Emanuel Petran, actor la Teatrul Național Cluj, are 11 zile de când face greva foamei în fața Palatului de Justiție Cluj. Potrivit actorului, chiar dacă a anunțat autoritățile din Cluj de protestul său, nu a fost monitorizat medical, conform legii.

„Refuză să-mi pună la dispoziție foaia verde a monitorizării, atunci când le chem eu. Mi s-a trimis echipaje cu glucometre la care s-a umblat, astfel încât acestea, după 7 zile de nemâncare arătau glicemia 97. Am fost obligat să cer să fiu consultat la spital unde glicemia era 67. Astfel se încearcă din nou mușamalizarea situației mele. Aștept autoritățile centrale să vină să stea de vorbă cu mine pentru a găsi o soluție”, a precizat Emanuel Petran.

Trebuie să amintim că Emanuel Petran a mai făcut și anul trecut greva foamei pentru 24 de zile și a protestat luni de zile în fața Palatului de Justiție din Cluj, în special și pentru atacul la statuile din Transilvania.

„Protestul meu este legat acum de furturile din justiție, care se întâmplă regulat împotriva mea și așa cum știm cu toții, împotriva populației în general, având în vedere că am vreo 8 dosare în care se încearcă regulat să fiu furat. Ideea de furt a celor din justiție pare neverosimilă. fiincă ei sunt cei care ar trebui să fie garanții însăși a normelor morale din jurisprudență, dar, din păcate, realitatea este total diferită. Nu înțeleg de ce să fim furați pe banii, munca, sănătatea și viața noastră. Aceste lucruri trebuie să înceteze și să se intre pe făgașul normal al jurisprudenței și al LEGII. Acest lucru slăbește zi de zi statul de drept”, a precizat Emanuel Petran.

MAI JOS PUTEȚI CITI PETIȚIA LUI EMANUEL PETRAN

Către,

Președintele României, domnul Klaus Iohannis,

Primul ministru al României, domnul Marcel Ciolacu,

Ministrul Justiției, doamna Alina Gorghiu,

Președinta Curții de Apel Cluj, doamna Dana Gârbovan.

Subsemnatul Emanuel Petran, actor și regizor al Teatrului Național Cluj, CNP: 1690403120671, domiciliat în Aleea Moldoveanu, nr.17, ap.29, sc. II, tel. 0724681285, e-mail: emapetran@gmail.com, doresc de urgență o întrevedere cu dumneavoastră, aici, la Cluj, în care să discutăm de urgență despre abuzurile în formă repetată împotriva mea și a populației în general, pe care le întâmpin de câțiva ani, într-un lanț constituit pe rețeaua administrativ-politic-justiție și din cauza căruia fac de 11 zile în fața Palatului de Justiție din Cluj:

                                                                   GREVA FOAMEI

Gestul meu extrem nu este primul de acest gen, este unul la care am ajuns din nou, fiindcă am mai făcut anul trecut Greva Foamei 24 de zile, între 4 mai și 28 mai, și mi-l asum ca fiind unica soluție de a atrage atenția și de a stopa abuzurile acestea împotriva mea și a populației fără apărare. Aceste abuzuri sunt făcute de către un sistem care și-a unit forțele să lupte împotriva populației care îl votează și plătește și pe care a ales nu să o apere, așa cum a jurat pe Biblie, pe Constituție și așa cum ar fi normal, din moment ce toți cei din sistem sunt plătiți de către noi, contribuabilii, cei care ar trebui să beneficiem corect de funcționarea acestui sistem, conform contractului social semnat între populație și autorități. Populația își plătește impozitele corect, autoritățile nu răspund absolut de loc față de populație de partea lor din acest contract social, de aceea își permit aceste abuzuri. Toate acestea fiindcă nu există răspundere absolut de loc din partea autorităților.

