Transportatorul Ștefan Cadar, patronul Fany, a ajuns să fie arestat preventiv după ce ar fi făcut blaturi atât cu cei din PNL, cât și cu cei din PSD. El ar fi făcut blaturi anterior cu democrat-liberalul Radu Bica, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Relația lui Cadar cu puterea i-a adus pe procurorii DNA pe capul său și o posibilă nouă rută preferențială de transport: Cluj-Gherla.

 

Marea mită care şochează lumea: 15.000 de euro

Relațiile au fost tot timpul cele care i-au propulsat afacerile celui poreclit Fănică Cadar. Cunoștea mulți oameni care aveau funcții cheie în sistemul de stat, rotind un mecanism uns cu multe alifii. Cu toate acestea, procurorii Direcției Naționale Anticorupție(DNA) Cluj, în frunte cu Elena Botezan, au pornit la un drum greu cu un dosar care dezvăluie o mega-corupție: mită de 15.000 de euro. Cam atât s-ar zice că câștigau cei de la Fany într-o singură zi de pe ruta Cluj-Napoca-Florești. Deci Elena Botezan i-a reținut pe patronul Fany, Ștefan Cadar, pe soția acestuia, Olezia Cadar, dar și pe Daniela Dobrilă, director în cadrul ARR care ar fi primit șpaga de la cei doi. Tribunalul a acceptat arestarea doar a lui Ștefan Cadar, iar celelalte două învinuite au rămas cu arestul la domiciliu.

 

Vărsătorii care au scăpat din dosar

Ce ar fi putut spera de fapt Elena Botezan era ca după ce capii celor de la Fany să fie arestați să vină mai multe persoane să ofere mai multe informații despre caz. În afară de compromisul făcut de către DNA aceptându-i pe unii implicaţi în scandal să devină doar suspecţi, martori şi tot felul de părţi pentru o simplă declaraţie care era inconcludentă. Cum ar fi şi cazul lui Răzvan Pop, proaspătul demisionar şef de cabinet al lui Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj, care ar fi primit 6.000 de lei şpagă din cei 10.000 de euro promişi. El a scăpat de arestare preventivă. Cum ar fi şeful ARR Cluj, Irinel Eugenia Lungu, care ar fi influenţată de Ştefan Cadar. Irinel Eugenia Lungu are norocul că este vicepreşedintele organizaţiei de femei a PSD Cluj, susţinută de Remus Lăpuşan, şeful PSD Cluj, dar şi de către Aurelia Cristea, ministrul clujean pentru dialog social.Ca să nu mai spunem că soţul şefei ARR este patronul restaurantului KM 17 din Jucu şi sindrofiile PSD se mai ţin şi pe acolo.

 

”Nu am voie să dau declarații. Nu pot povesti. Eu tot ce am avut de declarat am declarat, iar cu dumneavoastră nu pot să discut. Sunați la ARR la relații publice”, a declarat Irinel Eugenia Lungu, șeful agenției teritoriale Cluj din cadrul Autorității Rutiere Române(ARR).

„În dimineața zilei de 21 decembrie 2013 Cadar Ștefan s-a întâlnit cu inculpata Daniela Dobrilă care, după ce a consultat actele Comisiei paritare Cluj a luat legătură cu unul din membrii comisiei, respectiv cu Daniela Moghioroş și i-a cerut să procedeze la finalizarea atribuirii exact pe varianta propusă de ARR București, fără modificări, asigurând-o că este perfect legal. La fel, inculpata Daniela Dobrilă a purtat discuții și cu suspectul … căruia i-a comunicat aceleași împrejurări și, ulterior, aceleași demersuri le-a exercitat și asupra numite Lungu Irinel, șefa ARR Cluj”, arată judecătorii în motivarea instanței de judecată.

 

Directorul Fany pare şi el implicat

Cristian Măhălean, directorul general al companiei Fany, este cel mai apropiat angajat al lui Ştefan Cadar şi a soţiei acestuia, Olezia. Măhălean ar fi singura persoană în care patronii Fany ar fi avut încredere să intermedieze şpaga, conform unor surse. El ar fi cel care ar fi mers la Râmnicu Vâlcea pentru a-i “dărui” tatălui directorului din ARR, Daniela Dobrilă, o maşină Volkswagen drept mită.

