Lotul unei echipe de rugby juniori din Cluj, care se afla anul trecut în pragul destrămării, a fost salvat printr-o ‘infuzie’ de 37 de sportivi, toți de naționalitate franceză.
Cei mai mulți dintre francezi sunt studenți. Ei au acceptat să vină să joace la CS Mănăștur, al cărui nume provine de la denumirea cartierului din municipiului Cluj-Napoca, tocmai pentru că le lipsea antrenamentul care acasă, în Franța, făcea parte din viața lor.
‘Eu am fost jucător de rugby 10 ani în Franța și când am ajuns aici am vrut să joc din nou și nu am putut. Dar acum a apărut această ocazie, la echipă. Ne-au dat șansa să jucăm rugby pentru U și pentru Cluj-Napoca, orașul nostru temporar, pentru că și noi trăim aici. Și vrem să reprezentăm la divizia A și să câștigăm titlul anul ăsta sau anul viitor. Așa că invităm orașul la meciurile noastre, să ne susțină. Nu zic că suntem mai mari decât echipa din SuperLigă, dar avem o șansă să jucăm’, a povestit Felix Benard, căpitanul echipei.

Tânărul are 25 de ani, a studiat la Universitatea de Științe Economice din Cluj, iar acum și-a găsit de lucru la o firmă din oraș. El este convins că aportul de tehnică pe care francezii din echipă îl vor aduce în jocul tinerilor rugbyști, va ajuta echipă a să promoveze în acest an.

‘Noi împărtășim din experiența noastră și din tehnica pe care am învățat-o în Franța, facem schimb de cultură sportivă, de atitudini, de mentalitate. Noi jucăm un rugby-champagne, cum i se zice în Franța, un rugby mai tehnic’, a mai explicat Bernard, care a spus, despre coechipierii săi români, că sunt foarte dezvoltați din punct de vedere fizic.

Bernard a adăugat că în Franța jucătorii sunt foarte atașați de comunitatea și de orașul pentru care joacă, mentalitate care îi va ajuta pe cei 37 de francezi din lotul CS Mănăștur să joace trup și suflet pentru Cluj-Napoca. În schimb, jucătorii ar dori puțină susținere de la clujeni. ‘Îi invităm pe clujeni să vină la meciurile noastre’, a mai spus Bernard.

La rândul său, președintele Asociației Județene de Rugby Cluj, Lorin Cantor, a amintit de faptul că prima medalie olimpică a României este legată de acest sport și că de fapt, rugby-ul a fost adus la noi în țară, la începutul anilor 1900, tot de studenții francezi.

‘După cum se știe, rugby-ul în România a fost adus de studenți francezi, în jurul anului 1900, care au pus așadar bazele a tot ceea ce a dus la câștigarea primei medalii olimpice din sportul românesc. Încercăm, împreună cu jucătorii francezi, care în mare parte sunt studenți, să reintroducem acel spirit boem al rugby-ului care de multe ori lipsește în sportul de performanță și să le inducem juniorilor români acea mentalitate care este absolut necesară în sportul de înaltă performanță’, a declarat Lorin Cantor.

Antrenorul echipei, Mircea Nistor, a spus și el că obiectivul echipei este de a ataca cât se poate de puternic Divizia A, iar acum, cu ajutorul studenților francezilor, sportivii pot spera la un rezultat cât mai bun.

‘Am avut șansa să aducem acești jucători care sunt aici ca studenți și care provin din Franța și care vor cu trup și suflet să facă acest sport. Această echipă va putea da astfel, mai departe, câțiva jucători de care are nevoie și antrenorul de la Superligă, dar și noi. Obiectivul nostru este să intrăm tare în campionatul ăsta de Divizia A și să demonstrăm că putem face față, mai ales că acum avem și imboldul și cultura de rugby a francezilor’, a spus antrenorul echipei, Mircea Nistor.

În lotul Clubului Sportiv Mănăștur mai evoluează 15 jucători români, un german și un neozeelandez.

Această echipă se dorește a fi una în care jucătorii tineri, care finalizează junioratul, să aibă unde să evolueze după 19 ani, dar în același timp să facă un nou pas către echipa de seniori de SuperLigă.

‘Bineînțeles că această echipă nu se adresează doar juniorilor, se adresează și jucătorilor care vin din alte părți sau foștilor practicanți ai jocului de rugby și aici cel mai bun exemplu este această echipă care are acest nucleu masiv de jucători francezi, care își desfășoară activitatea profesională în Cluj și joacă în cadrul acestei echipe’, a declarat Sorin Popa, unul dintre sponsorii echipei.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.