Produsul intern brut a crescut cu 4,8% în anul 2016, comparativ cu anul 2015, după un avans de 4,7% pe seria brută (4,8% pe serie ajustată sezonier) în ultimele trei luni din 2016 față de perioada corespunzătoare din anul precedent, arată estimările semnal publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

În trimestrul patru, Produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3% comparativ cu trimestrul precedent.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial pentru anii 2014-2015 în vederea reconcilierii cu datele anuale (2014 — varianta definitivă, 2015 — varianta semidefinitivă) și a includerii estimării Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2016 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2016, publicată în comunicatul de presă nr. 19 din 13 ianuarie 2017. Astfel, rezultatele trimestrului I 2016, comparativ cu trimestrul IV 2015, au fost revizuite de la 101,5% la 101,3%, rezultatele trimestrului III 2016, comparativ cu trimestrul II 2016, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5%”, precizează INS.

În 2015, Produsul intern brut a crescut cu 3,9% față de 2014.

Pentru acest an estimările privind creșterea economiei românești oscilează între 3,7% (prognoză Banca Mondială) și 5,2% Comisia Națională de Prognoză.

Estimări privind avansul PIB au fost anunțate luni și de Comisia Europeană (CE), care a revizuit în urcare, la 4,4%, prognoza privind evoluția PIB în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018. FMI mizează în 2017 pe un avans al Produsului Intern Brut al României de 3,8%, cel mai ridicat ritm de creștere economică din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.