Omul de afaceri, Vasile Pogăcean implicat în dosarul ”Mită la CJ” a fost prins de către ANAF că a fraudat bugetul. În urma controlului, inspectorii fiscali au constatat că societatea pe care o conduce – Sinai Comimpex SRL – a înregistrat în contabilitate operaţiuni nereale de la mai multe firme ”fantomă” şi a achiziţionat servicii fictive, aducând astfel un prejudiciu statului. Doi dintre partenerii de ”afaceri” ai lui Pogăcean sunt implicaţi în suveica evazionistă arabă ce fraudează statul român, de altfel parteneri cu sirianul căruia Sevil Shhaiedh i-a împrumutat 40.000 euro.
ANAF s-a ”împrietenit” cu Pogăcean
Firma Sinai Comimpex SRL aparţine omului de afaceri Vasile Pogăcean, fostul socru al cântăreţei Angela Rusu. De asemenea, acesta a fost consilier local PSD şi apoi candidat pentru funcţia de primar în Iclod din partea PNL. Lăsând la o parte sfera politică şi cunoscutul dosar ”Mită la CJ” în care este implicat, vă prezentăm ce au găsit inspectorii antifraudă acasă la Vasile Pogăcean.
Societatea Sinai Comimpex SRL a fost suspusă activităţii de inspecţie fiscală cu privire la verificarea din punct de vedere a impozitului pe profit şi a TVA-ului. În esenţă, echipa de inspecţie fiscală a ajuns la concluzia că Sinai Comimpex SRL înregistrează o serie de tranzacţii care dau naştere unor situaţii artificiale şi duc la majorarea nejustificată a cheltuielilor.
”În urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada 2010-2014, SC Sinai Comimpex a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni nereale de la societăţi cu un comportament fiscal neadecvat operaţiuni pentru care societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru cheltuielile în sumă de 3.285.615 lei şi TVA de 1.113.303 lei”, arată inspectorii fiscali.
Societăţile în cauză sunt: SC Euro Marala SRL, SC Andreea Giovi SRL, SC MCN Cons SRL, SC Infra Total Construct SRL, SC Tun Gus Pack SRL, SC Sames Consulting SRL, SC Euroman Trans Construct SRL, SC Cribana SRL, SC Cosmic Sprint SRL, SC MMLS Construct SRL şi SC Label Max SRL.
”Procedând la investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultate din relaţiile de afaceri desfăşurate de Sinai Comimpex cu partenerii săi, în scopul de a stabili corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, sens în care s-a consultat baza de date ANAF şi Ministrul Finanţelor şi s-au efectuat controale încrucişate”, mai arată organele fiscale.
Afaceri dubioase cu arabii
Ei bine, legătura lui Vasile Pogăcean cu una dintre firmele enumerate mai sus este cel puţin dubioasă. Ne referim la SC Euro Marala SRL, firmă ce are sediul în Cluj-Napoca şi se ocupă de comerţul cu ridicată al materialului lemnos, a materialelor de construcţie şi a echipamentelor sanitare. Întâi, vă prezentăm concluzia trasă de organele fiscale din cadrul Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice (AJFP) Cluj-Napoca.
”Referitor la tranzacţia desfăşurată cu SC Euro Marala SRL, societatea Sinai Comimpex SRL şi-a dedus suma de 78.091 lei cheltuieli şi TVA în sumă de 18.742 lei. În fapt, Sinai Comimpex a înregistrat în contabilitate reprezentând ”Lucrări de reparare a drumurilor în comuna Sic” în valoare de 78.091 lei şi TVA de 18.742 lei, factura neachitată până la finalizarea inspecţiei fiscale.
Din consultarea bazei de date din sistemul informatic al ANAF, s-a constatat că livrarea respectivă nu a fost declarată de SC Euro Marala SRL. Din verificările efectuate a rezultat că Emad Elsayed Ahmed Hassa Zaraa, figurează ca asociat şi administrator într-o serie de societăţi cu comportament fiscal de firme ”fantomă” care achiziţionează în toată ţara, participând alături de alte societăţi la realizarea de operaţiuni fictive care au drept consecinţă diminuarea creanţei fiscale datorate bugetului statului de către beneficiarul final al facturilor.
