După cum Gazeta de Cluj pronostica anul, una dintre cele mai vechi fabrici din Cluj Napoca, SC Armătura, se va închide. Informația survine din cadrul unui document al companiei care va fi supus votului Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor care va avea loc la sfârșitul acestei luni.

”Aprobarea încetării activității de producție a Societății, desfășurată în Cluj-Napoca, str. Gării, nr. 19, în cel mai scurt timp posibil, și împuternicirea Consiliului de administrație să ia toate măsurile necesare în acest sens”, se arată în documentul respectiv.

Potrivit ultimului bilanț contabil, anul trecut Armătura avea active imobile în valoare de aproape 30 de milioane lei, stocuri de 2,6 milioane, datorii curente de aproape 10 milioane lei și datorii totale de peste 37 de milioane lei.

Cum au ajuns austriecii de la Herz șefi la Armătura

Austriecii de la Herz au dobândit controlul asupra fabricii clujene în 2004. La data respectivă ei dețineau aproximativ 20% din acțiuni, iar Asociația Salariaților un procent de 40%. Însă, în urma unor contracte de furnizare de produse încheiate cu compania austriacă, Asociația Salariaților a fost de acord cu majorarea de capital, în valoare de aproape 2 milioane de euro, propusă de Herz. În urma acestei decizii, grupul austriac a devenit principalul acționar al fabricii clujene.

În 2010, Armătura s-a împrumutat de la Herz Armaturen Viena cu 5 milioane de euro pentru plata datoriilor acumulate până atunci.

“Destinaţia sumei este achitarea datoriilor la bugetul statului, rambursarea tuturor creditelor contractate de Armătura de la instituţiile bancare din România şi finanţarea activităţii curente a societăţii”, se arăta într-o informare a Armătura Cluj către Bursa de la Bucureşti. Împrumutul a fost garantat cu o ipotecă imobiliară pe care austriecii vor acum să o ”fructifice”.

Însă, terenul este contaminat SC Armătura având o serie de obligații de mediu de rezolvat până încheierea unei posibile tranzacții.

Terenul Armătura are obligații de mediu

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, ”SC Armătura SA a obținut obligațiile de mediu la încetarea parțială a activității, respectiv la secțiile turnătorie fontă și turnătorie neferoase, precum și parțial montaj. În prezent, SC Armătura SA este în procedură de autorizare pentru activitatea care se desfășoară în prezent pe amplasament. În cazul în care activitatea desfășurată va fi supusă unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare, ori în alte situații care implică schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, faliment, încetarea activității, societatea va trebui să solicite alte obligații de mediu”, arată răspunsul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj. Oficialii instituției completează că, prin obținerea obligațiilor de mediu, cei de la Armătura trebuie să reglementeze din acest punct de vedere situația terenului. În același timp, oficialii de la Agenția de Mediu Cluj precizează că Armătura nu figurează ca sit contaminat în Inventarul Național al Siturilor Contaminate.

De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu Cluj arată că ”pe terenul deținut de către SC Armătura în Municipiul Cluj Napoca nu au fost identificate probleme semnificative de mediu ca urmare a controalelor efectuate în anii 2018 – 2019”, arată comisarul șef Laslo Faur Dana.

”Ein klein problem” de 5 milioane de euro

O altă problemă din cadrul Armătura o reprezintă un raport de audit financiar realizat anul acesta care vizează împrumutul de cinci milioane de euro pe care cei de la Armătura spun că ar vrea să îl ramburseze prin vânzarea terenurilor.

În primăvara acestui an, consiliul de administrație al Armătura a adoptat o hotărâre prin care  se aprobă ”vânzarea, în tot sau în parte, simultan sau succesiv, către unul sau mai mulți cumpărători, a tuturor imobilelor deținute în proprietate de către Societate, situate în Str. Gării, 19, Cluj-Napoca, jud. Cluj, și compuse din parcelele de teren cu o suprafață totală de 40.625 mp și construcțiilor situate pe acestea (…) pentru un preț total de minim 5.000.000 EUR (în echivalent LEI), în scopul obținerii fondurilor bănești necesare pentru plata datoriilor Societății”.

