Ecaterina Andronescu: Învăţământul românesc trebuie modernizat permanent

Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei, rector la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor a acordat un interviu Gazetei de Cluj despre starea învăţământului din România

Rep.: Cunoaşteţi situaţia de la Universitatea Hyperion…
Ecaterina Andronescu: …Hyperion din Caransebeş…
Rep: Hyperion din Caransebeş, care este filiala a Universităţii Hyperion din Bucureşti . Credeţi că a fost o decizie politică?
E.A.:Cred că nu are nicio legătură cu politica şi eu sper ca justiţia să-şi facă datoria până la capăt. Cel care este găsit vinovat să plece şi să nu mai aibă acces niciodată în învăţământul românesc. Mi se pare că aceasta este calea prin care putem să curăţăm răul şi să nu afectăm mersul plutonului care este de foarte bună calitate.
Rep.: Mai are şanse Hyperion să îşi spele imaginea?
E.A.: Eu cred că în primul rând depinde de această universitate şi de felul cum va trata acest proces. Toate măsurile trebuie să fie radicale şi absolut rapide. De câte ori a apărut în sistem semne a unor asemenea derapaje, decizia senatului universitar a fost extrem de fermă. Persoana respectivă pleacă în clipa următoare din universitate, nu vrem să ne complicăm cu astfel de cazuri. Aş îndemna Universitatea Hyperion să ia o decizie radicală.