Directorul Fany este un om de care dai greu. Deşi numărul său de telefon mobil este postat pe site-ul companiei, trebuie să suni de cel puţin 10 ori ca acesta să îţi răspundă. Probabil are mai multe “şpăgi” de transmis din moment ce şeful său, Ştefan Cadar, e un pic în arest preventiv. Când Măhălean a auzit că este deranjat de presă a spus că nu poate vorbi şi a închis. Oare din acest motiv să fie Cristian Măhălean transformat dintr-un posibil învinuit în martor, pentru că el ar fi intermediarul şpăgii? Oare el să fie cel care i-a dat cei 6.000 de lei şi fostului şef de cabinet din CJ Cluj, Răzvan Marius Pop, din cei 10.000 de euro promişi? Pentru că cu siguranţă Cristian Măhălean este “frate” de nevorbit cu Răzvan Marius Pop şi ascunzători de presă şi de transparenţă. Poate cei doi vorbesc doar în faţa procurorilor DNA precum nişte “vărsători” autentici.

 

Picanteriile dosarului Fany

Daniela Dobrila, directoare din ARR implicată în scandalul Fany, a avut cinci avocati, atât din Baroul Cluj, cât şi din Baroul Bucureşti. Ştefan Cadar nu a dorit să faca declaraţii în cadrul procesului de arestare preventivă, în vreme ce nevasta acestuia, Olezia Cadar, dar şi Daniela Dobrila au vrut să facă declaraţii. Olezia Cadar a cerut să nu fie arestată preventiv pentru că are un fiu minor, dar şi pentru activitatea societăţii Fany, pe care o conduce. Ei au prezentat chiar o analiza pentru sfârşitul anului 2013 a companiei, dar şi abonamentele pe anumite rute, registrul cu salariaţii din 2014. Intervenţia patronilor grupului Fany asupra directorului ARR a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2013, conform procurorilor DNA citaţi în motivarea instanţei. Aceştia au primit informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Șpaga celor de la Fany pentru directorul ARR a fost de 15.000 de euro, conform procurorilor DNA citaţi în motivarea de arestare preventivă a Tribunalului Cluj. Daniela Dobrilă le-ar fi spus celor de la Fany cum să întocmească documentele pentru procedura de licitaţie, punând societatea într-o postură privilegiată.

“Se mai retine ca la finele anului 2013 inculpatul i-a promis suspectului Pop Razvan Marius, functionar in cadrul Consiliului Judetean Cluj(n.r. fostul şef de cabinet al lui Horea Uioreanu), suma de 10.000 de euro din care i-a remis efectiv suma de 6.000 de lei, pentru ca aceasta sa influenteze rezultatul atribuirii din Comisia Paritara, ce urma sa se desfasoare la … incepand cu data de 18.12.2013″, se arata in motivarea judecatorilor.

Patronul Fany, Stefan Cadar si nevasta acestuia, Olezia Cadar, au fost anuntat de demararea urmaririi penale impotriva sa cu 35 de minute inainte de acordarea mandatului de arestare preventiva pentru 24 de ore, iar Dobrila Daniela a fost anuntata cu 30 de minute inainte.

“De asemenea a fost  solicitat ajutorul acestei inculpate si pentru ca inculpatii Cadar sa obtina actele necesare castigatii procesului intentat impotriva Consiliului Judetean Cluj care, prin Hotararea nr. 328 din 17.10.2013 a dispus scoaterea de la licitatia a unor trasee din Zona Metropolitana Cluj, interesul reprezentantilor firmei Fany vizand traseele de pe ruta Cluj-Napoca Floresti, cele mai rentabile din punct de vedere economic”, se arata in motivarea judecatorilor.

Daniela Dobrila le-ar fi spus celor de la Fany detalii despre parcul auto al altor transportatori. Tatal Danielei Dobrila, R.V., ar fi primit autoturismul in orasul Ramnicu Valcea, iar el ar avea calitatea de suspect.

Fiul Danielei Dobrila ar fi fost in vacanta la schi la finele luni ianuarie 2014 pe banii lui Stefan Cadar.

