Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează miercuri, 6 mai, ora 18.00, vernisajul expoziţiei de desen şi culoare Muri Transylvani Antiqui, semnată de prof.univ.dr. Liviu Vlad. Evenimentul are loc la sediul central (str. C. Daicoviciu, nr. 2). Expoziţia aduce în atenţia publicului 119 lucrări ce reiterează o pasiune veche a artistului pentru istorie şi mai ales, potrivit acestuia, ,,pentru o istorie subiectivă a locurilor unde îşi are rădăcinile: Clujul, Transilvania’’.

Orasul natal, Cluj-Napoca, ocupă locul central în tematica lucrărilor expuse. Pe lângă redarea stilizată a monumentelor aparţinând importantelor stiluri arhitecturale ce definesc oraşul, Liviu Vlad  surprinde şi poezia detaliilor acestora. Alături de Clujul gotic, baroc şi renascentist, desenele creionează şi alte meleaguri transilvane, printre care vestigiile de la Bonţida sau Manăstirea. Cât priveşte partea de cromatică, lucrările expuse pun accent pe culoarea unor locuri transilvane specifice, cum sunt cetăţile săseşti, obiective aflate potrivit artistului, în pericol de dispariţie. Profesorul Liviu Vlad, chirurg – fost şef al Clinicii Chirurgie III – a participat, graţie talentului, cu expoziţii de pictură de grup la tradiţionalele saloane artistice de iarnă ale medicilor din Cluj, începând cu anul 1978. A organizat şi expoziţii personale de pictură şi grafică începând cu anul 1984 şi are lucrări de grafică în colecţii din România, Ungaria, Germania, Italia, Grecia, Israel şi Canada. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 6 – 29 mai 2015. Program de vizitare: marţi, joi – sâmbătă între orele 10.00-16.00 şi miercuri între orele 12.00-18.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.