Rep.: Noua reformă a învăţământului a luat o pauză în modernizare…
E.A.:  Învăţământul românesc trebuie modernizat permanent. Şi ca să facem asta trebuie să ne uităm la ce avem bun să susţinem şi să se dezvolte şi acolo unde performanţa nu este corespunzătoare să încercăm să punem umărul în mai mare măsură şi să se ridice la nivelul corespunzător de performanţă. Apoi înţeleg prin acest proces de modernizare să urmărim obiectivele şi misiunile pe care învăţământul şi le-a propus şi cu ele trebuie să vedem dacă le-am îndeplinit sau nu. Şi nu în ultimul rând trebuie să ne uităm ce se întâmplă la nivel mondial, care sunt ţintele şi trendul pe care îl are învăţământul în ţările civilizate, şi să încercăm să adaptăm la specificul românesc în aşa fel încât şi prin ce reuşim să adaptăm din exterior să reuşim să creştem performanţa.
Rep.: Am reuşit să adaptăm vreun lucru corespunzător din învăţământul din Vest? Unele persoane din educaţie critică chiar şi adoptarea sistemului Bologna…
E.A.: Îl critică doar cel care îl cunosc foarte puţin, după părerea mea. Nu cred că cineva care lucrează în învăţământ se aşteaptă ca totul să fie perfect. Dar eu cred că aşa cum a fost construit şi implementat este perfectibil. Noi trebuie să avem grija asta de a-l perfecţiona, de a-l moderniza.
Rep.: Care sunt greşelile pe care le are învăţământul românesc şi care trebuie perfecţionate în prezent?
E.A..:Această întrebare ar merita o discuţie de o jumătate de zi. Putem vorbi despre acest obiectiv clar, învăţământul Bologna. Eu cred că am beneficiat de o legislaţie modernă care atestă implementarea înainte cu un an a ceea ce am numit procesul Bologna şi cred că în cea mai mare parte institutele de învăţământ superior i-au făcut o implementare corectă. Fiecare institut are obligaţia să stabilească competenţele, abilităţile, cunoştinţele pe care trebuie să le ofere pentru fiecare program de studiu şi pe această construcţie să elaboreze progemele disciplinelor, care să răspundă formării competenţelor abilităţii în ceea ce priveşte nivelul de cultură şi abilităţi sociale. Fiecare dintre noi suntem şi cetăţeni şi trebuie să răspundem anumitor abilităţi sociale şi apoi după ce am realizat aceste lucruri, curiculumul, planurile de ansamblu de învăţământ şi manulele să fie oferite studenţilor. Suntem acum după primul ciclu Bologna. Eu cred că fiecare universitate ar fi avut obligaţia, şi în mare măsură au şi făcut-o, să analizeze ce a fost bine şi ce a fost mai puţin bine. Cred că după primul ciclu Bologna, majoritatea instituţiilor au tras concluzia că în ciclul I de licenţă am încercat să condensăm prea multă materie şi atunci majoritatea universităţilor au aerisit materia în aşa fel încât materia să fie completată în programele de master sau în programele de doctorat. Aceasta cred că a fost principala deficienţă pe ciclurile Bologna. Apoi trebuie să ne uităm la discuţiile cu angajatorii mult mai atent decât o facem. Ce înţeleg prin această apreciere? Angajatorul aşteaptă de la absolventul nostru să se integreze imediat pentru că el doreşte să obţină din prima muncă a absolventului profit şi nu este de condamnat pe de o parte. Pe de altă parte şcoala noastră a fost constituită cu o astfel de filozofie: o specializare aprofundată, discipline de bază cu fundamente puternic ancorate în planul de învăţământ. Eu trebuie ca uşor să începem să pregătim un absolvent care să se adapteze mai rapid, dar pe care să-l putem întoarce într-un număr mai mic de ani la şcoală şi să-l formăm în ceea ce înseamnă procesul de învăţare continuă. Cred că aceasta este filozofia la care trebuie să ne adaptăm la învăţământul superior în perioada următoare. Spun acest lucru şi din cauza faptului că de exemplu în învăţământul tehnic tehnologiile se schimbă foarte des, dar şi în celelalte discipline sunt unele schimbări de nivel fundamental. Atunci este nevoie de aceste programe de formare continuă care trebuie să se repete cu o anumită ciclicitate şi de aceea în ciclul de licenţă trebuie să facem un absolvent mai adaptabil la piaţa muncii. Acesta este un obiectiv al nostru în următoarea perioadă de timp. În acelaşi timp, vreau să subliniez faptul că s-a schimbat piaţa muncii foarte mult şi s-a schimbat nu numai în ceea ce priveşte structura profesiunilor, dar şi aşteptarea angajatorului. Şi iaraşi o să dau exemplul cu inginerul că angajatorul aşteaptă un absolvent care să ştie mai multe lucruri uneori complementare cu domeniul pentru care s-a pregătit. Adică aşteaptă de la inginer să ştie să comunice, să fie un bun comunicator, să fie şi un bun manager, să ştie mai multe limbi străine. Din punctul meu de vedere a şcolii care pregăteşte ingineri am început să facem acest lucru şi îl vom face din ce în ce mai profund în următoarea perioadă de timp. Iată noi avem în inginerie cursuri de comunicare, nu lipsesc cursurile de management în toate programele de studii de licenţă şi pregătirea aceasta socio-economică este de luat în seamă şi o găsim în toate planurile de învăţământ. Anul acesta am înfiinţat o facultate nouă pe care aş vrea s-o dezvoltăm pentru că acesta este un obiectiv important, nu numai al şcolilor de ingineri şi a tututor şcolilor de învăţământ superior, ci anume aceea de a pregăti un specialist cu abilităţi de antreprenor. Am înfiinţat o facultate de antreprenoriat, de ingineria şi mangementul afacerii şi îmi doresc ca absolventul de la această facultate să fie specialist într-un domeniu al ingineriei, dar să aibă şi abilităţi antreprenoriale. El trebuie să ştie ce să facă cu ceea ce a învăţat în facultate.
Rep.: În discuţia cu angajatorul nu credeţi că universităţile ar trebui să-şi stabilească şi numărul de studenţi pe care i-ar putea absorbi piaţa forţei de muncă peste trei ani?  De exemplu  poate piaţa bancară să absoarbă  atâţia economişti câţi termină într-un an?
E.A.: Deşi se vorbeşte foarte mult despre această planificare, eu cred că pe piaţa muncii din România şi nu numai ne va fi foarte greu să facem o racordare strictă a absolvenţilor la ceea ce aşteaptă piaţa muncii. Ar trebui să avem o proiecţie economică la nivelul societăţii româneşti pe cel puţin 10-15 ani ca şi noi şcoală să ne adaptăm la această strategie socio-economică. Nu avem şi atunci sigur că dialogul nostru cu angajatorul trebuie să fie unul permanent şi să încercăm să ne apropriem cât mai mult de cerinţele lor. Un alt aspect este că băncile au început să angajeze de câţiva ani încoace mulţi ingineri, informaticieni de care au nevoie şi poate că inginerii pe care şi-i doresc pentru modul în care unui inginer îi structurăm sistemul de gândire.
Rep.:Credeţi că are vreo şansă România să ajungă în topul primelor 500 de universităţi din lume în clasamentul Shanghai chiar dacă nu vom avea un premiant Nobel?
E.A.:  Există mai multe clasamente. Eu nu cred că este cel mai relevant doar pentru că a fost primul dintre clasamentele apărute şi toată lumea l-a luat ca referinţă. Dacă nu se schimbă criteriile de admitere în topul Shanghai va fi greu să accedem. Nu numai pentru că este acel criteriu al laureaţilor Nobel, ci şi pentru investiţii. Ori dacă nu avem bugetul necesar, nu putem face investiţii. Sunt multe alte ratinguri care se iau după alte criterii. Sunt ratinguri care se realizează de pe informaţiile de pe site-urile electronice, şi nu numai de pe cele ale universităţilor, ci şi după informaţiile în format electronic în ceea ce priveşte activitatea didactică, activitatea ştiinţifică, conţinutul tezelor de doctorat. În anul 2008 sau 2009 m-am bucurat foarte mult să văd că într-un asemenea clasament aveam două universităţi în top 500: Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea Babeş-Bolyai. Sunt relevante pentru noi atâta vrem cât în ele sunt cuprinse activităţile ştiinţifice de cercetare, calitatea tezelor de doctorat.

Tiberiu Hrihorciuc