Mai mulți elevi ai unei școli au ajuns astăzi la spital, acuzând stări de greață și amețeli. Se pare că incidentul a avut loc într-un corp al Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” din Gherla, unitate de învățământ aflată în centrul municipiului, pe strada Bobâlna. Mai multor elevi aflați în ciclul primar li s-a făcut rău în timpul orelor, acuzând stări de greață și amețeli, învățătorii acestora solicitând de urgență sprijinul autorităților, scrie dej24.ro.

La fața locului au intervenit în scurt timp mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, dar și o autospecială de victime multiple de la Cluj-Napoca.

Elevii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Potrivit primelor informații, elevii au acuzat stări de greață și amețeli, după ce au simțit un miros ciudat în sala de cursuri. De vină pare a fi o soluție care ar fi fost folosită pentru curățarea pardoselii. O parte din aceasta a ajuns la baza sobei, degajându-se astfel vapori toxici în aer. Rând pe rând, elevii au început să se simtă rău, învățătoarea fiind nevoită să-i evacueze pe toți cei prezenți la oră și să sune la 112. 14 minori au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

Din fericire, starea elevilor este stabilă, mulți dintre ei fiind deja lăsați să plece acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.