emigranti

Emigrația este actul sau fenomenul părăsirii țării sau regiunii natale de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în alta. Fenomenul privit nu prin prisma țării de origine, ci din cea a țării de destinație este cunoscut drept imigrație. La Cluj, numărul de imigranți definitivi este într-o creștere treptată. La fel este și în cazul emigranților definitivi ce hotărăsc să părăsească județul.

Numărul românilor din diaspora a crescut atât de mult în ultimii ani încât, raportat la totalul populației țării noastre, România se clasează pe locul 5 în topul populațiilor emigrante de pe mapamond. La cererea Ministerului de Externe al României, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a realizat anul trecut un raport cuprinzător denumit Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants pentru a ajuta la dezvoltarea politicilor naționale privitoare la emigrări.

Conform informațiilor oferite de raportul OCDE, România prezintă cea mai mare rată de emigrare dintre principalele 10 țări de proveniență a emigranților care trăiesc în statele membre ale Organizației.

La nivel național, între 2001 – 2002 și 2015 – 2016, numărul emigranților români a crescut de la 1,1 milioane la 3,4 milioane conform cifrelor cuprinse în bazele de date ale OECD.

Unul din trei români alege să se mute în Italia, numărul acestora depășind un milion. Următoarele destinații în preferințele românilor sunt Germania (680 de mii), Spania (573 de mii), Marea Britanie (225 de mii), Statele Unite ale Americii (160 de mii), Ungaria (154 de mii), Canada( 130 de mii) și Franța (105 mii). De asemenea în Israel, Austria și Belgia s-a estimat un număr a câte 50 de mii de români stabiliți în perioada 2015-2016.

Gazeta de Cluj vă prezintă evoluția numărului de emigranți, dar și de imigranți din ultimii 10 ani, la nivelul județului Cluj. Informațiile au fost obținute cu ajutorul Institutului de Statistică, național și județean. 

Evoluția numărului de emigranți temporar 

Din anul 2012 până în 2019, cel mai mare număr de emigranți temporar a fost înregistrat în 2017, când au plecat, potrivit informațiilor transmise de către Institutul Național de Statistică, 8.432 de persoane din județul Cluj cu scopul de a se stabili temporar în altă țară.

În anul 2019, din județul Cluj au plecat 7.809 emigranți temporar. 

Dintre aceștia, 4.833 au reprezentat persoane din mediul urban, iar 2.976 persoane din mediul rural. 4.244 au fost bărbați, 2.739 din mediul urban, iar 1.505 din mediul rural. Femeile care au emigrat temporar din județul Cluj în 2019 au fost în număr 3.565, dintre care 2.094 au plecat din mediu urban, iar 1.471 din mediul rural.

În anul 2018, numărul emigranților temporar a fost de 7.884 persoane.

În 2016 a fost înregistrat un număr de 7.197 de persoane. 

În 2015 au plecat din județ 6.758 clujeni, în 2014 – 6.000, în 2013 – 5.682 clujeni, iar în 2012 – 5.899 persoane au părăsit temporar județul pentru a se stabili într-o altă țară.

Evoluția numărului de emigranți definitivi

Numărul emigranților definitiv din județul Cluj, din ultimii 10 ani, a înregistrat un maxim în anul 2018, când au emigrat definitiv 838 de clujeni.

Anul 2019 este apropiat anului 2018 din acest punct de vedere, înregistrând 834 cetățeni clujeni care au plecat în străinătate drept emigranți definitivi, potrivit Institutului Județean de Statistică Cluj.

Cel mai mic număr de emigranți definitiv din județul Cluj, din ultimii 10 ani, este de 345 persoane care au emigrat în anul 2010.

Deși numărul tinerilor români care părăsesc granițele țării pentru a-și realiza studiile în afara este în creștere (în 2016 se aproximau 33 de mii), statisticile arată că emigranții români au cel mai scăzut nivel de educație, excepția de sub noi fiind Serbia, stat care nu este membru UE.

De asemenea, românii care lucrează în afara țării au în mare parte locuri de muncă necalificate, acestea fiind mai numeroase și mai ușor de găsit. Jumătate dintre românii cu studii universitare plecați în străinătate au locuri de muncă ce nu cer specializare.

Dacă aceasta este situaţia celor care pleacă din Cluj, respectiv România, cum stau lucrurile cu cei care aleg să se stabilească în județ?

Evoluția numărului de imigranți temporar

Numărul de imigranți temporar din 2012 până în 2019 în județul Cluj a scăzut treptat până în 2017, după care a înregistrat creșteri. Maximul imigranților temporar în județul Cluj îl reprezintă anul 2019, iar minimul a fost înregistrat în 2015 – 4.775 persoane.