Din păcate, acest sistem este condus și girat de către dumneavoastră, cei din conducerea țării, cei care aveți puterea de a-l stopa sau de a-l face să continue  împotriva românilor și al României. Situația mea nu este unică, precum se știe, aceste abuzuri sunt extinse la scară națională împotriva populației. Din păcate presa, în mare parte a ei plătită de către partidele politice, nu relatează aceste drame ale oamenilor și atunci par cazuri izolate. Faptul că sunt o persoană publică foarte cunoscută în Cluj și în țară, că fiind fost manager al unei instituții de cultură din România cu care am avut rezultate excepționale, Teatrul de Păpuși Puck, că sunt actor și regizor la o prestigioasă instituție națională, Teatrul Național Cluj, mă face să înțeleg extrem de bine ce se întâmplă și ce mi se întâmplă, să îmi cunosc drepturile și să înțeleg pe deplin rolul pe care ar trebui să îl joace autoritățile, mă fac să iau atitudine într-un mod extrem față de aceste abuzuri, care vor duce pe termen mediu și lung la implozia României și la o ireversibilă stare de sclavie a populației. Tocmai de aceea doresc să stau de vorbă cu dumneavoastră pentru a găsi și căuta soluții care să se aplice, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple. Îmi permit să fac acest lucru din mai multe motive:

  1. Sunt un cetățean onest al acestei țări, nu am cazier și plătesc impozitele la timp, așa cum cere legea.
  2. Sunt plecat de acasă de la 14 ani, toate lucrurile pe care le-am realizat în viață au fost făcute pe propria-mi muncă, fără intervenții și proptele, fiind sprijinit de către părinți doar cu dragostea și cu încrederea lor în mine.
  3. Ca fost manager al Teatrului Puck am avut rezultate excepționale. Sub mandatul meu instituția a obținut peste 50 de premii naționale, 6 premii internaționale, am participat la peste 20 de festivaluri internaționale unde am făcut export de cultură românească. Am realizat două festivaluri stradale aici la Cluj, după idei proprii, care au adus în trei  zile de festival peste 25000 se spectatori, conform raportărilor primăriei, deci am oferit gratuit copiilor din Cluj și din țară cultură și educație și unde au participat zeci de trupe din străinătate. În anul 2018 am obținut de la Instituția Prefectului premiul „Onoare pentru Cluj”.
  4. Ca actor și regizor al Teatrului Național Cluj, unde am o vechime de 24 de ani, am oferit publicului, prin rolurile și spectacolele regizate de către mine, bucuria de a asista la acte artistice de calitate, obținând de asemenea premii naționale și internaționale.

Toate aceste realizări îmi oferă dreptul, ca cetățean, artist și om al României, să vă adresez această cerere de a veni și de a sta de vorbă cu mine pentru a găsi o soluție ca aceste abuzuri să nu se mai întâmple, ca fiind unica soluție înspre rezolvarea și stoparea acestora, nu numai pentru mine, ci pentru întreaga țară. Fiindcă am fost manager și înțeleg mai bine ce implică legile, aplicarea lor și jurisprudența în general, îmi mai oferă dreptul de a mă transforma în purtător de cuvânt al oamenilor abuzați de către sistem, oameni care nu pot să se apere datorită faptului că sistemul și-a organizat o rețea de tip mafiot, pe care ei nu o înțeleg și cu atât mai mult nu o pot schimba și care îmi scriu disperați că întâmpină același tip de probleme ca mine din partea justiției și a politicului.

Am spus toate aceste lucruri de mai sus despre mine nu ca să mă laud, ci pentru a le pune în balanță cu ceea ce mi se întâmplă  de 5 ani încoace, ca fost manager al Teatrului de Păpuși Puck. Adică, după ce mi-am făcut treaba excelent ca manager, sistemul ocrotit de către dumneavoastră, nu că nu m-a premiat sau nu mi-a mulțumit, ci a vrut să mă distrugă, doar fiindcă mi-am făcut treaba cu responsabilitate și  nu am vrut să fac jocurile lui, acelea de a fura, de a spăla bani veniți din Ungaria printr-o instituție românească de cultură, de a înlocui competitivitatea din instituție cu furtul, de a nu socoti instituția românească pe care o conduceam cu succes și care funcționează din banii contribuabililor, ca domeniul meu particular. Cei care îmi cereau aceste lucruri și care administrează banii populației nu sunt administratori, ci se transformă în stăpâni, eludând legea și luând hotărâri cu totul discreționare. Hotărâri care sunt apoi acoperite de către cei din justiție, care sunt antamați ca aceste abuzuri să fie spălate și uscate. Vă pun întrebarea, sistemul creat de către dumneavoastră este făcut pentru a nu mai exista competitivitate? Dar fără competitivitate pe  ce vreți să creați renașterea României? Pe nepotisme și pe amantlâcuri, pe funcții plătite? Cum credeți că va ieși România din acest marasm dacă nu se vor pune corect bazele unei dezvoltări conform unui plan de țară? Sau nu vă interesează lucrurile acestea?

