La Primăria cluj Napoca sunt expuse documente şi fotografii inedite din perioada Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918, printre ele fiind şi primul ziar românesc, jurământul funcţionarilor români, dar şi primul act în limba al Primăriei emis în 1919.
Istoricul Alexandru Bud a declarat că expoziţia „Clujul şi Marea Unire” este organizată de Primăria Cluj-Napoca, Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) şi Arhivele Naţionale Cluj şi cuprinde peste 80 de planşe inedite cu manuscrise, poze, documente ale vremii, ziare.
În expoziţie este prezentat ordinul de liberă circulaţie, de deplasare, pentru Amos Frâncu, emis de Senatul Naţional Român din Ardeal în 16 noiembrie 1918, înaintea Marii Uniri.
„În primă fază s-a creat Consiliul Naţional Român din Ardeal la sfârşitul lunii octombrie 1918 care a funcţionat din 2 noiembrie 1918 la Arad, în casa lui Ştefan Cicio-Pop. Senatul Naţional Român din Ardeal a funcţionat la Cluj şi a fost înfiinţat şi condus ca preşedinte de Amos Frâncu. Ordinul scris în limbile română şi maghiară certifică instaurarea autorităţilor româneşti în Ardeal încă înainte de Marea Unire şi este datat 16 noiembrie 1918, vizând deplasarea lui Amos Frâncu de la Cluj spre Năsăud, ceea ce înseamnă că Senatul îşi exercita autoritatea pe o arie mai largă decât Clujul”, a spus Bud pentru Mediafax.
Un alt document este jurământul clujenilor de supunere faţă de Consiliul Naţional Român şi faţă de Senatul Naţional Român din Ardeal, fiind un jurământ depus faţă de o autoritate centrală românească de către funcţionari şi elite.
Jurământul este datat 1918, după 2 noiembrie, şi are următorul text: “Jurământul clujenilor. Jur credinţă şi supunere în viaţă şi la moarte Consiliului naţional Român şi reprezentant al Naţiunii Române şi organului său, Senatul Naţional Român din Ardeal. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, se arată în jurământ.
Expoziţia prezintă şi ziarul „Clujul”, numărul ocazional din 25 decembrie 1918, editat în limba română a doua zi după intrarea Armatei Române în oraşul Cluj. Ziarul avea 6 pagini şi prezenta aspecte de la intrarea armatei dar şi banchetul care s-a dat la Hotelul New York.
Expoziţia va fi deschisă până în 8 ianuarie 2018 în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca.