Eroii luptei anticomuniste s-au intors la inchisoare

Intr-una din curtile inferioare ale fostei inchisori Sighet se afla un fel de „tunel”. Daca intri intre peretii inalti de piatra, pe care stau scrijelite peste 8000 de nume ale mortilor din inchisorile, lagarele si locurile de deportare din Romania, ajungi intr-o capela mica, in care palpaie cateva lumanari. E locul de rugaciune pentru fostii detinuti politici. Desi la orele diminetii, holurile Memorialului Sighet erau mai animate ca de obicei, capela era aproape pustie. Din cand in cand, cate un batran mai trece pe aici, aprinde o lumanare, isi face semnul crucii si pleaca. Ceilalti, romanii Romaniei democratice, n-au timp de eroi nici macar de ziua lor.

De Ziua Eroilor, Fundatia Academia Civica organizeaza, la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, o zi a portilor deschise. In acest an, pe langa povestile obisnuite despre fugari, teroare, onoare si datorie fata de tara, evenimentul a fost dedicat taranilor care s-au impotrivit comunismului, grupului Arnautoiu, executat in urma cu 50 de ani si sfintirea unei troite din Cimitirul Saracilor.
Numai ca, cu exceptia detinutilor politici, a familiilor lor si a catorva istorici, evenimentul n-a prezentat interes pentru nimeni. Autoritatile locale si judetene nu au transmis nici macar un „multumesc” pentru sacrificiul fostilor detinuti politici, si asa tot mai putini si tot mai bolnavi. Ei insa nu se plang ca sunt uitati, nu ies in strada, nu fac scandal la televiziuni. Au trait „inchisoarea absoluta” cu gandul ca urmeaza linia corecta a neamului si a valorilor lui. N-au reusit sa invinga comunismul, dar au reusit sa demonstreze ca romanii nu sunt un neam de lingai comunisti. Ca exista barbati si femei adevarate, gata de sacrificiul suprem in numele onoarei. Drept dovada, batraneii care se apropie cu sfiala de microfon isi amintesc de povestea catorva camarazi. Unii – intelectuali, altii – sefi ai unor grupari de rezistenta care s-au impuscat inainte de a fi prinsi, altii care au preferat moartea in locul tradarii, altii care au fost macelariti in Bucovina, la Lunca si Fantana Alba, pentru „vina” de a incerca sa se intoarca in Tara-mama, altii simpli tarani, ca si Nicolae Bolos, care a participat la rascoala taraneasca. Bolos avea „vina” de a fi refuzat sa predea o mana de faina autoritatilor. Avea nevoie de ea pentru a face coliva pentru parinti. Era un „taran sarac”, asa si scria in dosarul intocmit de Securitate, care i-a adus 8 ani de puscarie grea.

Inainte de puscarie, luptase in razboi, pe frontul din Rasarit. Asa ca invatase lectia onoarei. Cand i s-a cerut sa „colaboreze”, a refuzat categoric. „Nu”-ul hotarat a dus la o bataie crunta, in urma careia i-a fost zdrobit osul piciorului. Cum in inchisoare n-avea icoane, nici cruce, si-a sculptat una din propriul os zdrobit de tortionari. Detinutii politici care s-au adunat joia trecuta la Memorial spun, amar, ca Bolos e printre putinii „decorati”. E drept ca a fost „decorat” cu o cruce din propriul os. In rest, aproape niciunul n-a primit vreo medalie, vreun ordin sau macar o diploma oficiala. La fel cum niciun sef de stat n-a venit in vizita la Memorialul Sighet. Si nici in multe alte locuri ale prigoanei comuniste. Peste 80, in tara. Locuri din care Fundatia Academia Civica a adunat insa intr-un saculet pamant, stropit cu lacrimi, la parastasul inchinat taranilor ucisi de comunism si pentru fostii detinuti care s-au stins in ultimul an.

Un batranel si o batranica din comuna Petrova au incercat sa explice ce a insemnat colectivizarea si razboiul cu comunismul, de la prigoana, presiuni, inchisoare, la bancuri si cantece. In comuna maramureseana a ramas, de altfel, celebra povestea lui Ionuc, un satean care a murit de suparare ca i s-a colectivizat pamantul. La inmormantare, sotia l-a plans si i-a cantat: „Du-te, Ionuc, inainte si fa loc la Presedinte/ Du-te Ionuc la altar/Si fa loc la secretar”.
La manifestare, au fost prezenti si cativa dintre supravietuitorii primului grup de detinuti politici din Maramures: „Lotul Visovan”. Nistor Man, unul dintre membrii marcanti ai „lotului Visovan”, a explicat ca grupul de rezistenta al elevilor sigheteni ajunsese la peste 30 de persoane. Dupa incarcerarea celor 18 tineri, alti elevi ai Liceului „Dragos Voda” au decis sa se opuna regimului, din solidaritate fata de colegii lor. Astazi, din membrii grupului au mai ramas doar cateva persoane. In amintirea celorlalti, precum si a altor detinuti care s-au stins in inchisori, fara medic, fara preot, fara alinare, Nistor Man i-a rugat pe cei prezenti sa tina un moment de reculegere. Si, eventual, sa aprinda o lumanare la capela mica si aproape pustie din curtea inchisorii.

Ioana LUCACEL