Generos din fire, primarul Clujului, Emil Boc, le oferă clujenilor, înainte de Crăciun, un cadou „nedorit”: un oraș paralizat de șantiere și lucrări neterminate. În prag de sărbători, Gazeta de Cluj vă prezintă realitățile crude ale acestor lucrări, cu o ultimă vizită pentru anul 2023. 

Strada Universității și strada Bolyai Janos reprezintă tranșee fără sfârșit, în condițiile în care străzile Kogălniceanu și Iuliu Maniu par că își revin, treptat. Atmosfera întunecată a unei călătorii în timp te cuprinde pe primele două străzi menționate, unde poți observa dale de granit, nisip aruncat la întâmplare și mașini de construcție care stau pe loc. 

Cum intri pe strada Universității descoperi o imagine tristă, unde mașinile despre care am pomenit domină peisajul, iar muncitorii par a se mișca de la încet, la foarte încet. Gropile și dalele de granit împrăștiate peste tot întregesc tabloul unei modernizări întârziate. Peste tot stă mândră statuia „ciumei”, care, spre surprinderea noastră, a fost pusă unde-i este locul într-un timp foarte scurt. Nu același lucru putem să-l spune și despre soclul grupului statuar „Școala Ardeleană.”

Mergem mai departe, iar pe strada Bolyai Janos suntem întâmpinați cu o imagine demnă de un labirint din Evul Mediu.  Muncitorii și aici, fie că povestesc între ei, fie că lucrează cu incetinitorul, nu par să simtă presiunea timpului. Clujenii se strecoară printre pietrele de pe trotuare într-un slalom hazardat, de parcă ar participa la un concurs nedorit de obstacole.

Kogălniceanu își schimbă fața, dar soclul… nu

În contrast cu atmosfera medievală de pe strada Universității și Bolyai Janos, strada Kogălniceanu pare să respire ușurată șantierele aparent interminabile. Cu toate acestea, în pofida modernizărilor, grupul statuar al Școlii Ardelene așteaptă încă soclul care trebuie să vină din Ucraina. 

La fel ca o poveste neterminată, grupul statuar al Școlii Ardelene se află în aceeași situație. Promisiunile s-au țesut în jurul unei baze care, până în prezent, nu a primit atenția cuvenită. Statuia pare să strige după un soclu care să le pună în valoare, dar acesta rămâne o promisiune nerealizată.

Speranța pentru un cadou special pentru Cluj-Napoca, prin terminarea tuturor lucrărilor, pare să fie o fantezie. Mai mult, șansele ca Moș Crăciun să aducă soclul din Ucraina sunt egale cu zero. Cu toate acestea, clujenii încă speră și mai au strop de speranță că anul care vine va aduce normalizarea pe străzile „bombardate” de incompetența constructorilor. 

Nu trebuie să uităm că onorabilii consilieri locali de la Primăria Cluj-Napoca au aprobat un proiect de hotărâre prin care se prelungește perioada de modernizare a străzilor din zona centrală a Clujului până în aprilie 2024. Conform informațiilor publicate de Primărie, deși pe unele străzi (cum ar fi Kogălniceanu și Universității) lucrările sunt finalizate în proporție de 98%, în alte zone (precum strada Bolyai Janos), șantierul nu va putea fi închis până la data stabilită, adică sfârșitul lunii decembrie 2023.

Încheierea perioadei contractuale implică necesitatea susținerii financiare a lucrărilor rămase de efectuat din fonduri publice, adică din bugetul local: „Se aprobă angajarea implementării activităților proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente” din resurse proprii după data de 31.12.2023, dar nu mai târziu de 30.04.2024, în vederea finalizării complete a acestora”.

Este important de menționat că procesul de modernizare a străzilor Mihail Kogălniceanu-Universității a început în ianuarie 2022. Proiectul cuprinde străzile din zona istorică a Clujului – strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud formată din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac.

La data de 31 decembrie 2023, ar trebui să fie finalizat proiectul de modernizare a străzilor Kogălniceanu-Universității. Cu toate acestea, șantierele vor rămâne active pe alte străzi incluse în proiectul de modernizare.

Chiar dacă strada Kogălniceanu „respiră” cu ușurare, strada Universității și Bolyai Janos par a fi rămase în timp. Grupul statuar al Școlii Ardelene continuă să aștepte un soclu care să-i completeze povestea. Cu ochii închiși și cu speranța la miracole de Crăciun, sperăm că 2024 va aduce mai mult decât promisiuni neîndeplinite și că orașul  va străluci în splendoarea modernizărilor așteptate de mult timp. Să nu uităm că sunt alegeri locale anul viitor. Poate pe atunci să fie gata toate „tranșeele.” 

Gazeta de Cluj rămâne vigilentă în misiunea sa de a aduce în atenția publicului realitatea dureroasă a santierelelor și gropilor care par a fi parte integrantă a peisajului urban. La mulți ani, Cluj-Napoca, cu speranța că 2024 va aduce cu sine modernizări mai eficiente și mai puține reminiscențe medievale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.