Dar ce s-a întâmplat în cazul meu, după ce mi-am făcut treaba excelent ca manager și sun unul dintre puținii oameni care am adus cinste țării:

  1. Mi s-au înscenat 5 procese în care eram acuzat la CNCD de discriminare a întregii secții maghiare și de hărțuire la locul de muncă. În procesul de hărțuire la locul de muncă mi se cereau 39000 de euro. Faptul că în dosar nu erau probe absolut de loc, dar totuși s-a constituit acel dosar, m-a convins că acel dosar va ajunge la o instanță aranjată. Ceea ce s-a întâmplat, dosarul a ajuns la instanța Gârbovan-Tripon, care pentru a da câștig de cauză părții adverse, așa cum am prevăzut, a schimbat încadrarea de la cererea de chemare în judecată, aceea de hărțuire la locul de muncă, cu daune morale pentru un înscris la avizier, fapt penal. La sfârșit, toate cele 5 dosare, s-au dovedit a fi înscenări (chiar și instanța Gârbovan-Tripon a scris negru pe alb că nu a fost vorba de hărțuire la locul de muncă). Aceste înscenări au dus mai târziu la explicația pentru care mi s-a fraudat evaluarea mea ca manager la final de mandat și am fost lăsat fără apărare în fața celor 5 dosare în care eram acuzat  de hărțuire la locul de muncă și discriminare.
  2. Mi s-au făcut, în paralel cu cele 5 dosare,  două campanii de denigrare, care au încercat să susțină procesele și au susținut fraudarea evaluării mele ca manager. Prima, în ziarele din Cluj, unde cei de la secția maghiară m-au atacat, sprijiniți de platforma program la candidatura la Primăria Cluj Napoca a lui Csoma Botond, deputat UDMR și președintele UDMR Cluj, cel care, alături de Vakar Istvan, a sprijinit acțiunile celor de la secția maghiară. În aceste atacuri, am fost acuzat de discriminare a întregii secții maghiare și s-a cerut cu sprijinul UDMR, ruperea Teatrului de Păpuși și înființarea unui Teatru de Păpuși Maghiar. Toate aceste cereri au fost făcute invocându-se public vinovăția mea ca fiind un abuzator și un discriminator. Mai târziu, la CNCD, condus de către un maghiar, în urma celor trei dosare făcute împotriva mea, s-a constatat că nu am discriminat pe nimeni, dar acuzele din ziare au fost folosite pentru a fi debarcat din postul de manager și a fi lăsat fără apărare în fața proceselor. Cea de a doua campanie de denigrare a fost făcută de către Ovidiu Pecican pe Facebook, profesor universitar, cel care își sprijinea soția, Amalia Pecican, cea care îmi intentase procesul de 39000 de euro care a ajuns la completul Gârbovan-Tripon, care a schimbat încadrarea de la cererea de chemare în judecată. Ovidiu Pecican este un apropiat al UDMR, iar soția lui este pe jumătate unguroaică, el fiind unul dintre semnatarii „Declarației româno-maghiare în anul centenarului”, act care este împotriva Constituției și a legilor din România. În aceste postări de pe Facebook, timp de