La sfârșitul lunii martie începe un nou sezon din Campionatul Național de Raliuri, iar Napoca Rally Academy va alinia cinci echipaje la start.  Simone Tempestini va participa cu Ford Fiesta R5, Florin Tincescu cu Peugeot 208 R2, Bogdan Marișca cu Subaru Impreza, Marco Tempestini cu Ford Fiesta R5 și Vlad Cosma cu Suzuki Swift.

9 etape. Peste 1.000 km de probă specială pe asfalt și macadam. Brașov, Arad, Tulcea, Bacău, Cluj, Sibiu, Iași, Harghita și Craiova. Așa arată pe scurt un nou sezon din Campionatul Național de Raliuri, sezon care va începe pe 27-28 martie cu Tess Rally. În 2015, echipa Napoca Rally Academy va participa cu patru echipaje, obiectivul principal fiind câștigarea titlului pe echipe.

Simone Tempestini este pilotul care reprezintă culorile echipei în cele mai importante campionate de raliuri din lume. Juniorul NRA a concurat pe zăpada din Austria în Campionatul European de Raliuri, a adunat deja puncte în Junior WRC cu Citroen DS3 R3T Max și a  câștigat Raliul Suediei la Production Cup în WRC 2. În competiția internă, Simone Tempestini va concura alături de Dorin Pulpea pe un Ford Fiesta R5 la șapte din cele 9 etape, Raliul Sibiului și Raliul Iașului fiind programate în aceeași perioadă cu două etape din Campionatul Mondial. “Sunt foarte fericit că am ocazia, în acest sezon, să pilotez un model R5 în campionatul intern. Obiectivul meu este să mă lupt pentru prima pozție la general. Nu va fi ușor, dar sunt hotărât și sper să fie cât mai mulți fani pe probe alături de mine pentru că voi face spectacol”, a spus Simone Tempestini.

Și Marco Tempestini va lua startul cu un Ford Fiesta R5 la minimum 7 etape din Campionatul Național de Raliuri. “Începe încă o ediție de campionat în România și, ca în fiecare an, speranțele și obiectivele sunt foarte mari. Mi-ar plăcea să termin pe podium la general la finalul sezonului și să obținem titlul pe echipe. În funcție de programul fiecărui echipaj vom face nominalizările la fiecare etapă și cred că vom fi foarte competitivi în lupta pentru titlu. Mi-ar plăcea să încep sezonul în același rtim ca anul trecut și totul să funcționeze perfect”, a spus Marco Tempestini, care va face echipă anul acesta cu Toni Avram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.