Rudele unui motociclist mort într-un accident rutier în 2017 au cerut, printre altele, ca firma de asigurări să fie obligată să le achite şpaga plătită la spital.

Într-un proces de ucidere în culpă în care a fost judecat un şofer care a provocat un accident, rudele victimei au cerut mai multe despăgubiri materiale şi morale. 

La capitolul despăgubiri materiale rudele motociclistului au cerut ca societatea la care era asigurat şoferul care a provocat accidentul să fie obligată să achite şi suma de 1.400 de lei plătită cu titlul „şpagă spital”. Detaliul reiese din sentinţa pronunţată recent de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de ucidere din culpă în care şoferul care a provocat accidentul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Cum s-a produs tragedia

Accidentul a avut loc în iulie 2017. Şoferul unei autoutilitare care circula pe DN6 a virat stânga peste un marcaj dublu continuu. O motocicletă pe care se aflau două persoane a intrat în plin în furgonetă, iar în urma impactului ambele persoane aflate pe motocicletă au murit. 

În urma anchetei s-a stabilit că şoferul este principalul vinovat pentru accident, o parte din culpă revenindu-i şi motociclistului care a condus cu viteză. La proces, rudele motociclistului şi ale pasagerului de pe motocicletă, care au murit în accident, au solicitat daune morale de sute de mii de euro.

„1.400 lei – şpagă spital”

Rudele motociclistului au cerut, însă, şi daune materiale de 83.336 de lei reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei. La capitolul „cheltuieli” de înmormântare, rudele motociclistului decedat au trecut şi „1.400 de lei – şpagă spital”. 

Judecătorii au arătat că firma de asigurări nu poate fi obligată să achite şpaga  plătită la spital. „Este evident ca instanta nu poate acorda vreo sumă de bani reprezentând «şpagă spital» ,sumă cheltuită în mod nelegal şi care ar putea face obiectul infracţiunii de dare de mită”, a decis instanţa, care a luat în calcul doar sumele care pot fi dovedite cu documente fiscale. 

Astfel, familia victimei a primit despăgubiri materiale de peste 50.000 de lei, fiind respinsă şi cererea de acoperire a valorii motocicletei distruse în accident.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Aterizare de urgență pe aeroportul din Cluj-Napoca! O femeie gravidă intrase în travaliu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.