TURIN, ITALY - 2020/03/10: A pharmacist wearing a respiratory mask holds a bag with medicines. The Italian government puts the whole country on lockdown as Italy is battling the world's second-most deadly COVID-19 coronavirus outbreak after China. (Photo by Nicolò Campo/LightRocket via Getty Images)

Presedintele Colegiului Farmacistilor din Cluj, Conf. Dr. Elena Dinte, atrage atenția că lipsa unor medicamente esențiale din farmacii se datorează mafiei medicamentelor, iar prin acest lucru se creează un atentat la siguranța națională.

”Aduceti medicamentele in farmacii, pentru a fi destinate pacientilor, nu le lasati pe mana afaceristilor!!!

Ca urmare a declarațiilor efectuate în mass media, în ultimele zile, de către reprezentanții ANMDM, cu privire la lipsa medicamentului Euthyrox, din farmaciile comunitare din România, dorim să facem următoarele precizări:

-criza medicamentelor a început în 2015, deci nu are o legătura directă cu criza generată de epidemia COVID-19, în această perioadă devenind mai evidentă, deoarece pacienții nu și-au mai putut achiziționa din străinătate și au rămas fără medicamente, mai ales în condițiile impuse cu privire la distanțarea socială. din RO lipsesc și alte medicamente destinate unor afecțiuni cronice, afecțiuni cardiovasculare, diabet, glaucom, aproximativ 180 de molecule.

-autoritățile intervin în presă, dar nu dau explicatii clare nici cu privire la numărul pacienților aflați în tratament cu Euthyrox, nici daca si cand vom avea acces la medicament și nici ce s-a întâmplat cu sutele de mii de cutii anunțate în presă de către autorități, ca vor ajunge în farmacii.

-informația vehiculată public, potrivit căreia farmaciștii sunt de vină, deoarece nu comandă Euthyrox de la depozite este FALSA!! S-au facut toate demersurile legale pentru a comanda de la depozite, dar, majoritatea farmaciilor nu au primit mai mult de 2-3 cutii la 2 săptamani, unele nu au primit nimic.

-mai grav, pe lângă faptul că farmaciștii au gestionat singuri si pe cheltuiala proprie criza generata, ramanand la datorie ca sa sprijine sistemul de sanatate si sa asigure asistenta cu medicamente populatiei, au fost impovarati cu prevederi birocratice, fiind invinuiti ca nu-si indeplinesc obligatiile de serviciu, aceasta fiind considerata „comanda justificata”. Cu alte cuvinte, farmacist fiind, dupa ani grei de scoala, TREBUIE sa ma justific in fata unui telesales si a unui patron de depozit care nu are nicio treaba cu sistemul medical, ca am dreptul sa comand un medicament pentru un om bolnav. Aceasta nu a fost decat o cale de a temporiza lucrurile si de a umili farmacistii. Pe de alta parte dorim sa precizam ca doar 5% din pacientii tratati cu levotiroxina beneficia de gratuitate, restul se pot trata doar contra cost, iar eliberarea se face pe baza unei retete simple, cu care pacientul se poate prezenta la farmacie timp de 6 luni, reteta care are aceeasi importanta din punct de vedere medical ca si cea compensata sau gratuita. Dorim sa mentionam ca respingem vehement aceste cerinte care complica procedura de procurare a medicamentelor, farmacistii au dreptul sa comande medicamente, ca si pana acum, pe orice cale: mail, telefon, etc. Completarea de catre farmacist a seriei si numarului retetei intr-un formulare on-line (comanda justificata) nu aduce beneficii pacientului.

Mai mult, in cadrul emisiunii difuzate pe postul B1 TV, duminica, în 10 mai 2020, doamna Coralia Kreyer, reprezentant al ADEM, a oferit solutia magica: exporturile sa nu fie interzise, iar medicamentul sa fie asigurat pentru pacienti din import paralel, dar la pretul din UE. Cu alte cuvinte, statul roman a negociat cu producatorul Merck un pret foarte mic, motivant pentru exportatori, iar cetateanul roman sa nu beneficieze de acest pret. Nu intelegem logica: adica, pentru a ne asigura medicamentele vitale, este nevoie ca sa le exportam si apoi sa le aducem inapoi, dar la alt pret?? Aceasta este si explicatia faptului ca nu se majoreaza pretul la acest medicament, deoarece este nevoie sa fie favorizate anumite grupuri care castiga din export.

Cerem reprezentanților MS si ANMD sa publice vanzarile de Euthyrox catre farmaciile din RO si in UE si sa stopeze urgent exporturile, intrucat consideram ca este un atentat grav la adresa sanatatii populatiei si se incalca dreptul la tratament prevazut in Constitutie.

Respingem acuzatiile nefondate si solicitam prevederi legislative care sa ne confere dreptul de a ne exercita profesia de farmacist cu demnitate!!!”, apreciază Dinte într-o poziție oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.