trei ani, Ovidiu Pecican m-a numit Prostea, Josnea, Jegspir, Dondiru, Ispea Șpepe, că put, că dorm sub poduri, că sunt onanist, că sunt pitic etc. Fiind o persoană foarte cunoscută în Cluj și în țară, el de asemenea fiind extrem de cunoscut,  având cunoștințe personalități din domeniul artistic și cultural la nivel național și 5000 de prieteni pa Facebook, impactul asupra imaginii mele în Cluj și în țară, ca artist, manager și om a fost devastator.
  3. S-au făcut presiuni inimaginabile asupra mea pentru a spăla prin instituția pe care o conduceam, Teatrul de Păpuși Puck, a unei mari sume de bani provenită din Ungaria, de la Fondurile Bethlen Gabor. Astfel, un o.n.g., format din etnici maghiari, a propus o sumă de 2000 de euro pentru a fi donată teatrului Puck. Am cerut contractul cu Bethlen Gabor Budapesta pentru a vedea, transparent, condițiile reale ale contractului. Aceștia au refuzat să le prezinte. Am cerut unei colege de la secția maghiară să intre pe site-ul Bethlen Gabor Budapesta, unde, Teatrul Puck apărea beneficiarul unei sume de 15000000 de forinți, cam 45000 de euro, iar aceștia doreau să doneze teatrului 2000 de euro. Eu nu-mi dădusem acordul, dar totuși banii erau alocați Teatrului de Păpuși, ceea ce înseamnă că etnicii maghiari aveau relații pentru a falsifica la Budapesta actele, depuse fără acordul Teatrului de Păpuși Puck. Am trecut prin Consiliul de administrație al teatrului propunerea, iar acesta în unanimitate a refuzat donația. Cu toate acestea, asociația Apropo s-a prezentat la teatru cu avocat, a făcut presiuni extrem de mari asupra mea pentru a accepta suma. Refuzul meu a dus la atacurile în presă împotriva mea de pe platforma program a lui Csoma Botond, candidat la Primăria Cluj din partea UDMR și la cererea de segregare a teatrului pe criterii etnice. După debarcarea mea, aceste lucruri nu au mai fost pomenite niciodată, fiindcă maghiarii în Cluj sunt 15% și nu îndeplinesc criteriile, deci au fost folosite doar la debarcarea mea. Mai mult, Csoma Botond și Vakar Istvan m-au chemat la raport la CJ Cluj, în biroul lui Vakar Istvan și au făcut presiuni asupra mea pentru a accepta donația propusă de către ong-ul Apropo, format din etnici maghiari. Refuzul meu și faptul că nu am dorit să fiu șantajabil, împreună cu celelalte procese și scandaluri create artificial în jurul meu, au dus la fraudarea evaluării mele de manager.
  4. Aceste procese și scandaluri au fost motivele invocate de către președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe Păunel, la instigarea lui Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și vicepreședinte UDMR Cluj pentru debarcarea mea ca manager și lăsarea fără apărare în fața dosarelor deschise de către cei din anturajul UDMR, cu acordul președintelui Consiliului Județean Alin Tișe Păunel.