Însă, auditul realizat de firma Integral Audit a semnalat o serie de probleme.

”Societatea nu a furnizat toate explicațiile și documentele solicitate deoarece nu am primit un răspuns de la toți avocații care au fost plătiți în cursul anului 2018. Am primit răspuns de la singur avocat. Ca urmare considerăm că există posibilitatea ca societatea să fie implicată în litigii despre care noi nu am aflat. Societatea nu a înregistrat provizionul pentru beneficiile acordate angajaților la pensionare în valoare de 52.916 lei. (…) Există în desfășurare un control inițiat în anul 2011 de către autoritățile fiscale, care vizează tranzacțiile realizate cu părțile afiliate. Având în vedere frecvența și volumul tranzacțiilor cu părțile afiliate, auditorul nu poate să estimeze modul în care rezultatele acestui control vor afecta datoriile societății”, arată raportul de audit.

Herz se pregătește de vânzarea terenului Armătura

La începutul lunii septembrie Matthias Haider, administrator la Armătura și reprezentantul acționarului Herz, a cumpărat de la  Swiss Capital 10,4 milioane de acţiuni, echivalentul a 26%, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Matthias Haider, administrator la Armătura

În urma tranzacției, Swiss Capital Asset Management şi-a diminuat participaţia de la 10,45% (4,18 milioane de acţiuni) la 2,2% (0,88 milioane de unități), conform raportărilor. În 30 iunie, Hric Beteiligungs Viena avea 26% din Armătura, iar Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft Luxemburg, 16,75%.

Conform raportului pentru 2018, la finele anului trecut, alţi acţionari ai Armătura erau Herz Armaturen, cu o deţinere de 6,99%, Broadhurst Investments, cu 6,82%, şi FDI Active Dinamic împreună cu Swiss Capital, ce deţineau 6,98% din societatea clujeană. În 2011, SAI Swiss Capital Asset Management a devenit acționar cu peste 5% la Armătura SA. În același an, fabrica clujeană a încheiat un contract de furnizare de 12 milioane de lei cu filiala din România a companiei austriece Herz Armaturen, acţionarul principal al Armătura SA.

S.A.I. SWISS CAPITAL ASSET MANAGEMENT SA este deținută de BUCUR MARIAN RAZVAN, MANEA SILVIU CONSTANTIN, GARDAN STERE și SORIN APOSOL (acționari minoritari) și de  SWISS CAPITAL SA, companie controlată de Sorin Apostol și BOGDAN JURAVLE.

Din 2005 până anul trecut, ultimul care apare pe declarațiile fiscale, Armătura a înregistrat doar pierderi. De la peste 500 de angajați, la fabrica clujeană lucrează acum 40 de persoane. Dacă în 2005, compania avea o cifră de afaceri de peste 20,5 milioane de lei, anul trecut Armătura a declarat o cifră de afaceri 8,2 milioane de lei.

Istoria Fabricii Armătura

Cu peste un secol de tradiție în domeniul armăturilor și robinetăriei, Armătura a devenit unul dintre cei mai mari producători din Europa de Sud-Est. În 1929 şi 1935, în Cluj-Napoca au luat fiinţă alte două societăţi, Ravag si Fermeta, cu profil similar de fabricaţie, comasate în 1949, iar împreună cu firma Parcomet au intrat în componenţa Armătura, cu sediul pe actualul amplasament al companiei şi având ca obiect de activitate fabricarea articolelor de robinetărie din materiale neferoase.

Compania s-a transformat în societate cu capital privat în 1996, încheindu-se, astfel, procesul de privatizare. Societatea a fost cotată la Bursa de Valori Bucureşti din 1997. Principalele investiţii au avut în vedere cercetarea şi dezvoltarea de produse noi, protecţia mediului, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, optimizarea şi automatizarea proceselor de producţie. Armătura își realizează necesarul de semifabricate turnate și matrițate din fontă și aliaje de neferoase, fiind furnizor de semifabricate pentru parteneri din țară și străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.