Organele de inspecţie fiscală au considerat că există suspiciunea rezonabilă că achiziţia de servicii înregistrate de către SC Sinai Comimpex SRL de la această societate este fictivă. SC Euro Marla SRL a relaţionat cu SC Sinai Comimpex SRL într-o tranzacţie care a dat naştere unei situaţii artificiale, cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce TVA şi a majora fictiv cheltuielile”, arată inspectorii fiscali.
Pe scurt, între firma lui Pogăcean şi SC Euro Marla SRL s-au efectuat tranzacţii fictive, reţeta clasică a unei evaziuni fiscale. Însă, povestea interesantă abia acum începe. Societatea în cauză, respectiv SC Marla SRL este administrată de egipteanul Emad Elsayed Ahmed Hassan Zarra, asociat fiindu-i Mohamed Mahmoud Ahmed Mohamed El Batrik, de asemenea, cetăţean egiptean. Poate că la prima ”vedere”, cei doi parteneri ai lui Vasile Pogăcean nu vă par cunoscuţi, însă o sa desluşim firul epic şi suspect al poveştii.
Sevil Shheideh şi cei 40.000 de euro
Vă mai amintiţi scandalul ce a pornit de la declaraţia de avere publicată de Sevil Shhaideh, pe când era Mministrul Dezvoltării? Ei bine, după ce a preluat portofoliul de la Liviu Dragnea, presa naţională a descoperit că familia doamnei desemnată prim ministru de către preşedintele PSD s-ar afla în relaţii pecuniare cu personaje dubioase din anturajul magiei legumelor, însă atât Sevil Shhaideh, cât şi soţul acesteia Akram Shhaideh a refuzat să comenteze situaţia, în ciuda insistenţelor repetate ale reporterilor.
Concret, în declaraţia de avere din 2012 a doamnei Sevil Shhaideh era trecut că a împrumutat cu 40.000 de euro o persoană numită Bachir Chhide. ”Creditul” este trecut prima data în declaraţia de avere din decembrie, de acum cinci ani. Cei 40.000 de euro acordaţi celui numit Bachir Chhide sunt amintiţi şi în declaraţiile de avere completate de soţul ministrului Dezvoltării, Akram Shaiddeh, consilier la cabinetul secretarului de stat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Suma este explicată ca un împrumut dat în nume personal.
Mergând pe urmele ”clientului” Bachir Chhide (născut în 1968) se descoperă că este un sirian care a început mai multe afaceri în Bucureşti. Una dintre societăţile controlate de Chaddir Bachir este Camfor SRL. În această firmă, sirianul împrumutat de Sevil Shhadeh a fost asociat, în 2010, cu egiptenii Gamal Abdel Shafy Mohamed Elmansy (bărbat, născut în 1961) Mohamend Mahmoud Ahmed Mohamed El Batrik (născut în 1978), cel din urmă fiind nimeni altul decât partenerul lui Vasile Pogăcean (asociatul firmei SC Euro Marla SRL). Potrivit Monitorul Oficial, aceştia au intrat în firmă după ce au cumpărat acţiuni de la rude ale lui Bachir Chhide.
Partenerul lui Pogăcean, paravanul kurdului Yuksek Sedat, cap al „Mafiei legumelor”
Mohamend Mahmoud Ahmed Mohamed El Batrik, asociatul firmei SC Euro Marla SRL cu care Sinai Comimpex, firma lui Vasile Pogăcean, a efectuat tranzacţii fictive este de asemenea folosit ca paravan şi de kurdul Yuksek Sedat, cunoscut pentru faptul că a pus bazele celei mai mari reţele de evaziune descoperite de procurorii români până acum, peste 200 de milioane de euro. Pentru această faptă, Yuksek a fost condamnat la şapte ani cu executare de Tribunalul Bucureşti.
Una dintre firmele folosite de Yuksek a fost Piruze Com SRL din Voluntari. SRL-ul a fost înfiinţat în 2008, şi deşi nu avea niciun angajat a încasat în anul următor suma de 320 de milioane de euro. După ce banii au fost scoşi din firmă, societatea a fost oferită de Yuksek pe 20 mai 2010 unor egipteni cu domiciliu în această ţară. Este vorba de Mohamed Mahmoud Ahmed El Batrik (partenerul lui Vasile Pogăcean) şi Ahmed El Sayed Mohamed Radi. Cei doi egipteni folosiţi de „Regele legumelor”, Yuksek Sedat, apar de mai multe firme cărora li s-a pasat capitalul. Este vorba de Mira Tex SRL, Releama Prod SRL, Nicvas Conserv Trading.