Așa cum recunoaște în articolul scris de către ziaristul Sorin Roșca Stănescu, căruia i-a acordat un interviu, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe Păunel, declară cu seninătate că „Emanuel Petran a fost un manager foarte bun, dar ungurii au avut ceva cu el, iar decizia de a-l „ejecta” pe Emanuel Petran, nu a luat-o el, ci Vakar Istvan, vicepreședintele UDMR Cluj. Astfel, acesta recunoaște că Vakar Istvan, UDMR, cu totul ilegal, împotriva rezultatelor mele ca manager de până atunci, având note pe primii patru ani de mandat cuprinse între 9,50 și 10, a luat cu acordul lui hotărârea de a mă ejecta, împotriva  regulamentelor, a legilor, a evidențelor, a realizărilor mele de până atunci. Și mai recunoaște că este la cheremul UDMR.

Vakar Istvan de asemenea, într-o emisiune publică, „Regiunea în obiectiv”, din  28 mai 2021, declară că „Emanuel Petran a fost un manager foarte bun, dar datorită scandalurilor și proceselor din teatru a fost depunctat”, acestea nefiind criterii de evaluare pentru un manager, cu atât mai mult cu cât la aceea oră procesele nu erau judecate. Adică, procesele și scandalurile din teatru făcute la comandă și dovedite a fi înscenări, de către oameni din anturajul lui Vakar Istvan, vicepreședinte UDMR Cluj, împreună cu faptul că nu am acceptat spălarea de fonduri din Ungaria, care să se ducă înspre un o.n.g. format din etnici maghiari, care apoi cu acele fonduri să lupte pentru independența Transilvaniei, așa cum se întâmplă peste tot în Transilvania, au fost motivul folosit de către acesta  pentru a mă debarca din postul de manager al Teatrului Puck și a mă lăsa fără apărare în fața proceselor în care eram acuzat de hărțuire și discriminare. Acest lucru Vakar Istvan l-a făcut din postura de președinte al Comisiei de evaluare a mea ca manager, iar președintele Alin Tișe Păunel a validat furtul de la evaluare făcut de către Vakar Istvan, confirmând faptul declarat ziaristului Sorin Roșca Stănescu, acela de a respecta hotărârea de a mă ejecta a lui Vakar Istvan . Deși am atras atenția președintelui Tișe, prin Plângerea prealabilă și Contestația, pe care le-am depus, conform legii, că face parte din acest furt, acesta a refuzat să facă ce spune legea, deși are zeci de ani în administrație și este de profesie avocat.

