Emil Aluas: „Politica este experienta de viata a fiecaruia dintre noi”

Fondatorul Uniunii Ardelenilor si Banatenilor, Emil Aluas, a anuntat recent ca s-a alaturat Partidului Democrat Liberal (PDL). Acesta povesteste pentru Gazeta de Cluj despre motivele acestei adeziuni si despre viziunea sa pentru viitorul Clujului.

Reporter: Care sunt motivele pentru care v-ati inscris in PDL?

Emil Aluas: M-am inscris in PDL pentru ca, ca si independent mi-ar fi fost imposibil. A fost greu sa adun pana si semnaturile, iar sprijinul financiar promis de romanii din Cluj nu a mai existat. Cand am mers la ei mi-au spus „Domnule Aluas, nu avem acum, nu putem”. In prezent, pentru administratia orasului meu, sa ma inscriu in PDL a fost o optiune absolut personala. Si de la PDL nu mi s-a promis nimic. Am primit un SMS de la domnul Buda ca sa-mi fac urgent dosar pentru un loc eligibil in Consiliul Local, lucru pe care l-am si facut. M-am si intalnit cu Hardau, care nu mi-a promis absolut nimic, dar sunt incurajat de faptul ca ii cunosc pe cativa liderr de la PDL, inclusiv pe Emil Boc, si cu care vad ca totusi ma pot intelege foarte bine. Deci asta este foarte incurajant pentru mine. Extraordinar de important este ca nimeni nu m-a incurajat sa  ma duc acolo. Deci am facut-o absolut voluntar. Asta este foarte important sa se stie. Deci mi-am facut dosarul si asteptam acum, deciziile se iau in Biroul Permanent Local, BPL, care ei vor hotari ordinea pe aceasta lista. De ce am vrut eu sa intru in PDL, si asta ati vazut cu totii, daca stai deoparte nu se schimba nimic Oamenii numai stau si se intreaba de ce nu se schimba nimic. Este momentul pentru schimbare, doresc foarte foarte mult sa iau parte la administrarea orasului meu si sa-mi ating scopul de a schimba mentalitatea, inclusiv istoria noastra, care in manuale a ramas aceeasi de decenii si nu este deloc adevarata. Deci acesta este motivul pentru care am ales sa ma alatur unui partid politic mare. Doctrina PDL-ului mi se potriveste pentru ca sunt de dreapta, ca si educatie. Cred in progresul societatii prin initiative personale, atat la nivel intelectual, cat si la nivelul oamenilor de afaceri. Din acest punct de vedere doresc sa influentez PDL-ul in general. De aceea am si aderat la PDL. Multa lume ma felicita. Sunt unii care imi spun ca ar fi trebuit sa ma gandesc mai mult, dar marea majoritate, inclusiv generatia tanara imi spun ca am facut foarte bine, pentru ca asa pot sa schimb ceva, in cadrul unui partid mare.

Rep.: Nu stiti cum vor arata listele electorale ale PDL?

E.A.: Nu stiu, multa lume ma intreba, mai ales presa, daca vine Boc la Cluj. Nu stiu, nu m-am interesat si nu stiu, dar mi se pare ca deadline-ul este marti, de 1 Mai, pentru depunerea listelor cu lista de candidati pentru Consiliul Local. Sper ca o vor depune la timp, nu stiu. Am fost la partid in ultimele zile, dar nu am fost la nici un fel de sedinta, eu sunt de luni membru PDL. Atunci am primit si legitimatia. Membrii Biroului Permanent Local vor decide candidatii, eu nu cunosc pe nimeni din cei acre fac parte din el. Mi s-a spus ca presedintii sunt membri, Daniel Buda, Hardau, actualul primar interimar, mi se pare, din generatia tanara. Probabil ca sunt mai multi, dar eu nu-i stiu. Nu  vorbeste nimeni nimic legat de candidatii la Primarie si Consiliul Judetean la biroul din Cluj. Dar Mihail Hardau mi-a spus ca ei au deja stabilit candidatul pentru primarie, si restul. Nu am vorbit absolut nimic despre planurile politice alaturi de PDL cu niciunul din lideri, l-am anuntat doar pe domnul Boc ca mi-am depus dosarul pentru un loc in Consiliul Local.

Rep.: Care sunt planurile dumneavoastra personale, alaturi de PDL?

E.A.: Sunt membru de partid acum si trebuie sa respect deciziile luate de partid. In cadrul partidului, eventual, sa comentezi despre ceva cu care esti sau nu de acord, dar odata decizia luata, trebuie sa o respecti. Este o chestiune elementara de bun-simt, care nu se prea respecta la noi, pentru ca suntem intr-o copilarie a democratie. Incerc sa continui si doresc foarte mult sa-mi continui planurile de a influenta aceasta schimbare in gandire. Pana atunci, toti tinerii vor avea de suferit. Am 26 de ani petrecuti in Statele Unite, am o cu totul alta gandire, alte deschideri, si chiar o alta formare culturala. Astfel pot sa particip la progresul orasului meu, si al Ardealului si Banatului.

Rep.: Ce se va intampla cu Uniunea ardelenilor si Banatenilor?