Imigranții au înregistrat un număr de 7.152 de persoane, în anul 2019, care s-au stabilit temporar în județul Cluj. 

Dintre aceștia, 4.660 au optat pentru mediul urban și 2.492 au ales mediul rural.

Per total, dintre imigranții temporar, 3.700 au fost bărbați și 3.452 au fost femei. Dintre bărbați, 2.462 au ales să se stabilească temporar în mediul urban, iar 1.238 în mediul rural. Femeile care s-au stabilit temporar în mediul urban reprezintă un număr de 2.198, iar cele ce au decis să locuiască în mediul rural au fost în număr de 1.254.

În 2018 au imigrat temporar 6.206 persoane, în 2017 – 6.381 persoane, în 2016 – 4.943 persoane, în 2014 – 4.892, în 2013 – 5.525 persoane, iar în 2012 un număr de 6.011 persoane s-au stabilit temporar în județul Cluj.

Evoluția numărului de imigranți definitivi

În ultimii 10 ani, numărul imigranților definitivi în județul Cluj a înregistrat un maxim în anul 2014, când 2.351 de persoane au ales să se stabilească în județ. Ceilalți ani au înregistrat numere de ordinul sutelor, cel mai mic “val” de imigranți definitivi fiind înregistrat în 2010 – 228 persoane.

Anul 2019 a înregistrat 625 de persoane care au imigrat definitiv.

Acum 2 ani, România era comparată cu una din ţările care se confruntă cu un dur şi prelungit război civil: Siria. 

Victoria Stoiciu: „Este locul 2 după Siria, în lume, în ceea ce priveşte ritmul de creştere a diasporei. Nu se referă la numărul total al migranţilor, nici la procentul din populaţie, ci la ritmul de creştere. Viteza cu care românii au plecat din ţara lor ne situează pe locul doi după Siria. Asta e oricum foarte îngrijorător, căci începând cu anul 2000, România a înregistrat perioade de creştere economică. Trebuie, aşadar, să ne punem nişte întrebări foarte serioase referitoare la modelul de creştere. Cum este resimţită şi distribuită această creştere în rândurile populaţiei de vreme ce ritmul în care populaţia părăseşte România ne plasează pe locul doi după o ţară aflată în război civil?”

5 COMENTARII

  1. Propaganda anti-romaneasca radicala, intre 1990-2020 Romania a pierdut 4 milioane de locuitori 3 milioane din cauza emigratiei si 1 milion din cauze naturale, dupa 1990 rata fertilitatii fiind jumate fata de cat era inainte de 1990.

    Pe planeta sunt zeci de tari care au pierdut mai multa populatie decat Romania ca: Ucraina (10 milioane), Rusia (8 milioane), Irak, India, Pakistan, Bangladesh etc. In plus TOATE tarile est-europene au pierdut populatie deoarece oamenii au ales sa se mute in tarile vest-europene bogate ne-atinse de comunismul-israelian.

    In 2020 aproximativ 1.3 -1.5 milioane de romani s-au reintros in Romania din cauza ca nu au mai avut de munca in tarile vest-europene lovite grav de pandemia covid 19 ca Italia Spania Anglia Germania. Azi avem in Romania cu siguranta undeva la 20.5 – 21 milioane de romani.

  2. „INLOCUIREA populatiei unei tari cu STRAINI este GENOCID” (Conventia de la Geneva).

    INLOCUIREA popoarelor europene cu ARABI AFRICANI PAKISTANEZI etc, nu este GENOCID ???

    • Arabii, africanii, pakistanezii sunt și ei OAMENI, adică au dreptul la liberă circulație, au dreptul să își aleagă unde să trăiască demn!!!!
      Ești de-a dreptul/stângul(?!) RASIST!

  3. Cei care plasează românii pe locul al II-lea în lume la numărul de emigranţi, nu iau în calcul mexicanii, care în S.U.A. sunt între 30-40 milioane. Sau italienii, care în lume au o diaspora de aproximativ 30 milionane. Sau chinezii, filipinezii şi alte popoare. În ultimii 10 ani, diaspora cea mai mare este cea a venezuelenilor care ţi-au părăsit ţara în număr de aproximativ 6 milioane.

    • Presa romana e in mainile unor ANTI-ROMANI RADICALI ce raspandesc non-stop PROPAGANDA ANTI-ROMANEASCA si MINCIUNI ANTI-ROMANESTI… zeci de tari au pierdut mai multa populatie decat Romania si ca procent si ca numar total inclusiv: Ucraina, Rusia, India, Venezuela, Mexic, Pakistan etc etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.