  • Pentru a nu mai opune rezistență în dosare și pentru a mă face să tac, în data de 27 septembrie, 2021, aflându-mă la volanul mașinii personale, am fost oprit de un echipaj de poliție de la Poliția rurală nr. 7 Gherla. Fără să fiu legitimat, fără să mi se pună fiola, fără să pot reacționa, am fost legat cu cătușe în fața a peste 500 de oameni care se aflau la zilele satului în localitatea Șoimeni, jud. Cluj, am fost băgat în dubă și dus înspre o destinație necunoscută. Timp de 45 de minute am fost convins că voi fi ucis de către niște ucigași plătiți, îmbrăcați în uniforme de polițiști, fiindcă nimic din ceea ce au făcut nu făcea parte din procedurile poliției.  Ajuns la Gherla, am cerut să vină să discute cu mine șeful de post. La întrebările mele logice, la care nu avea răspuns, fiindcă nu putea să declare că este un dezaxat care dă ordine oamenilor lui să agreseze populația fără să o legitimeze, acesta a recunoscut că a primit ordin „să fiu așteptat”. În momentul acela am făcut legătura că având problemele pe care le aveam cu Consiliu Județean Cluj, cu faptul că telefonul meu era monitorizat de către servicii, cu faptul că mi se mai întâmplaseră lucruri „ciudate”, le-am spus șefului de post, iar acesta a confirmat că, da, așa este!
  • Am fost monitorizat de către servicii, îmi era (și este) monitorizat telefonul, mi s-a intrat în casă, o perioadă am fost aproape să o iau razna, datorită „ciudățeniilor” care mi se întâmplau în fiecare zi. Mi-am dat seama că prin asta urmăresc să mă înnebunească ca să nu mai opun rezistență și, conștientizând, am luat toate acțiunile lor ca făcând parte din înscenarea pe care au pus-o la cale împotriva mea.
  • Mi s-a pus ceva în mâncare sau apă. Timp de două-trei săptămâni, am început să mă simt altfel de cum eram de obicei. Toate lucrurile erau exacerbate, le vedeam extrem de în esență, dar ele mergeau spre o anormalitate, percepută de către  cei din jurul meu. Îmi dădeam seama de acest lucru prin faptul că eram altfel de cât de obicei, iar reacția celor din jur era clar de mirare, fiindcă eram altcumva. După o zi, două, tot datorită posibilității de autocontrol oferită de meserie, am evitat să mai spun ce mai simt și am discutat doar banalități cu cei din jur. Este clar că mi s-a pus ceva în mâncare sau în apă și se aștepta ca reacțiile mele să redea celor din jur un comportament de dezaxat, care să mă descalifice. După 3 săptămâni senzația a trecut.
  • În data de 26 ianuarie, 2022, exact în ziua în care îmi îngropam tatăl, care bătrân și bolnav, extrem de afectat de ce mi se întâmpla, care știa de rezultatele mele ca manager și de faptul că îmi voi vinde casa ca să despăgubesc niște hoți cu suma de 39000 de euro, completul Gârbovan-Tripon, care deși avusese loc ultima ședință cu 3 luni în urmă, exact atunci când îmi îngropam tatăl, a dat hotărârea prin care pierdeam în fața Amaliei Pecican procesul, așa cum am prevestit în fața întregului colectiv al Teatrului de Păpuși, prin schimbarea încadrării de la cererea de chemare în judecată, de la hărțuire la locul de muncă, la daune morale pentru un înscris la avizier. La o lună după moartea tatălui meu, pe data de 9 martie, 2022, de supărare, disperată și neîmpăcată de moartea tatălui meu, a decedat și mama mea.  
  • Având părinții morți din cauza celor care mi-au înscenat aceste procese, scandaluri, furt la evaluare, văzând că instanța Gârbovan-Tripon m-a furat, așa cum am prezis, având și alte dosare în care era clar că voi fi furat, fiindcă îmi era clar că există o rețea politic-justiție, care este pusă la punct pentru a face aceste lucruri, am intrat în Greva Foamei timp de 24 de zile, din data de 4 mai, 2022 până în data de 28 mai, 2022. Am slăbit 12 kilograme și mi-am pus viața în pericol, dor pentru a-mi apăra bunurile, onoarea și pentru a stopa următoarele furturi prevăzute la adresa mea în procesele pe care le mai aveam.
  • Datorită Grevei Foamei, a impactului local și național avut, în data de 22 iunie, 2022, Curtea de Apel Oradea, prin hotărâre definitivă, nr. 443, a recunoscut că am fost furat la evaluare și a dispus ca să fiu evaluat pe anul 2020, an pe care comisia de evaluare condusă de către Vakar Istvan, pur și simplu nu m-a evaluat, iar președintele Tișe a validat acest lucru.
  • Pentru a restabili adevărul și dreptatea, pentru a mi se repara daunele imense de imagine și a o repara în ochii clujenilor și al țarii, fiindcă mi s-a stopat dreptul la muncă, ilegal, pentru a reabilita memoria părinților mei, morți de supărare datorită situației mele generată de o gașcă de mafioți, pentru a triumfa adevărul, așa cum prevede jurisprudența, pentru a arăta acestor oameni că nu pot să distrugă viața unui om fără să plătească, am deschis procese celor care mi-au generat aceste lucruri. Dacă aceste lucruri rămân nepedepsite, cei care le-au făcut vor crede că sunt dumnezei și vor săvârși alte lucruri și mai abjecte, fiindcă vor crede că au acest drept divin. Or, ei nu sunt decât niște angajați la stat, pe banii noștri, ai contribuabililor și nu pot și nu este normal să-și aroge aceste drepturi, în dauna noastră a celor care îi plătim.

Exact ca la completul Gârbovan-Tripon, totul este aranjat din start. Dosarele ajung la cine trebuie și unde trebuie.

Câteva exemple:

