„Hai la trântă cu Justiția”, așa își începe fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Emanuel Petran, o postare pe Facebook în care apare cu o pancartă în mână în fața Curții de Apel Cluj.

Petran este într-un război continuu cu CJ Cluj, după ce, la evaluarea finală a activității manageriale și-a pierdut postul după opt ani de activitate. Pe pancarta pe care Petran o are este scris mesajul „Justiția nu trebuie să fie o anexă a politicului.”

Fostul director de la „Puck” a făcut greva foamei timp de 24 de zile, în condițiile în care susține că procedura prin care a fost evaluat s-a făcut ilegal, iar pierderea postului l-a adus în pragul disperării.

În vară, Petran a declarat pentru Gazeta de Cluj că serviciile secrete au început să-i asculte telefonul și că i-au pus bețe în roate în momentul în care s-a urcat băut la volan.

Mai mult, el susține că Vakar Istvan și Szep Gyula, membri ai comisiei de evaluare, au fraudat procedura, iar președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a legalizat-o fără să clipească.

Citește și: Teatrul de Păpuși „Puck”, transformat într-o troacă de porci. Emanuel Petran a fost prins beat la volan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.