România Liberă mai scria anul trecut despre El Batrik că este un ”fantomatic egiptean” care face ”parte dintr-un grup de ”afacerişti de paie”, adică cetăţeni africani şi arabi răsăriţi de nicăieri, care au fost implicaţi în preluarea de societăţi pe bandă rulantă, La aceste personaje au apelat inclusiv membrii grupării celebrului Attila Racz, considerat lider în domeniul evaziunii fiscale din traficul cu motorină, unii din cei mai mari evazionişti din importurile de legume fructe, precum şi un grup de afacerişti apropiaţi de şefi din SRI. Către acelaşi El Batrik şi-a cedat partea sa din firma Camfor SRL şi sirianul Wissam Shhideh, care avea reşedinţa în aceeaşi vilă cu soţul premierului desemnat, la o adresă din apropierea de Gara de Nord”.
Într-un alt articol publicat de bursa.ro, numele administratorului firmei SC Euro Marla SRL – Emad Elsayed Ahmed Hassan Zaraa – apare ca făcând parte dintr-un grup de arabi intitulat ”suveica evazionistă” ce figurează fie ca paravane în firme, fie acţionari fictivi.
Afaceri fictive cu primarul
Revenind la afacerile dubioase ale lui Vasile Pogăcean, baronul din Iclod a făcut ”afaceri” şi cu Ionel Mânecan, primarul din Fizeşul Gherlii. Inspectorii fiscali ai descoperit că tranzacţia desfăşurată cu Infratotal Construct SRL, societatea Sinai Comimpex SRL şi-a dedus cheltuieli în sumă de 42.742 leu şi TVA de 10.258 lei în decembrie 2011. Culmea, în firma Infratotal Construct SRL îl are ca administrator pe Ionel Mânecan, iar asociat unic al societăţii este Vasile Pogăcean.
”Toate cercetările au condus la concluzia că tranzacţiile declarate ca fiind desfăşurate între cele două socităţi nu au avut loc şi deci nu sunt reale”, au constatat inspectorii fiscali.
Primarul Ionel Mânecan a fost ”prins cu mâţa-n sac” şi de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care a fost declarat incompatibil.
”Se află în stare de incompatibilitate întrucât deţine simultan cu funcţia de primar atât funcţia de administrator al S.C. INFRATOTAL CONSTRUCT S.R.L cât şi calitatea de persoană fizică autorizată, în cadrul „MÂNECAN IONEL PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003”, anunţa ANI în aprilie 2016.
Mânecan nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la 26 iulie 2012 şi 02 mai 2013 funcţia de administrator al SC Infratotal Construct SRL.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecãtoria Gherla în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Ionel Mânecan a infracţiunii de fals în declaraţii.
Alte firme fantomatice descoperite de ANAF
Inspectorii fiscali au mai constatat că tranzacţiile desfăşurate cu SC Andreea Giovi SRL, societatea Sinai Comimpex SRL şi-a dedus suma de 210.576 lei cheltuieli şi TVA de 69.893 lei. Însă, baza de date din sistemul informatic al ANAF a arătat că SC Andreea Giovi SRL nu a declarat prestări efectuate în 2011 cu SC Sinai Comimpex SRL. Mai mult, în urma controlului, societatea nu funcţiona la sediul declarat, nu a declarat venituri, nu a depus declaraţii fiscale din 2010, nu a avut salariaţi şi nici baza materială necesară prestării serviciilor în cauză.
O altă firmă cu care Sinai Comimpex SRL a desfăşurat tranzacţii şi şi-a dedus chetuieli şi TVA este SC MCN Cons SRL (în prezent Dudstikkend Gikk SRL). Din verificarea datelor s-a constatat că MCN Cons SRL declara achiziţii de valori semnificative de la Sinai Comimpex SRL ce nu declara livrări către aceasta.
Din analiza şi verificările efectuate cu privire la tranzacţiile între Sinai Comimpex şi Tun Gus Pack SRL, concluzia echipei de inspecţie fiscală a fost că ”SC Tun Gus Pack SRL are comportament tipic al firmelor fantomă, tranzacţia în cauză nu are caracter economic, nefiind reală”.
