Pentru prima dată de la Alexandru Vaida Voievod un clujean a fost desemnat şi validat în postul de premier al României. Primarul municipiului Cluj-Napoca şi preşedintele PDL, Emil Boc, a fost desemnat de către preşedintele Traian Băsescu pentru această funcţie. Numirea a survenit după anunţul de retragere al  lui Theodor Stolojan, prima opţiune a lui Băsescu pentru postul de premier.

Preşedintele Traian Băsescu a spus că l-a ales pe Emil Boc pentru acest post, pentru că este din acelaş partid cu Theodor Stolojan. Emil Boc a declarat, la scurt timp după anunţul prezidenţial privind desemnarea sa pentru postul de premier, că a discutat cu partenerii din alianţa PSD+PC respectarea calendarului stabilit anterior, acela ca noul guvern să fie prezentat Parlamentului în 22 decembrie.

“Voi fi alături de clujeni”

Premierul desemnat al României, Emil Boc, a declarat luni seară, într-o emisiune televizată, că va susţine proiectele demarate la Cluj. „Obiectivele pe care le-am promis în faţa clujenilor: centurile ocolitoare, stadionul, filarmonica, autostrada vor fi susţinute şi poate voi reuşi să ajut mai mult. Sper ca locuitorii Clujului să mă înţeleagă. Voi fi alături de ei totdeauna”, a declarat Boc.

Anticipate pentru Cluj

Pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca urmează, odată cu validarea în funcţia de prim-ministru a primarului Emil Boc, o perioadă de interimat, asigurată, cel mai probabil, de viceprimarul PDL, Sorin Apostu. Emil Boc are la dispoziţie 15 zile, după validare, în care trebuie să demisioneze din funcţia de primar al municipiului. În maxim 90 de zile de la instaurarea interimatului, trebuiesc organizate alegeri anticipate.

Un primar pentru Cluj  

În ceea ce priveşte posibilii candidaţi pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, printre aceştia s-ar putea număra preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, fostului preşedinte al CJ Cluj, Marius Nicoară, fostul primar PRM, Gheorghe Funar sau pesediştii Remus Lăpuşan, Vasile Puşcaş sau Vasile Dâncu.

Simona Curcian

5 COMENTARII

  1. Boc va realiza exact ceea ce il vor lasa „familiile” cotizant simpatizante ale PD-L pe domeniul infrastructurii(adica nu va da nici un banut la autostrazi ci ii va da la reabilitartea unor drumuri nationale si judetene facute de Casuneanu, Umbrarescu, Cocos…etc.)La aparare se va face un tun de 10 miliarde euro, inzestrarea cu avioane multirol,blindate noi, etc…tot ceva „familii”, dara de data asta si oamenii PSD de la RATMIL.Iar sa nu credeti voi ca tovarasii din Buc il vor lasa pe „baiatul in livrea de la Cluj” sa faca ce vrea el.Deja ieri l-am vazut trist pe Boc pentru prima data.de obicei el este jovial chiar placut.VICTIMA scrie pe el.PPoate apuca totusi sa mai faca ceva la Autostrada Transilvania..In rest te pupa tata pe chelie mai Liviutz!!!

  2. Boc nu e nici matusa Tamara nici unchesu Costache Patriciu. voi, insa, v-ati ras pe bot de comisioane de la stat, de licitatii trucate si alte cele. seeek teeer!

  3. mai liviutz, ofera-i domnule draga chelia aia de jos pe care tot ti-o cere la tzucat jagardeaua aia neprietenoasa, ca-s satul de cit ti-o cere. ce esti nasol si n-azi suferinta jagardelei? cit sa-si mai tina buzele tzuguiate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.