  1. Trei dosare de ale mele ajung la Tribunalul Cluj, condus de judecătoarea Luca Emese, la același judecător, judecătorul Unguraș. Acesta este un semn că sistemul Ecris este o glumă și că, de fapt, dosarele sunt distribuite de către președintele Tribunalului, cum vrea el.
  2. La cererea de strămutare în dosarul deschis soților Pecican și strămutat la cererea mea, dosarul cade „întâmplător” în județul de baștină al pârâtei Amalia Pecican. Ceea ce arată că cei care au hotărât strămutarea fac parte din sistemul pus la punct. Mai mult, judecătoarea Bontea, vicepreședinta judecătoriei Baia Mare, de care aflu că este amică cu doamna Gârbovan, face niște abuzuri incredibile în dosar la adresa mea. Nu recunoaște autoritatea de lucru judecat, este pe față părtinitoare cu partea adversă și cu martorii acesteia, nu lasă să se facă dezbaterea finală pe fond a părților, nu ține absolut de loc cont de înscrisurile pe care le-am depus și de explicațiile logice pe care le-am dat, face un spectacol de teatru prost în defavoarea mea, cu avocatul meu, pe care l-am plătit cu mii de euro și care m-a trădat și cu celălalt avocat. Am depus trei cereri de recuzare la adresa ei, dar nu s-a întâmplat nimic. Am renunțat public la avocat, dar tot a ținut ședința fără el și fără mine, deși ce a urmat nu era prevăzut în programul ședinței anterioare.
  3. La evaluarea dispusă de către instanță pe anul 2020, sunt furat din nou de către președintele Tișe, cu ajutorul unor executori judecătorești, care depun în executare hotărârea fără hotărârea de la Fond și in felul acesta instanța nu pune actul în executare. Fac în felul acesta un evident abuz în serviciu împotriva mea, dar Parchetul nu începe urmărirea penală, pe motiv că fapta nu există. Ajungem la judecată pentru neînceperea urmăririi penale, iar judecătoarea nu dezbate din nou pe fond dosarul și îl dă direct în pronunțare.
  4. La dosarul strămutat la Bistrița, unde cer daune Consiliului județean Cluj pentru ce au făcut, în fața tuturor evidențelor, a bolii gastro-intestinale pe bază de stres cauzată de către cei care mi-au înscenat aceste lucruri, judecătoarea nu acceptă anumite dosare care să ducă la președintele Tișe și la Vakar Istvan. Fac cerere să fiu investigat la IML Cluj, iar acesta, în fața probelor indubitabile, se antepronunță și scrie că nu se poate pronunța că bolile cauzate de stres provin de la cele întâmplate în cei patru ani, deși nu aduc niciun argument de la ce ar putea proveni. Am făcut cerere să fiu examinat și la Institutul de medicină legală Mina Minovici, dar este clar că sistemul fiind construit la scară macro, se va ajunge și acolo.
  5. La dosarul pe care l-am deschis din nou Consiliului Județean Cluj și președintelui Tișe, pentru că m-a furat a doua oară la evaluare, judecătorul Unguraș, cel căruia sistemul Luca Emese, cel care a luat locul Ecris și care i-a distribuit trei dosare, a unit două dosare, fără aprobarea mea și a făcut o cerere a unui act pe care nu-l ceream în cererea de judecată de urgență, prin care ceream anularea concursului de management organizat de către Consiliul Județean Cluj.
  6. La dosarele pe care le-am făcut la Tribunalul Cluj pentru a  cere informații care să mă ajute în dosarul în care trebuia să se facă evaluarea pe anul 2020 și care era clar că se va încerca să fiu furat din nou, datorită faptului că nu exista transparență și se refuza punerea în aplicare a hotărârii 443, deși legea la accesul la informații publice este foarte clară, acestea mi-au fost refuzate sau mi s-au dat cu întârziere, atunci când nu mai foloseau la nimic.

        Și ar mai fi multe altele. Așadar, un om care și-a făcut treaba excelent este pedepsit de către autorități că nu a vrut să fure cu ele. Mai mult, se încearcă să i se distrugă viața pentru a fi dat exemplu celorlalți că dacă nu furi și nu te supui sistemului ești executat. Toate acestea fac parte dintr-un dosar penal pe care l-am deschis pentru Grup infracțional Organizat. Știu că sistemul pe care îl păstoriți este gândit pentru a se apăra și pentru a nu fi devoalat. Vor face cercetările tot niște procurori și judecători care sunt colegi cu cei dintâi și care vor încerca să-i scape. În acest fel sistemul, conștient și constant, apără minciuna, hoția, incompetența. Dar, trebuie să ne apărăm și noi, cetățenii, fiindcă în felul acesta, sistemul va ajunge să creadă că este infailibil și că i se cuvine orice. Cei care faceți asta sunteți porniți dintre noi, aveți vecini, cunoștințe, prieteni care nu fac parte din sistem și riscă să pățească aceleași lucruri ca mine și ca ceilalți oameni. Cu toate acestea nu ezitați să serviți sistemul în detrimentul lor și al nostru. Deși noi vă alegem, noi vă plătim, noi așteptăm să vă faceți datoria fața de noi conform jurământului depus de către voi față de țară, față de români, față de Constituție.