In limbajul mituitorilor de la Fany o “ciocolata” insemna 10.000 de lei.

Stefan Cadar s-a plans ca Daniela Dobrila nu foloseste masina pe care a primit-o drept spaga fiind cu mult sub standardele sale.

Stefan Cadar a schimbat 15 cartele telefonice pe parcursul a 3 luni. Patronul societatii Fany, Stefan Eronim Cadar, a fost condamnat anterior la 1 an si 2 luni de inchisoare cu suspendare pentru conducerea sub influenta alcoolului, dar si pentru fals privind identitatea. Reamintim ca saptamana trecuta Stefan Eronim Cadar a fost arestat pentru 29 de zile de catre magistratii Tribunalului Cluj pentru dare de mita.

 

“Condamnă pe inculpatul Cadar Stefan Eronim pentru săvârşirea infracţiunilor de: – conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni – fals privind identitatea, prevăzută şi pedepsită de art. 293 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni Ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. În temeiul art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 650 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 23.05.2012″, se arata in motivare Judecatoriei Baia Mare in cadrul procesului pe fond.

Stefan Cadar a ramas cu respectiva condamnare de 1 an si 2 luni de inchisoare  in urma recursului judecat de magistratii Curtii de Apel Cluj. Magistratii de la Curtea de Apel Cluj care au judecat cauza respectiva au fost Delia Purice, Vasile Goja si Maria Boer.

 

Ce spun procurorii DNA

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie,   Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpaților:

1. DOBRILĂ DANIELA (începând de la data de 14.03.2014, ora 03:00 până la data de 15.03.2014, ora 03:00), director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR) Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

– luare de mită;

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată;

– complicitate la spălare de bani;

– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator;

 

2. CADAR ERONIM ŞTEFAN, (începând de la data de 13.03.2014, ora 19:50, până la data de 14.03.2014, ora 19:50), asociat în cadrul unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

– dare de mită;

– spălare de bani;

– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator ;

– cumpărare de influenţă;

 

3. CADAR OLEZIA, (începând de la data de 13.03.2014, ora 23:05, până la data de 14.03.2014, ora 23:05), asociat și administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

– dare de mită;

– spălare de bani;

– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator;

 

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte de corupţie în contextul derulării licitaţiei privind “Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019”.

Astfel, la data de 29 noiembrie 2013, la nivel naţional s-a declanşat procedura de licitaţie pentru atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport pentru perioada 01.01.2014-30.06.2019.

În contextul demarării procedurilor pentru licitarea atribuirii traseelor de transport judeţean de persoane, inculpații Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia, ar fi apelat la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela, pentru ca, prin prisma funcţiei deţinută de aceasta, să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee, din cele scoase la licitaţia ce a debutat la finele lunii noiembrie 2013.

De asemenea, a mai rezultat că, tot la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitație a unor trasee din Zona Metropolitană Cluj.

S-a stabilit că, în vederea câştigării licitaţiei inculpatul Cadar Eronim Ştefan s-ar fi deplasat în perioada noiembrie – decembrie 2013, în mai multe rânduri, la Bucureşti pentru „a rezolva” din timp licitaţia, locuind efectiv, cu aceste ocazii, la inculpata Dobrilă Daniela.

Pentru sprijinul promis în câștigarea licitației, inculpata Dobrilă Daniela ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de cca 12.000 euro). De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei inculpaților, a rezultat că inculpata Dobrilă Daniela ar fi pretins de la soții Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia remiterea a două calculatoare laptopuri marca Apple, în valoare de cca 3500 euro.

La data de 18.11.2013, consecutiv cu înmatricularea autoturismului, inculpata Dobrilă Daniela ar fi întreprins demersurile necesare şi ar fi emis un act(punct de vedere al ARR), datorită căruia, la data de 25.11.2013 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea actului administrativ al CJ Cluj. Consecinţa directă a acestei hotărâri, urmărită de soţii Cadar, ar fi constat în reintroducerea în licitaţie a unor trasee de transport persoane..

În vederea câştigării licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi furnizat inculpatului Cadar Eronim Ştefan date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaților, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.

La data de 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, a opinat că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii.

Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în data de 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceiaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpați.

lungu irinel autocar-fany consiliul judetean cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.