elev
elev

După ce un elev de 10 ani a fost abuzat sexual de două ori în toaletă, părinții copiilor care învață la Școala Nicolae Titulescu din București, protestează în fașa instituției. Cazul a ieșit la suprafață, după ce parinții au făcut o reclamație care a dus la deschiderea unui al doilea dosar în ceea ce privește agresiunea sexuală asupra minorului, după ce primul dosar a fost clasat.

Părinții își declară nemulțumirea cu privire la siguranța copiilor și cer răspunsuri imediate din partea școlii, relatează G4 Media.

Incidentul implică un băiat de numai 10 ani care a raportat ca a fost victima unui abuz sexual de două ori, în toaleta școlii. În primul caz, presupusul agresor avea numai 11 ani, iar victima 8 ani, însă dosarul s-a clasat dat fiind faptul că violatorul a fost prea tânăr pentru a raspunde penal.

O echipă din cadrul Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar au ajuns la școală și efectuează un control în acest sens, informând presa că instituțiile nu au fost informate anterior despre acest caz. O sesizare despre acest caz a fost depusă abia luni dimineață, 4 martie, la inspectorat.

Comunicatul conducerii școlii:

Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media în ultimele trei zile, cu privire la o presupusă agresiune sexuală, comisă asupra unui fost elev al școlii noastre din ciclul primar, atât din nevoia corectei informări a opiniei publice, cât și din necesitatea evidentă de a asigura climatul optim în interiorul unității de învățământ, vă comunicăm următoarele:
Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră.

În lumina celor de mai sus, coroborate cu întreaga disponibilitate a conducerii Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu, de a depune absolut toate diligențele pentru clarificarea situației, cu dorința de a îndeplini responsabilitatea ce ne revine, punem întotdeauna interesul elevilor noștri pe prim-plan.
Pentru orice alte aspecte de clarificat, rămânem permanent la dispoziția părinților și celor interesați, asigurându-i că am acționat permanent cu profesionalism și corectitudine, în spiritul imperativelor morale și legale.

Citește și: Nemulțumirile clujenilor în orașul de 5 stele al lui Boc: Nu putem cumpăra o apă sau un pachet de biscuiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.