    Toate acestea, stresul continuu de peste 4 ani pe care l-am suportat, au dus la o boală gastro-intestinală pe bază de stres, care îmi pune locul de muncă actual în pericol, care îmi pune pe termen mediu și lung sănătatea și viața în pericol. Cu toate că am atras tuturor atenția că acțiunile lor m-au adus aici și nu fac altceva decât să le agraveze, nimeni nu a ținut cont de nimic. Deci, se dorește de către toți cei implicați în acțiunile împotriva mea să fiu redus la tăcere.

Bine, vă ofer viața mea, fiindcă vreau eu, nu fiindcă încercați voi să mi-o distrugeți pe la spate, nevăzut. Să vedem ce veți face cu ea în văzul lumii. Toate cele scrise aici, vor ajunge la peste 150 de publicații și pe canalele de socializare, așa că veți lua o hotărâre în fața întregii țări. Nu există altă cale, decât de a devoala public ceea ce se întâmplă real.

Fiindcă îmi dau seama că fiind capii sistemului puteți să veniți doar de ochii lumii și nu pentru a discuta real problemele care ne-au adus, pe noi, românii aici, vă avertizez că îmi pun viața în mâinile voastre în fața întregii țări. Evenimentele care m-au adus aici îmi arată că faceți parte dintr-un sistem fără suflet, care nu are ca scop decât banul și care nu mai are legătură cu cei pe care de fapt îi reprezintă. De voi și de capacitatea voastră de a vă readapta la problemele umane ale celor pe care îi reprezentați, probleme pe care voi trebuie să le rezolvați, nu dor să vă gândiți la buzunarul propriu și la propriile interese. Eu sunt un reprezentant al celor mulți care nu mai suportă felul vostru de a ne conduce, care este împotriva noastră, împotriva Constituției și împotriva României. Nu ne oferiți decât posibilitatea de a protesta și de a ne lua câmpii. Iar cum v-ați organizat un aparat represiv care să vă sprijine, singura modalitate care ne rămâne este să vă oferim viața noastră să vedem ce faceți cu ea. În văzul lumii, fără ascunzișuri, fără trucuri, fără interpretări de legi în afara jurisprudenței, așa cum vreți voi.

Dacă mă veți lăsa să mor, veți demonstra în fața întregii țari, pe viu, cum sunteți de fapt și ce scop aveți. Adică, eu voi fi exponentul a ceea ce faceți de fapt cu poporul român. Iar acest lucru vă va taxa, nu numai la alegeri, ci și în alte moduri, vă garantez. Fiind o persoană publică, cazul meu este foarte cunoscut, am avut peste un milion de vizualizări atunci când am manifestat împotriva faptului că Emil Boc dă statuile românești jos, ceea ce este de asemenea caz penal.

Vă aduc aminte ce spune Constituția, cea pe care ați jurat fără să vă oblige nimeni și ce ar trebui să respectați:

ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

ARTICOLUL 21
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

ARTICOLUL 23
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Să vedem, ce înțelegeți de aici? Din ce singuri ați jurat să apărați.

Vă aștept să discutăm! Vine frigul. După 11 zile de grevă a foamei în care am slăbit 8 kilograme, să vedem care este receptivitatea voastră la problemele de viață și de moarte pe care noi românii le întâmpinăm din cauza sistemului creat și slujit de către voi, în detrimentul nostru, al țării și al Constituției. Ca să-ți riști conștient viața, înseamnă că limitele și răbdarea ta au ajuns la marginea suportabilității. La fel și al populației. Să vedem care sunt limitele voastre!

                                                                                                  Emanuel Petran

Citește și: Emanuel Petran este în greva foamei de șapte zile: Protestul meu este legat acum de furturile din justiție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.