Primarul Clujului, Emil Boc a votat în această dimineață, fiind însoțit la urne și de președintele CJ, Alin Tișe. Edilul i-a îndemnat pe clujeni să-și exercite dreptul la vot.

“Îi îndemn pe toți să meargă la vot, avem nevoie de o guvernare stabilă pentru că urmează vremuri dificile. Trăim un context geo-politic destul de încărcat. România are nevoie de consolidarea statutului său în UE, NATO și în parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.  Anul viitor avem patru alegeri strategice în UE de care depinde viitorul EURO și al Uniunii: Franța, Germania, Olanda și Italia. E bine să avem un guvern stabil, legitim , iar această legitimitate nu poate rezulta decât printr-o largă participare a românilor la vot”, a spus Emil Boc.

 

Foto: ziuadecj.realitatea.net

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.