Luni seara, într-o casă din Sânmarghita, comunca Mica, județul Cluj, a avut loc o explozie care s-a produs la o instalație de încălzire improvizată.

Imediat dupa explozie, omul a reușit să iasă singur din casă. Deși explozia nu a fost urmată și de un incendiu, pereții casei au fost avariați.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această seară pentru înlăturarea efectelor negative ale unei explozii, care s-a produs la o instalație improvizată de încălzit.

La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit o casă de locuit afectată de rabufnirea puternică.

Locatarul a reușit să iasă singur în afara locuinței până la sosirea pompierilor. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost consultat de către echipajul SMURD fără a fi necesar transportul la spital. Evenimentul nu a fost urmat de incendiu”, a transmis ISU Cluj, într-un comunicat de presă.

Citește și: Nelu Varga plătește datoriile CFR Cluj doar dacă clubul e dat în judecată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.