E.ON sparge in continuare asfaltul clujean

Anul trecut, compania de gaz E.ON a realizat mai bine de 1000 de spargeri pe strazile municipiului, dintre care multe erau recent modernizate de catre Primaria Cluj-Napoca. Primaria s-a plâns in mod repetat ca societate nu a platit taxele pe care le datoreaza pentru aceste lucrari si refuza sa ofere un calendar al lucrarilor, astfel incât modernizarea strazilor sa fie coordonata cu acestea.

Compania furnizoare de gaze naturale E.ON continua sa sparga strazi din oras care au fost deja modernizate de Primaria Cluj-Napoca. Strada Republicii, care si anul trecut a fost sparta de mai multe ori, este iarasi vizata de lucrarile de interventie ale societatii. De altfel, aceasta a fost „campioana” la acest capitol anul trecut. In 2011 Primaria Cluj-Napoca a eliberat un numar de 1755 de autorizatii de spargere, din care 818 au revenit companiei E.ON Gaz.
In urma cu un an, Primaria a amendat compania E.ON pentru ca a realizat ilegal trei lucrari de interventie pe domeniul public, pe strada Câmpului – reabilitata in anul 2010 – la intersectia cu strada Islazului, fara sa anunte municipalitatea si fara plata taxei de interventie. Pentru nici una dintre aceste interventii nu a fost achitata taxa speciala de spargere instituita de municipalitate, taxa care mai târziu a fost suspendata de instanta si inlocuita de institutie cu una noua.   

Taxa de spargere, suspendata

Administratia locala clujeana a luat decizia de a institui noua taxa pentru interventiile pe domeniul public in luna septembrie, dupa ce furnizorul de gaz a obtinut in instanta suspendarea aplicarii hotarârii prin care se stabileau tarifele la emiterea autorizatiilor de spargere pentru lucrari la retelele edilitare. E.ON se judeca cu primaria la Mures pentru anularea respectivei hotarâri, pe motiv ca taxa este una nelegala. Pâna la finalizarea actiunii, E.ON a reusit sa blocheze aplicarea respectivei taxe de catre primaria clujeana.
Municipalitatea clujeana s-a sesizat si a decis sa instituie o noua taxa, având in vedere ca regiile si societatile care administreaza retelele subterane in oras obisnuiesc sa sparga frecvent strazile din municipiu, chiar dupa ce acestea sunt modernizate. Este vorba despre o taxa pentru receptionarea lucrarilor de refacere ca urmare a lucrarilor la retelele edilitare subterane din oras. Valoarea taxei este de 110 lei/locatie pentru persoane juridice si de 25 lei/locatie pentru persoane fizice. Deoarece conductele si retelele trec preponderent pe sub partea carosabila si intr-o mica masura pe trotuare ori spatii verzi, municipalitatea spera ca din noua taxa va acoperi macar o parte din cheltuielile efectuate, având in vedere ca lucrarile la retelele edilitare afecteaza structura de rezistenta, durata de viata si siguranta cailor de circulatiei din oras. Taxa se va plati in momentul in care se vor receptiona lucrarile de refacere a zonei unde s-a intervenit la retelele subterane.
Municipalitatea a incasat anul acesta din vechea taxa pentru autorizatiile de spargere suma de 108.580 de lei. Banii provin de la Compania de Apa, Regia de Termoficare si alte societati care au retele subterane in municipiu. Singurii care nu au platit taxa au fost cei de la E.ON Gaz, potrivit biroului mass-media al Primariei. Cele mai multe spargeri pe strazile din oras pentru interventii/avarii la retele au fost efectuate de compania E.ON, si anume, 1.328 de spargeri, dublu fata de celelalte interventii pentru care furnizorii de utilitati din municipiu si-au platit taxa. Au fost 326 de interventii la retelele de apa si canalizare, 120 la retelele electrice, 183 la termoficare si 51 la retelele de telecomunicatii. „Compania ne datoreaza peste 132.800 de lei pentru interventiile de anul acesta, dar totul depinde de finalizarea actiunii din instanta”, au aratat reprezentantii administratiei locale.

