Există posibilitatea ca după valul trei al pandemei, românii vaccinați să nu fie nevoiți să respecte restricțiile impuse în mod normal pentru persoanele nevaccinate. Mediul privat, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei au format un grup unde se discută posibilitatea ca persoanele vaccinate sau cele cu test Covid negativ să poată participa la evenimentele la care acum accesul publicului este interzis sau restricționat parțial. Această măsură urmărește repornirea economiei pas cu pas și încurajarea cetățeniilor de a se vaccina.

  • Pe scurt, autoritățile și mediul privat vor ca persoanele vaccinate sau cele cu test Covid negativ să poată participa la evenimentele la care acum accesul publicului este interzis sau restricționat parțial (competiții sportive, teatru, cinema etc), sau să poată participa fără a le mai fi impuse restricțiile din acest moment (număr maxim de persoane la o masă în restaurant).
  • Și Germania ia în calcul astfel de facilități pentru persoanele vaccinate. Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, s-a pronunţat pentru acordarea unor mai mari libertăţi persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19, după trecerea celui de-al treilea val al epidemiei. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), persoanele care au primit ambele doze nu ar mai trebui să intre în carantină.

Primul pas a fost făcut vineri, 2 aprilie, când reprezentanții mediului de afaceri s-au întâlnit cu miniștrii Sănătății și Economiei. ”Se dorește un grup de lucru cu actorii privați și autorități, sub directa coordonare a premierului, cu miniștrii Sănătății și Economiei. La finalul acestei săptămâni, secretarul de stat Paul Ene de la Ministerul Economiei va coordona prima întâlnire a grupului de lucru”, spune Daniel Mischie.

Primul factor luat în considerare e sănătatea

”Ideea e foarte simplă și corectă. Noi venim cu propuneri prin care sectoarele închise complet sau restricționate – restaurante, hoteluri, nunți, evenimente, teatru, cinema, sport – să fie deschise în formula pași mici și siguri până la deschiderea totală. Primul factor luat în considerare e sănătatea, nu putem face rabat. De aceea la acest grup de lucru participă ministrul Sănătății”, a spus Daniel Mischie pentru Economedia.

Cum va funcționa la restaurant acest mecanism? 

Ar putea apărea două zone distincte, complet demarcate, cum erau în trecut zonele de fumători și de ne-fumători, explică Daniel Mischie. Persoanele vaccinate sau cu test negativ de covid vor avea acces într-o zonă separată în care nu vom mai fi obligați să se supună resctricțiilor care, în acest moment, limitează la 6 numărul de persoane la o masă sau impun 2 metri între mese. În schimb, persoanele nevaccinate sau fără un test negativ vor intra în altă zonă a restaurantului, unde vor fi valabile restricțiile impuse de autorități.

”Probabil că un scenariu similar va fi și la Campionatul European de fotbal, la care România găzduiește patru meciuri și la care vor putea intra doar persoanele vaccinate sau testate negativ”, a explicat Mischie.

Cum va fi făcută dovada vaccinării? 

Pilonul principal va fi emiterea certificatului verde de către UE pe 14 mai. Va exista un QR code unic, iar autoritățile vor putea verifica în orice moment autenticitatea documentului, spune Daniel Mischie.

Citește și: De la proteste anti-mască, direct la spital

Sursă: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.