Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, ar putea începe sancționarea societății Fany începând de luni. Ei ar trebui să nu mai opereze pe traseele din zona metropolitană, inclusiv pe cea dintre Cluj-Napoca și Florești. Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier pe regiunea ADR-NV, Rareş Pop, a explicat pentru Gazeta de Cluj de ce transportatorii trebuie să continue ruta Cluj-Napoca-Florești până pe 10 iunie 2014. Oricum, Fany este pe cale de dispariție în zona metropolitană și Compania de Transport Public (CTP) va circula pe toate rutele: Florești, Apahida, Baciu, Chinteni, Feleacu.

 

Ce spune Legea

“Consiliul Județean a făcut o adresă motivată către ARR prin care a solicitat retragerea licențelor de traseu. Conform ordinului 353 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA) art. 28, ARR agenția teritorială Cluj retrage licențele. La articolul 29 se spune că în momentul în care se face retragerea licențelor de transport operatorul de transport are obligația să mai desfășoare această licență de transport timp de 60 de zile. Am văzut în presă că s-a făcut referire la situația juridică, asta se judecă în instanță, nu ne ocupăm noi de asta. Pe Lege 92/2007, care reglementează transportul public local, nu există termenul de anulare, ci doar de retragere. Noi trebuie să luăm act de ceea ce spune legea. Totodată Consiliul Județean a făcut o afirmație că din data de 25 aprilie firmele de transport nu mai au voie să circule. Noi ca instituție nu am primit nicio solicitare nici de la CJ, nici de la ARR, cu privire la motivele care au stat la baza retragerii licenței de traseu. Văzând articolele de presă, noi ne-am autosesizat și astăzi am desfășurat un control pe raza asociației metropolitane ca să constatăm starea de fapt după care o să cerem ARR și CJ să ne pună la dispoziție documente care au stat la baza retragerii și să ne spună situația juridică a stării de fapt a licențelor. Din câte au constatat și colegii mei, cei de la Fany au licențele în formă fizica, până în 2019. Eu, interogând baza de date, îmi apare că licențele sunt retrase cu data de 10 aprilie. Ei nu le-au predat, că le au la bordurile autovehiculelor.

Ordinul MIRA spune că cei de la Fany ar trebui să le opereze până în 10 iunie. O să fac o solicitare către CJ și totodată un apel pentru că, conform legislației în vigoare, direcția de transport și implicit domnul David Octavian sunt cei care au competența, conform art. 45 alin 8 din legea 92/2007 pe transportul județean de persoane, să constate și să sancționeze anumite fapte ce contravin legislației în vigoare.

Eu luni o să fac o adresă către CJ și ARR să ne spună care este situația de fapt”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Rareș Pop, șeful ISCTR pe regiunea de Nord-Vest.

 

Fany a terminat-o cu Prefectura

„Noi am atacat hotărârea de consiliu județean care consta în faptul că Fany a câștigat licitațiile respective. Din moment ce licitația respectivă a fost retrasă, părerea mea e că nu mai are obiect cauza”, a declarat o sursă din Prefectura Cluj.

 

Controlorul nu știe cât e amenda

“Dacă nu are licență nu poate circula, eu le-am dat comunicare să elibereze după 25 linia. Poate să circule. CTP-ul oricum intră de la 1 peste linia respectivă. Nu mai au nicio importanță dacă pleacă mâine. O să trimitem controale și cu poliția. Până în 25 au avut dreptul să circule. O să vedem luni ce se întâmplă. O să trimit echipe de control. Putem să îi amendăm. Nu știu cât e amenda că nu președintele dă amenda”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.

 

ORDINUL MIRA 353  ART. 29
(1) În cazul retragerii licenţei de traseu, operatorul de transport rutier va fi înştiinţat de agenţia A.R.R. emitentă, fiind obligat să efectueze serviciul de transport pe o perioadă de 60 de zile de la data înştiinţării.
(2) După retragerea licenţei de traseu, traseul respectiv va fi atribuit în cadrul următoarei şedinţe de atribuire prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. d).
(3) În cazul în care operatorul de transport rutier a renunţat la licenţa de traseu pe un traseu, conform art. 27, acesta nu va mai putea participa la următoarele şedinţe de atribuire pentru atribuirea traseului respectiv, pe perioada de valabilitate a programului de transport în vigoare.
(4) În cazul în care operatorului de transport rutier i s-a retras licenţa de traseu pe un traseu, acesta nu va mai putea participa la următoarele şedinţe de atribuire a traseului respectiv, pe perioada de valabilitate a programului de transport în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.