Prima ediţie a Festivalului de Carte Transilvania începe miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 10.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

 

Timp de cinci zile, centrul Clujului va fi punctul de întâlnire a oamenilor cărţii – scriitori, editori, critici literari, librari, cititori –, care vor contribui la stimularea lecturii prin recitaluri, lansări de carte, şedinţe de autografe şi concursuri literare.

 

Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 19 iunie, la ora 12.00, în prezenţa oficialităţilor municipiului Cluj şi a oamenilor aflaţi în slujba cărţii, în acordurile muzicale ale cântăreţului de muzică tradiţională Nucu Pandrea.

Prima zi a Festivalului va aduce în faţa publicului clujean un vernisaj al artistului Octavian Bour – o expoziţie cu desene pe tema cărţii. Fiind luna iunie, primele volume lansate vor fi dedicate lui Eminescu: „Vieţile paralele”, de Florina Ilis şi „Mihai Eminescu. Dicţionar Enciclopedic”, de Acad. Mihai Cimpoi, urmate de evenimente ale Editurii Tracus Arte, la care vor participa Ioan Cristescu, Horia Gârbea, Adrian Alui Gheorghe, Ion Mureşan, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu, Pavel Şuşară, Gheorghe Volceanov. Seara se va încheia cu două evenimente muzicale – un recital de jazz susţinut de pianistul şi compozitorul Mircea Tiberian şi un concert de rock simfonic al trupei Whispering Woods.

 

A doua zi a festivalului va fi dedicată teatrului, se vor lansa cărţi, vor avea loc spectacole şi întâlniri ale iubitorilor de teatru cu autori dramatici, actori, regizori. Poetul clujean Ion Mureşan vine în faţa cititorilor săi cu două lansări: „Cartea de iarnă” – ediţia a II-a – şi „Cartea Alcool”, alături de alţi autori invitaţi de Editura Charmides din Bistriţa. Tot în această zi se vor lansa ediţii noi din clasicii literaturii române din Transilvania, Ion Pop Reteganul şi Pavel Dan. Seara va avea în prim-plan un concert Ada Milea şi invitaţii săi, Bobo Burlăcianu şi Cristi Rigman, şi un spectacol de operă, teatru şi dans al trupei Syncreto – Parcul Uman.

 

Vineri, 21 iunie, va avea loc o serie de lansări de carte a Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, autori: Ioan-Viorel Bădică, Corneliu Coposu, Viorel Mureşan şi George Vulturescu.  De la ora 18.30, prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, autorul cărţii „Inteligenţa materiei”, lansează recenta apariţie: „Mintea de Dincolo”. Spre seară, de la ora 19.30, vizitatorii sunt invitaţi la proiecţia video „1900 de ani de la inaugurarea columnei lui Traian”, un proiect realizat de Asociaţia Identitate Culturală Contemporană. A treia zi a festivalului se va încheia cu un moment dedicat iubitorilor de muzică folk – un concert Dinu Olăraşu, care va lansa un nou volum de versuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.