E.A.: Uniunea Ardelenilor si Banatenilor nu va dispare. E o uniune pe care eu am fondat-o si care va merge mai departe. Noi vom obtine regionalizarea Romaniei. Vom sprijini ideea regionalizarii Romaniei exact cum presedintele Basescu a declarat. Noi am fi putut deja sa fim intr-un stadiu foarte avansat de regionalizare. Din pacate, nu s-a procedat diplomatic, dar noi am fi putu sa fim o regiune de Nord-Vest si alte doua regiuni din Ardeal si Banat. Uniunea Ardelenilor si Banatenilor va ramane ca si structura. Ea va fi condusa de cei care vor fi alesi de Uniune. Noi ne gandim pe un termen mediu la dezvoltarea Clujului, a regiunii Transilvania, a Ardealului si Banatului. Dar trebuie sa iesim dintr-un fel de apatie, populatia din aceste regiuni trebuie sa iasa din aceasta apatie, in care toata lumea se plange, dar nu face nimic.

Rep.: Veti duce mai departe viziunea dumneavoastra pentru Cluj-Napoca, alaturi de PDL?

E.A.: Da, absolut tot. Daca voi intra in Consiliul Local, voi activa chiar din interiorul acestuia. Dar sper sa influentam, si spun acest lucru ca om de cultura si arta, si universitar, sa nu mai apara kitsch-uri, sa nu mai apara schimonosiri, preluam, si cand aplicam iese o schimonoseala, in orasul nostru. Asta este foarte important, ca eu pot sa influentez din interiorul Consiliului Local. Politic, trebuie sa determini pe ceilalti membri din Consiliul local ca ceea ce spui tu nu este o aberatie. La varsta mea, pot sa dau o definitie personala a ce inseamna politica pentru mine. Este experienta mea de viata, a fiecaruia dintre noi. Asta este politica. Toata lumea ma intreaba daca am mai facut politica. Nu am mai facut, dar ce anume trebuie sa invat, altceva decat experienta de viata. Probabil smecherii sau, ma rog…

Rep.: Care preconizati dumneavoastra ca vor fi rezultatele alegerilor pentru PDL?

E.A.: Sunt absolut convins ca vom castiga la nivel national, 25%, sunt absolut convins. Asa cum sunt convins ca motiunea de cenzura nu va trece. Dar sunt suficient de pozitiv ca la nivel national vom castiga. Nu stiu ce se va intampla in luna noiembrie, la parlamentare si aici suntem mult in urma. Eu ca cetatean al Clujului, am spus de mult ca ar fi trebuit deja la aceasta ora un parlament unicameral de 300 de persoane. Ar fi trebuit deja sa fie definitivat. Nu cred ca vom reusit pentru aceste alegeri din noiembrie. Populatia va decide. Totusi, Partidul Democrat Liberal sunt convins ca are destula putere pentru a ramane in Parlamentul Romaniei. Nu am idee daca se va ajunge pana la Executiv.

Rep.: De ce credeti ca in ultimii ani Clujul a votat preponderent cu PDL?

E.A.: Era sange proaspat. Si a fost dorit de catre populatie. Dupa atatia ani de Gheorghe Funar a venit o alta persoana, cu alta dinamica. Poate nu a facut Emil Boc totul perfect, dar multe le-a facut foarte bine. Si totusi, sa nu uitam, intr-o criza economica puternica a scos tara din impas. Eu care ma uit zilnic pe CNN, pe Bloomberg Europe, cred ca daca noi am ajunge in situatia Greciei, sa stiti ca nimeni, absolut nicio tara europeana nu ar interveni pentru noi asa cum s-a intervenit pentru celelalte tari. Am fi singuri. De aceea meritul lui Boc este mare. Sunt multe lucruri pe care le-a salvat pentru Romania. La un pret foarte mare, este adevarat. Dar cred ca de fapt populatia a scos tara din criza, care putea sa ajunga chiar dramatic pentru noi.

Rep.: Domnul Tise a prezentat o viziune pentru viitorul Clujului? Care este a dumneavoastra?

E.A.: Am o viziune pentru orasul meu, fara discutie. Ceea ce a prezentat Alin Tise se poate realiza intr-o tara „asezata”, cum zice mama mea. Dar intr-o tara in care noi nu suntem asezati, asa ceva este de domeniul imaginatiei. Intr-o tara ideala, poti sa visezi la asa ceva. Am o mare admiratie pentru acesti tineri, cum este si Tise. Dar acest lucru nu este realist in acest moment. E frumoasa viziunea, ar fi ideal, dar nu cred ca va reusi. Au fost facute mai multe greseli. Stadionul municipal nu trebuia facut acolo, si nu trebuia facut la acele dimensiuni, pentru ca acum ne trezim ca nu corespundem normelor impuse de federatia europeana de fotbal. A fost o propunere pentru a-l realiza in zona Gheorgheni.
Viziunea mea pentru orasul Cluj este sa ajungem unul din cele mai importante centre universitare din aceasta regiune. Pe termen mediu, e neaparat sa castigam in 2020 statutul de oras cultural european. Daca nu castigam, suntem neputinciosi in fata Timisoarei si chiar Alba-Iulia. Sa fim un oras care sa ofere cele mai bune servicii in domeniul tehnologiei informatiei, iar pana in 2020 sa cream macar 30.000 de locuri de munca pentru tineri. Pot sa dau niste cifre. Odata nominalizat, in 2013, municipiul ca oras cultural european, automat se vor vira in conturile administratiei 600 de milioane de euro. Deci in 2020 si dupa, prin Cluj se pot derula pana la un miliard de euro, este o oportunitate incredibila. Avem ce sa oferim, important este cum administrezi aceste lucruri, din punct de vedere managerial.

A consemnat Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.