Evaziune uriaşă în construcţii. Statul pierde lunar un miliard de lei din cauza lăcomiei antreprenorilor certaţi cu legea, scrie cotidinul naţional Jurnalul. 

În condiţiile în care, afaceriştii din construcţii se plâng că nu au muncitori şi cer forţă de lucru din străinătate, pe cei care îi angajează îi plătesc la gri, adică jumătate din bani pe cartea de muncă, iar cealaltă jumătate la negru. 
 
Aproximativ 90% din angajaţii români care lucrează în construcţii sunt plătiţi în prezent „la gri”, adică doar o mică parte din retribuţie este acoperită prin documente legale, situaţie care determină pierderi lunare la bugetul de stat de peste un miliard de lei. Efectele sunt cu atât mai grave cu cât salariul minim brut din sectorul construcţiilor s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.080 de lei, peste nivelul celorlalte sectoare. 

În condiţiile în care pe piaţa locală lucrează în prezent circa 400.000 de muncitori, iar veniturile nete ale unui angajat sunt cel puţin duble faţă de salariul minim net înregistrat în acte, de circa 2.300 de lei, evaziunea lunară consemnată la nivelul întregului sector depăşeşte un miliard de lei lunar. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here