Fara calendar comun

De altfel, institutia a incercat in mod repetat sa aduca reprezentantii E.ON la masa discutiilor, pentru a stabili macar un calendar comun al spargerilor si modernizarilor, pentru ca lucrarile realizate de Primarie sa nu fie inutile. Insa de fiecare data, acestia nu au dat date concrete pentru desfasurarea lucrarilor pe care urma sa intervina si administratia locala, potrivit reprezentantilor Primariei Cluj-Napoca.
In cadrul discutiilor, purtatorul de cuvânt al distribuitorului, Oana Trandafir, a declarat ca obiectivul companiei este „furnizarea gazelor naturale in conditii de securitate”. „Proiectele de investitii privind reabilitarea si modernizarea retelelor de distributie sunt lucrari complexe care necesita o proiectare prealabila, timp de executie, precum si finantarea necesara. Pentru a asigura un grad de securitate ridicat, retelele de distributie sunt monitorizate permanent de echipele specializate ale companiilor, iar in cazul depistarii unor defecte este nevoie de o interventie rapida”, a explicat Trandafir.
In contradictie cu reprosurile administratiei locale, aceasta sustine ca in majoritatea localitatilor unde E.ON opereaza retele de distributie investitiile in retele sunt agreate si coroborate cu planurile de investitii ale autoritatilor locale. „In cazul municipiului Cluj-Napoca, planurile de investitii ale E.ON Gaz Distributie au fost transmise din timp autoritatilor locale pentru ca planurile acestora sa poata fi corelate cu interventiile la reteaua de gaze naturale”, spune ea. Proiectele de reabilitare ale companiei numara bransamente si inlocuirea de conducte pe o lungime de 50 de kilometri iar valoarea investitiilor a fost calculata la 23 milioane de lei. Cele mai importante investitii sunt pe strazile Donath, Gruia, Maciesului, Târnavelor, Cometei, Detunata si Traian Mosoiu.

Pârâti la compania-mama

Negocierile cu firma nu au fost insa singurele masuri luate de Primarie. In luna mai a anului trecut, institutia a reclamat in Germania, la compania mama, societatea E.ON Energie România pentru ca sparge „fara sfârsit” drumurile publice din oras. Scrisoarea a fost adresata conducerii companiei E.ON AG, respectiv directorului general, (CEO) dr. Johannes Tyessen, dar a fost trimisa si presedintelui Consiliului de Administratie al E.ON Energie România, dr. Heinz Rosenbaum, precum si directorului general, Dan Morari. „In cadrul scrisorii, se releva faptul ca unul din programele cele mai importante ale Directiei Tehnice din cadrul Primariei Cluj-Napoca , cel de reabilitare si modernizare a strazilor, este pus in pericol de numarul in crestere ingrijoratoare de interventii realizate de E On la retelele edilitare subterane. Practic, orice sapatura pe o strada duce la scaderea duratei de viata, prezentând ulterior repararii strazii, numeroase rosturi de imbinare, care constituie punctele slabe ale infrastructurii rutiere”, au aratat reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.
„Numarul avariilor raportate de catre reprezentantii E.ON Energie România este foarte ridicat, in perioada 01.01-27.04.2011 inregistrându-se 529 de spargeri in municipiul Cluj-Napoca. Spre exemplu, pe strada Republicii, una dintre strazile centrale ale orasului, in anul 2010 s-au inregistrat 14 spargeri, iar in anul 2011, pana in data de 27 aprilie, 18 spargeri. Tinând cont de cele prezentate mai sus, va rugam sa aveti in vedere o analiza atenta a situatiei existente in municipiul Cluj-Napoca, atât din punct de vedere al lucrarilor de reparatii retele de distributie gaze naturale, cât mai ales din punctul de vedere al lucrarilor de inlocuire a retelelor cu durata de viata depasita, expirata ori la care s-au detectat avarii repetate. In particular, va rugam sa va gânditi la inlocuirea completa a retelei de pe strada Republicii, date fiind avariile repetate semnalate in aceasta zona. Unul dintre motivele pentru care acest mesaj este considerat de maxima urgenta si gravitate de catre noi este faptul ca in aceasta primavara, in urma unui efort de gestionare a fondurilor publice locale in conditiile economice actuale, am demarat doua noi mari programe de reabilitare si modernizare a drumurilor in Cluj-Napoca. Prin urmare, consideram de datoria noastra sa va cerem sprijinul ca aceste investitii din bani publici sa nu fie anulate de actiuni ulterioare de interventie in urgenta ale echipelor E.ON Energie România”, se arata in mesajul catre conducerea centrala a E.ON AG.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.