Poliţiştii bistriţeni au intrat în alertă maximă după ce, la începutul săptămânii trecute, un deţinut a evadat din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), sărind gardul din curtea interioară.

Deţinutul care a evadat se numeşte George Frunzilă, are 41 de ani şi este din Sărăţel, localitate care se află la zece kilometri de municipiul Bistriţa. Acesta se afla în arestul IPJ BN din luna martie, fiind condamnat pentru incest şi viol asupra propriei fiice.

Eveniment naţional

Luni, 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, în Bistriţa a avut loc un eveniment deosebit, dar nu în sensul pozitiv al termenului, ci din contră. Pe fondul unui management defectuos, a unor aspecte negative acumulate în timp, un deţinut deosebit de periculos a evadat din arestul IPJ Bistriţa-Năsăud. George Frunzilă, din Sărata, în vârstă de 41 de ani, condamnat la 17 ani de închisoare, pentru viol, incest şi pedofilie, a reuşit să evadeze din arestul Poliţiei judeţene, pe fondul unei crase situaţii de haos, determinată şi de implicarea conducerii acestei instituţii în activităţi care nu au de a face cu munca de poliţie.
Evenimentul negativ era aşteptat să se întâmple, inevitabil era doar o chestiune de timp, deoarece toate condiţiile erau create. Şi în cele din urmă a avut loc.

 
Un individ deosebit de periculos a reuşit să evedeze din arestul poliţiei, fără nicio dificultate, aşa cum s-ar duce la piaţă. Nu gratii tăiate, nu tunele săpate sau ziduri aruncate în aer. Simplu, escaladând un gard sau probabil o poartă.
Munca de poliţie nu este o joacă, este un lucru deosebit de important, activitatea adevăraţilor poliţişti este pusă în slujba siguranţei cetăţeanului, a ordinii şi liniştii publice, şi nu pentru a face ochi dulci politicienilor pentru a fi păstrat în funcţie. Cine vrea să intre în politică nu are decât să-şi dea demisia şi să se dedice noii ocupaţii. De asemenea, şi politicieni ar trebui să cunoască faptul că poliţiştii sunt apolitici, iar ingerinţa în promovarea în anumite funcţii de conducere este ilegală.
Singurul criteriu de promovare ar trebui să fie competenţa profesională. De câtva timp, anumite promovări şi numiri în funcţii din cadrul IPJ BN s-au făcut nu pe criterii de profesionalism, ci pe criterii de servilism politic. Aceasta este situaţia, dar ea se mai poate schimba. Poliţia are nevoie de profesionişti, de la ultimul agent de poliţie şi până la şeful instituţiei.

IGPR pe capul conducerii IPJ BN

Evenimentul deosebit, de o gravitate excepţională, s-a produs pe fondul unei accentuate deprofesionalizări, datorată în primul rând ingerinţelor politicului în activitatea poliţiei.
Taman de Ziua Naţională a României, când măsurile de pază şi siguranţă trebuiau întărite, şi de obicei sunt ridicate la un alt nivel de securitate, faptele au demonstrat că situaţia a stat complet invers. Şi o stână de oi era mai bine păzită. Mai în glumă masi în serios, tot e bine că evadatul nu a luat cu el şi pe cei aflaţi în serviciul de zi sau chiar o armă cu muniţia aferentă.

O echipă de control, trimisă de urgenţă de la Bucureşti de şeful IGPR, va stabili probabil cu precizie cauzele care au determinat această evedare spectaculoasă. Măsurile luate sunt necesare, dar tardive. Un condamnat la 17 ani de închisoare nu poate să se plimbe în voie, ca pe "floaştăr", prin sediul IPJ BN.

Prin IPJ ca pe bulevard

Investigaţiile "Gazetei", demonstrează că la un internat este mai multă ordine şi disciplină, decât a fost de Ziua Naţională a României, la sediul IPJ BN.

În jurul orei 18.22, s-a constatat că deţinutul George Frunzilă, condamnat la 17 ani de puşcărie, pentru viol, incest şi pedofilie, a dispărut. Când şi cum, nimeni nu ştie cu precizie. Cert este faptul că, în jurul orei 18.00, acesta a fost scos din arestul IPJ de unul din cei doi gardieni de serviciu şi pus să facă curăţenie şi să ducă gunoiul la un tomberon aflat în curtea instituţiei. Deţinutul, după ce s-a văzut în curte nesupravegheat, probabil, şi-a spus că aceasta este ocazia pe care a visat-o. Nu a mai stat pe gânduri, a escaladat poarta sau gardul (acest lucru chiar nu mai are nici o importanţă) şi dus a fost.

Are un copil cu propria fiică

George Frunzilă este de loc din Sărata şi a fost căsătorit cu o femeie din Crainimăt. Cei doi au împreună o fată, Mia, dar au divorţat. Deoarece mama s-a recăsătorit şi s-a mutat în Cluj, Mia a rămas să locuiască cu tatăl său. Pe când fetiţa avea doar 12 ani, Frunzilă a violat-o prima dată. În urma acestuia act, fetiţa a rămas însărcinată, dar cu ajutorul mamei a avortat. Din motive neelucidate, acestă faptă oribilă nu a ajuns la urechile autorităţilor.