Afaceri penale si cu tigani
Vasile Pogăcean a făcut afaceri şi cu Vasile Emanuel Rostaş, inculpat în dosarul Cridov, acuzat de evaziune fiscală. Sinai Comimpax SRL a desfăşurat tranzacţii cu SC Euroman Transconstruct SRL şi şi-a dedus cheltuieli în valoare de peste 2.500.000 lei şi TVA de 359.162 lei. Administrator şi asociat al firmei a fost Emanuel Rostaş, în prezent este condusă de doi cetăţeni străini: Al Sagir Mohamed (domiciliat în Ungaria) şi Ali M.A. Kortam (domiciliat în Liban).
”Analizând datele din aplicaţia informatica a ANAF s-a constatat că în 2013, achiziţiile ce ar fi putut susţine livrările ulterioare către SC Sinai Comimpex SRL sunt declarate ca fiind efectuate de Yary Builtcorp”, arată inspectorii fiscali.
La fel ca şi în celelalte cazuri, SC Sinai Comimpax condusă de Vasile Pogăcean a efectuat tranzacţii fictive şi cu societăţile SC Cribana SRL, SC Cosmic Sprint SRL, SC MMLS Construct SRL şi SC Label Max SRL despre care inspectorii spun că tranzacţiile au fost fictive.
Spre exemplu, în cazul Cribana SRL, Sinai Comimpax nu a putut prezenta documente referitoare la ”plasa sudată” şi ”balast” ce fac obiectul facturilor şi nici nu a putut prezenta avize de însoţire a mărfii privind transportul de balast. La fel, despre achiziţiile înscrise în factura emisă de MMLS Construct SRL, firma lui Pogăcean nu poate proba dacă sunt reale şi dacă s-au efectuat în folosul realizării unor bunuri sau prestări de servicii pentru care există un drept de deducere.
Vasile Pogăcean, finul fostului şef al DGIPI, Gelu Oltean
Vasile Pogăcean, omul de afaceri arestat în dosarul Uioreanu, este finul lui Gelu Oltean din prima căsnicie cu Angela Rusu, cântăreaţa de muzică populară. Gelu Oltean a fost şeful DGIPI până în 2014, când a fost eliberat din funcţie de premierul Victor Ponta, la propunerea lui Gabriel Oprea. Motivul demiterii ar fi fost implicarea lui Gelu Oltean în dosarele Uioreanu şi Isăila. Fostul şef al DGIPI negocia cu fostul preşedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu (PNL trimis în judecată pentru corupţie), numirea unor şefi de poliţie în Cluj.
Fostul şef al DGIPI (Serviciul secret al Poliţiei Române), Gelu Oltean, a fost cercetat penal alături de alţi trei chestori de poliţie şi doi comisari şefi, pentru că luau bani din bugetul instituţiei.
Procurorii DNA au început urmărirea penală a chestorului de poliţie sub acuzaţiile de delapidare, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu. Gelu Oltean este chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al D.I.P.I. cu rang de secretar de stat.
”În cursul anului 2014, în calitate de ordonator de credite asupra fondurilor operative ale D.I.P.I., suspectul Oltean Gelu-Marin şi-a însuşit suma de 15.000 lei, iar pentru aceasta, într-un raport întocmit ulterior, a atestat în fals existenţa unor cheltuieli operative. Pentru a ascunde delapidarea fondurilor operative, acesta a dispus, nelegal, înregistrarea în evidenţele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I., nivelul de clasificare ”secret”, a unui înscris care nu conţinea nicio informaţie a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securităţii naţionale”, precizează procurorii DNA. Mai precis, chestorul Gelu Oltean a luat bani din bugetul instituţiei pe care o conducea, a prezentat apoi documente justificative, pe care le-a trecut ca fiind ”secrete”, pentru a nu fi verificate de nimeni. În realitate, aceste documente, cel mai probabil chitanţe, nu aveau caracterul de a ”produce daune securităţii naţionale”, susţin procurorii anticorupţie.
„Firma Sinai Comimpex SRL aparţine omului de afaceri Vasile Pogăcean, fostul socru al cântăreţei Angela Rusu.” – cred ca, mai degraba, fostul sot al cantaretei Angela Rusu