Economia României va creşte în acest an cu 2%, potrivit unei analize a Citi, una dintre cele mai modeste performanţe dintre statele din Europa Centrală şi de Est incluse în raport.
Astfel, cea mai slabă creştere economică urmează să fie înregistrată de Cehia (1,9%), potrivit analiştilor Citi.
PIB-ul Poloniei ar urma să urce cu cel puţin 4%, cea mai bună performanţă din regiune, urmată de Slovacia (3,4%) şi Ungaria (2,7%).
Analiza Citi evaluează impactul frânării activităţii economice din Germania asupra statelor emergente din Europa Centrală şi de Est. Polonia şi România ar fi cel mai puţin afectate de acest fenomen, deoarece raportul exporturilor către Germania la PIB este de numai 7-10%, faţă de peste 20% în Cehia şi Ungaria. În aceste condiţii, impactul încetinirii activităţii economice din Germania asupra economiilor României şi Poloniei va fi de numai 0,2-0,3%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.