Fantasme materne între fiction şi non-fictionse intitulează prezentarea Dnei Lect. Univ. Dr. Mihaela URSA-POP, de la Departamentul de Literatură Comparată, Facultatea de Litere,  Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA din miercuri 29 MAI 2013, la ora 18,oo, a Atelierului MULTIDISCIPLINAR ŞI INTERUNIVERSITAR (UBB-Centrul de Filosofie Aplicată şi UMF-Cluj) de Filosofie şi Antropologie Medicală, la orele 18, în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.

 

Cum se ştie, Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de  Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca – în colaborare cu Centrul de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB – fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel. Toate informaţiile aferente se găsesc la adresa: www.afsam.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.