi.
Conform poliţiştilor, reactivii chimici vizaţi sunt utilizaţi în analize de laborator, atât în unităţi spitaliceşti de stat, cât şi private, existând suspiciunea că nu indeplinesc condiţiile de conformitate în ceea ce priveşte termenele de valabilitate şi destinaţia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.