Potrivit unor surse ale Gazetei de Cluj, secretarul județului Simona Gaci a depus o plângere penală la DNA Cluj, pe data de 3 aprilie 2014, înregistrată cu numărul 632, împotriva propriului șef, președintele de atunci al Consiliului Județean Horea Uioreanu.
Gaci a fost încurajată chiar de directorul tehnic din Consiliul Județean (CJ), Mariana Rațiu, să își apere pielea, făcând adrese scrise conducerii instituției în legătură cu neregulile de care are cunoștință. Secretarul județului a plusat și s-a dus direct la DNA, care probabil o aștepta cu o cafea caldă, având în vedere faptul că procurorii aveau deja cunoștință de discuțiile sale informale cu Rațiu și de faptul că a intrat în panică după ce și-a dat seama cât de mare e buba care stă să puște la CJ Cluj.
”Da’ pe lege cum scrie, iubito?”
Într-o conversaţie telefonică înregistrată de DNA, Mariana Raţiu, director tehnic al Consiliului judeţean Cluj, şi Simona Gaci (SIMO), secretarul judeţului, încercau la sfârşitul lunii martie, înaintea de arestarea şefului Horea Uioreanu, să se lămurească cine a dat autorizaţiile pentru lucrările de la aeroport.
Raţiu îi aminteşte de câteva ori interlocutoarei sale, care se tot întreabă ce să facă să scoată cămaşa, că trebuie să facă ce spune legea („Ce spune legea, aia tre’ să faceţi, că n-ai altă alternativă”, „Da’ pe lege cum scrie, iubito?”). Ar fi amuzant dacă n-ar fi tragic faptul că Simona Gaci este, în continuare, persoana care îşi dă cu părerea în legătură cu legalitatea deciziilor luate de aleşii judeţeni. Oarecum trist e şi faptul că oamenii care semnează documentele legale ale judeţului au doar vag idee ce au iscălit şi ce nu.
„Aia-i infracţiune cât China”
„SIMO: No. Nu-ţi aduci aminte pe gardul perimetral sau pe ce… drum perimetral.
RAŢIU MARIANA: Drumul perimetral.
SIMO: Am dat noi…? Drum. Noi am dat autorizaţie sau primăria, la primărie? (…)
RAŢIU MARIANA: Io aşa ţin minte, că în final noi am dat. O dat ANDA, ANDA MUREŞAN. De ce? (…)
SIMO: S-a pus problema dacă să intrăm sau nu cu hotărâre. Preşedintele zicea să intrăm cu hotărâre. Da’ nu-i cazu’, nu avem de ce.
RAŢIU MARIANA: Păi nu mai trebe… da’ o modificat CF-ul ăla. Auzi că nu mai îi aia ce am aprobat noi.
SIMO: Exact. Asta ştiu şi eu. Exact asta i-am zis şi eu şi că nu-i mai cazu’ şi am verificat şi că nu… Îi prins în lista lor de investiţii din fonduri proprii, pe primii 3 ani e o sumă de 200.000.000 sau 2.000.000. No, deci că nu tre‘ să intrăm. Io tot asta am zis că nu tre să intrăm, dar acum ce trebe văzut dacă este sau nu contravenţie sau este infracţiune.
RAŢIU MARIANA: Păi aia-i infracţiune cât China.”
„Tu ştii foarte bine cât de mare îi găgăoaza”
În continuare, Mariana Raţiu o învaţă pe Simona Gaci cum să se ferească să fie scoasă responsabilă pentru astfel de ilegalităţi. Îi spune să se calmeze şi să nu-şi facă griji, pentru că nu a fost într-o poziţie din care se iau decizii. Gaci recunoaşte panicată că nu s-au obţinut aprobările necesare pentru drumul perimetral, dar Raţiu o asigură că acordul de mediu şi certificatul de urbanism sunt valabile pentru tot ce s-a lucrat la aeroport.
„RAŢIU MARIANA: Eu zic să nu te stresezi, tu eşti pusă în faţa unui fapt împlinit, tu invoci textul de lege, nu are decât să se ducă şi să zică că nu-i… nu-i infracţiune, că-i contravenţie. Înţelegi? Decât să taci, că pici tu c-ai ascuns aşa ceva. Într-un perimetru, tu îţi dai seama, SIMO?
SIMO: Îhî, îmi dau seama, numa’ că…
RAŢIU MARIANA: … tu ştii foarte bine cât de mare îi găgăoaza.
SIMO: Da’bineînţeles.
„Îl dai în gât”
RAŢIU MARIANA: Nu ştiu, PT-ul (proiectul tehnic, n.r.) acela care ai văzut cum îi. Tu, îs cantităţile alea care sunt cum sunt. Deci, SIMO, până când, no. Acum, să mă ierte Dumnezo, da’ ce vină ai sau io sau DAN în toată chestia asta. Îţi spun eu, nu mai ascund nimic şi cu riscul să mă dea afară. Io m-am… Şi m-am şi decis. (…) Cine-o greşit să plătească, nu ăsta e moto-ul şefului nostru?
SIMO: Ba da.
RAŢIU MARIANA: Şi atunci tu de ce să-ţi iei alt moto? Nu faci rău la nimeni, tu nu mai… ţi-ai bătut joc de nimeni, tu nu ai spus nimănui tu fă aşa şi ca să… şi acum să zică că ţi-ai bătut joc de el şi acum îl… îl dai în gât. (…) Deci, trebe spus şi trebe spus în scris prin informare exact cum o făcut CLAUDIU, exact aşa să faci şi tu.
SIMO: Păi no, sigur că aş… o să…
RAŢIU MARIANA: Că atunci tu eşti acoperită că ai informat. Tu înţelegi, SIMO? Cât timp tu nu ai hârtie că ai informat, verba volant.”
Simona Gaci a urmat sfatul colegei sale şi a dat în gât, o săptămână mai târziu. Pe data de 3 aprilie 2014, a depus la DNA Cluj o plângere penală înregistrată cu numărul 632, împotriva propriului șef Horea Uioreanu.
„Acolo nu vedem, nu auzim avioanele”
Spre finalul conversaţiei din 26 martie, Mariana Raţiu propune o soluţie mai simplă, ca să scape amândouă de stresul de la Consiliul Judeţean:
RAŢIU MARIANA: Ne ducem acolo la tine în Someşeni şi facem o seră de căpşuni, că cică brazilienii vor căpşuni şi îi importăm şi… Acolo la ţară la cumnat…
SIMO: … ne stresează avioanele şi căpşunii se… din cauza zgomotului.
RAŢIU MARIANA: Ai dreptate, după aia se îmbolnăvesc.
SIMO: Şi…
RAŢIU MARIANA: Mergem atunci acolo la ţară la cumnatu-to.
SIMO: Acolo da. Acolo nu vedem… nu auzim avioanele.”
Japitze ordinare…