Ileana Mureşan, femeia în vârstă de 76 de ani din comuna clujeană Suatu ajunge pe propriile sale picioare, cu enormă dificultate, în faţa cabinetului de consultaţii al I.M.L. Cluj, fiind “gardată” cu grijă de cele două fiice ale sale şi de unul dintre gineri. Bătrânica spune că – în ciuda faptului că are numeroase fracturi – s-a născut a doua oară, pentru că şi-a ferit ca prin minune capul şi gâtul de coarnele „vacii nebune” a satului, Mia, care a distrus-o pe câmp, duminică, 24 iulie. Animalul e renumit în zonă pentru că în urmă cu ceva vreme şi-a atacat până şi stăpânii, însă aceştia nu au făcut nimic pentru ca asemenea incidente să nu se repete.

 

Incidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orelor 21.00, pe tăpşanul din apropierea gospodăriei proprietarilor „vacii nebune”. Povesteşte victima, cu dificultate, printre gemete de durere: „Am mers pe câmp să-mi aduc vaca mea, care păştea lângă Mia. A mea era priponită iar Mia se afla după un gard electric. Când mi-am luat vaca de funie ca să o duc acasă, am trecut pe lângă gardul electric, moment în care Mia – ca lovită de streche – a sărit gardul şi m-a atacat. Eu am început să răcnesc, dar proprietarii vacii n-au auzit nimic pentru că beau şi mâncau, cu muzica dată la maxim – sau poate s-au prefăcut că nu mă aud”. Bătrânica mai povesteşte că atacul vacii a fost în două “runde”: primul atac, ceva mai uşor – cu coarnele şi copitele – i-a permis să se ridice de la pământ şi să încerce să fugă din faţa ei, însă al doilea a fost cumplit. “A doua oară m-a zdrobit, toată: m-a ridicat în coarne şi m-a tocat cu copitele. Am avut o mare şansă că nu mi-a nimerit cu coarnele gâtul sau faţa, că precis mă omora pe loc. M-a distrus, rupându-mi umărul, braţul, furca pieptului şi câteva coaste, iar şoldul stâng mi-e şi el praf, pur şi simplu”, arată în continuare femeia. După ce furia animalului s-a mai potolit, Ileana a ajuns cu chiu cu vai la poarta proprietarilor vacii atacatoare, iar aceştia au dus-o acasă – şi la fel au procedat şi cu animalul său. Văzând în ce hal e mama lor, îngroziţi, copiii femeii au  chemat  ambulanţa, care a dus-o  de urgenţă pe aceasta la U.P.U. Cluj-Napoca.  Acolo, medicii au reţinut-o până luni, însă din cauza gravităţii traumatismelor contactate şi a bolilor de care suferă femeia medicii nu o vor putea opera decât peste trei săptămâni, în speranţa că Ileana va reuşi să supravieţuiască. Rosteşte bătrâna cu glas stins: “Până atunci, au făcut ce-au putut, săracii: doi medici mi-au pus la loc umărul deplasat – şi numai după două încercări, foarte dureroase pentru mine. Acum aştept să văd ce se va mai întâmpla”. Mărturiseşte, impresionată şi una din fiicele Ilenei: “Pot să spun că mama e un fenomen, asta pentru că anul trecut a avut ambele mâini fracturate, după ce s-a împiedecat- şi uite că până la urmă şi-a revenit”. Referitor la proprietarul “vacii nebune”, Vasile Ciotlăuş, familia victimei promite că va face plângere penală pe numele acestuia. Nu de alta dar Ciotlăuş, când a fost întrebat de plata unor despăgubiri, i-a sfidat pur şi simplu prin cuvintele: “Dacă nu vă convine, daţi vaca la Tribunal”! Apoi, femeia concluzionează: ”Nu-i vom ierta, fiindcă sunt nişte oameni răi şi la fel sunt şi cei 6 câini ai lor, care atacă pe toată lumea, aşa cum Mia i-a atacat şi pe ei în urmă cu câteva luni”! După ce-au consultat-o pe femeie, medicii i-au eliberat un certificat medico-legal în care-i recomandă, deocamdată, 60 de zile de îngrijri medicale!

“Miercuri, 27 iulie, victima a depus plângere penală împotriva proprietarului animalului pentru lovire şi alte violenţe. Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunală Suatu desfăşoară cercetări sub supravegherea şi îndrumarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla”, a declarat pentru Gazeta comisarul şef Daniel Boie, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.