 
Deşi, se pare că mama fetiţei ştia cine a fost autorul violului şi incestului, nu l-a denunţat pe tatăl violator, cu atât mai mult cu cât micuţa speriată nu a recunoscut nimic. Între timp, Frunzilă s-a căsătorit cu o altă femeie, Ioana, din Crainimăt, cu care are trei copii. Cu Mia, povestea s-a repetat în urmă cu doi ani, când aceasta a fost din nou violată şi supusă la incest. Pentru a doua oară fetiţa a rămas însărcinată, dar pentru că nu şi-a dat seama ala timp de sarcină, a fost prea târziu pentru un avort. De data aceasta, cele două, mamă şi fiică nu au mai păstrat tăcerea.

Prins după şase luni de căutări

Au fost anunţaţi oamenii legii, dar aceştia au ajuns prea târziu. George Frunzilă a reuşit să fugă, ascuzându-se o anumită perioadă de timp prin pădurile din jurul Crainimătului şi Săratei.
Fiind inteligent, acesta a reuşit să scape de oamenii legii, iar măsurile luate de poliţie nu au fost printre cele mai profesioniste. Dintr-un adăpost făcut într-o pădure de lângă Crainimăt, acesta se distra urmărindu-i pe oamenii legii, care nu se prea omorau să-l caute. După circa şase luni a fost capturat şi încarcerat.

Decizia judecătorilor a fost pe măsură – George Frunzilă a fost condamnat la 17 ani de închisoare, pe care trebuia să o execute la Penitenciarul cu Regim Închis din Bistriţa.
Din acest moment, intrăm într-o zonă gri, despre care nimeni nu vrea să vorbească.

În arestul IPJ pentru afaceri judiciare

În luna martie 2008, printr-o decizie judecătorească, George Frunzilă a fost transerat în arestul IPJ BN, pentru un motiv care te pune într-o ceaţă totală – "pentru afaceri judiciare". Ce informaţii putea furniza acest om, în ce cauze a fost folosit, dacă a fost scos de la un regim sever de penitenciar şi dus în „pensionul” de la sediul IPJ BN? Această persoană, condamnată pentru viol, incest şi pedofilie asupra propriei fiice la 17 ani de închisoare, a fost ţinut la un regim preferenţial, care practic i-a creat condiţiile pentru a evada. Nimeni nu poate afirma că acesta nu era un deţinut periculos, dar în ciuda tuturor evidenţelor, a fost lăsat să se plimbe în voie, nesupravegheat prin curtea IPJ BN. O ocazie pe care nu a scăpat-o.

În urma celui de-al doilea viol şi incest, Mia, a născut un copil, un băiat. Ulterior acesta a fost dat în plasament unei familii din Cluj-Napoca. Un fapt dă de gândit în legătură cu profesionalismul celor care l-au păzit şi a conducerii IPJ BN. George Frunzilă nu a făcut un secret din faptul că îşi urăşte de moarte rudele apropiate, pe care le bănuia că l-au turnat la poliţie, dar şi pe fost soţie şi pe actualul soţ al acesteia. A mai intervenit, însă, un lucru – flacăra geloziei a început să muşte din inima acestuia, când în cursul unei vizite făcute de un cunoscut la arestul din IPJ BN, Frunzilă a aflat că actuala soţie, Ioana, l-ar înşela cu altcineva. A jurat că îi va ucide pe toţi, inclusiv pe cei doi. În gura mare acesta profera ameninţări în celulă că după ce va ieşi din închisoare, îi va omorî pe cei care i-au făcut rău.
 
Din arest, George Frunzilă a trimis mai multe scrisori de ameninţare cu moartea actualei soţii, Ioana. Cum a fost posibil ca în ciuda acestor aspecte, cunoscute deja rudelor, vecinilor, fostei soţii şi actualei soţii, responsabilii IPJ BN nu au luat nici o măsură?
Odată cu evadarea lui George Frunzilă, rudele şi vecinii sunt practic terorizaţi de faptul că acesta îşi poate pune în practică ameninţările.

Teroare printre cunoscuţii lui Frunzilă

Măsurile luate se concentrează asupra supravegherii domiciliului din Sărata a evadatului, a fostei soţii, dar şi a casei actualei soţii. Toate intrările şi ieşirile din Bistriţa sunt împânzite de echipaje ale poliţiei şi ale jandarmilor, fiecare autoturism care intră sau iese din municipiu este controlat şi percheziţionat.

Nu ştim dacă este de râs sau de plâns, dar un poliţist aflat într-un post de control la intrarea în Bistriţa dinspre Viişoara i-a întrebat pe ocupanţii unui autoturism oprit pentru control, în timp ce le arăta acestora o fotografie veche, de tip buletin, a evadatului, dacă l-au văzut, deoarece persoana respectivă "este un pic periculosă". Noi suntem siguri că este pe deplin periculos, nu numai pentru adulţi, dar mai ales pentru minori. La închiderea ediţiei, măsurile de căutare nu au avut nici un rezultat. George Frunzilă este de negăsit. A fost dat în urmărire locală, iar ulterior acestă măsură a fost ridicată la nivelul de urmărire generală şi a fost dat în consemn la frontieră.

MIHNEA ROSENBERG

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.