15 experți – medici specialiști în diabetologie, pediatrie, asistenți sociali, psihologi, pedagogi, un jurist, precum și conducători ai unor organizații de profil vor participa sâmbătă, 27 februarie, la Cluj, la un workshop multidisciplinar care face parte dintr-un proiect dedicat copiilor cu diabet și familiilor lor.

Workshopul echipei multidisciplinare, intitulat„Dezbaterea aspectelor privind serviciul integrat medico-social dedicat copiilor cu diabet” și care are ca scop stabilirea un limbaj comun pentru îmbunătățirea stilului de viață a copiilor și tinerilor cu diabet, este organizat de asociația Mișcare de Tabără Yuppi, împreună cu partenerul Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj și va avea loc sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11, la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (Aleea Retezat, nr. 4, Cluj Napoca).

La eveniment vor participa experți din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Satu Mare, Zalău, Oradea și București.

În cadrul workshop-ului se dorește identifica reanevoilor sociale specifice, formarea unei echipe multidisciplinare de specialiști (medici, nutriționiști, asistenți sociali, pedagogi, psihologi, juriști etc.) de susținere și de oferire a unor servicii integrate copiilor cu diabet și implicit familiilor acestora. Serviciul integrat va consta într-o campanie de informare dedicat aparţinătorilor, consiliere peer-to-peer, tabere terapeutice şi grupuri de suport pentru părinţi, rezultatul final fiind un ghid practic din care atât părinţii, cât şi specialiştii din domeniu pot să se inspire cu privire la metodele şi instrumentele adecvate dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor cu diabet.

Evenimentul de sâmbătă constituie prima activitate din cadrul proiectului „O viaţă împlinită cu diabet” Dezvoltarea unui serviciu integrat de suport medico-social pentru întărirea abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor cu diabet insulino-dependent din 7 judeţe”.Proiectul a fost inițiat cu scopul de a crea cadrul necesar pentru a oferi servicii complete familiilor în care trăiesc copii/tineri cu diabet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.