Școala ”Ion Agârbiceanu” se află în șanier încă de anul trecut. Deoarece termenul de finalizare al investiției de 30 de milioane de lei este 31 august, peste 100 de muncitori se organizează zilnic pentru a duce la bun sfârșit procesul de modernizare al acestei instituții de învățământ, finanțat de bugetul local.

Constructorul care se ocupă de acest proiect a dat asigurări în ceea ce privește finalizarea proiectului. Susținând că are materiale și mână de lucru necesară.

Școala ”Ion Agârbiceanu” va deține în curând șase  corpuri de clădire. Patru din ele fiind reabilitate complet, iar celelalte două, proaspăt construite. Astfel, 56 de clase își vor deschide ușile din toamna acestui an pentru a le permite elevilor accesul la orele de curs.

„Sunt aici ca să mă asigur că termenul de 31 august, termen prevăzut în contract pentru finalizarea lucrărilor, este respectat”, a declarat Emil Boc în momentul vizitei pe șantier.

fotovideo-peste-100-de-muncitori-pe-santier-la-scoala-ion-agarbiceanu.termenul-de-finlizare-lucrarilor-este-31-august_5 fotovideo-peste-100-de-muncitori-pe-santier-la-scoala-ion-agarbiceanu.termenul-de-finlizare-lucrarilor-este-31-august_0 fotovideo-peste-100-de-muncitori-pe-santier-la-scoala-ion-agarbiceanu.termenul-de-finlizare-lucrarilor-este-31-august_3 fotovideo-peste-100-de-muncitori-pe-santier-la-scoala-ion-agarbiceanu.termenul-de-finlizare-lucrarilor-este-31-august_9

Infrastructura este cuprinsă la rândul ei  în investiția de 30 de milioane de lei. Managerul de proiect, Ovidiu Câmpeanu, susține faptul că această construcție este prevăzută pentru a avea o eficiență energetică mare și sistem de tratare a aerului, cu recuperare a căldurii de peste 71% din aerul viciat.

„Este placată cu polistiren de 30 de centimetri. Se vor reduce facturile la energie electrică și căldură cu peste 50%.” asigură acesta.

În același timp, calculatoare și servere, table interactive și peste 1.000 de piese de mobilier urmează să fie achiziționate .

Directoarea școlii susține faptul că în anul școlar trecut, creșterea absentismului este motivată de faptul că elevii au fost nevoiți să învețe chiar și în trei schimburi datorită lucrărilor.

https://www.youtube.com/watch?v=fo1pcEDO3o8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.